Prin grija Guvernului si marinimia Parlamentului, alocatia pentru copii a ajuns la 84 de lei/luna.
Adica… vreo 65 de centi/zi.
Cam asa ar arata scrisoarea unui copil recunoscator.
„Domnule Victor Mickey,
sunt Marinuş, de 8 ani, din Targu Ocna.
Iţi scriu ca să îţi mulţumesc şi să îţi spun că te iubesc!
Am aflat că aţi majorat alocaţia mea la 84 de lei pe luna şi sunt tale felicit!
Acum o să pot să îmi cumpăr şi caiet de matematică! Nu mai trebuie să scriu tot pe caietul de română, dar să îl întorc invers!
Mi-am programat banii în avans pe toată luna. Fii atent, nene Mickey. Doamne, cat te iubesc!
În prima marţi din săptămâna întâi o să îmi iau o eugenie întreagă! Sâmbătă, îmi iau un covrig cu mac din ăla de un leu, iar de restul banilor îmi iau creioane.
Că mama, din salariu, plăteşte mâncarea, întreţinerea şi datoriile.
În a două săptămâna, îmi fac de cap: plănuiesc să fac o excursie la Disneyland!
Aşa că îmi pun deoparte 1 leu şi 50 de bani pentru banii de bilet. Doamnule, ce fericit mă faceţi!
În maxim 10 ani o să îmi cumpăr un poster cu Disneyland!
În a treia săptămâna o să îmi iau o apă minerală mare, la un litru. Şi o beau singur-singurel!
Iar în ultima săptămână din lună, din toţi banii de alocaţie, cei 20 de lei, cumpăr roşii moi.
Când strâng câteva kilograme, le împart copiilor din bloc şi venim în faţa Palatului Victoria ca să vă urăm toate cele bune!
Asa cum se cuvine.”
Chiar suna a ceva spus de un copil de 8 ani:)).
:))
Spui cuiva din străinătate că copiii din România au alocație de 20€ iar tbătrânii pensie de 100€ și crede că faci mișto
Marinus, micule *****, alocatia ta trebuia sa ramana 42 de lei.Vrei mult dintr-o data, tu intai esti o chestie care mananca si se caca si dupa foarte multi ani produce ceva pentru tara asta, ai rabdare.
oare tu nu ai fost o chestie care mancai si te cacai????…orice copil merita mai mult decat ceea ce le da statul acum…tocmai pentru ca atunci cand va creste ii va impozita si aerul pe care il respira….niste dobitoci cu totii….
Pingback: Nu l-am văzut pe părintele Arsenie Boca în sendviş. Sunt nebun? - Cronica Carcotasilor
Pingback: P(r)oezie: Bună dimineaţa, Klaus? - Cronica Carcotasilor
Pingback: Sepp Blatter - si la FIFA li se corupe - Cronica Carcotasilor
Pingback: Ponta s-a legat de scaunul de premier şi nu vrea să părăsească Palatul Victoria. - Cronica Carcotasilor
Pingback: Ponta: Iată de ce mă operez în Turcia - Cronica Carcotasilor
Pingback: Din puţul gândirii unui neruşinat: “Noi merităm mai mulţi bani decât un profesor sau medic!” - Cronica Carcotasilor