Unsprezece tipuri de femei, la prima intalnire. Cele de care trebuie sa fugi cat te tin picioarele:
1. Disperata
Are 35 de ani si la aperitiv te cauta de verigheta. Iti povesteste cum a stat cu un baiat 7 ani de zile, dar el nu voia copii si s-au despartit. La numai o luna, noua lui prietena a nascut o fetita. Nu i se pare nimic suspect. La felul doi te intreaba intamplator ce filme iti plac, daca ai manca sarmale la o nunta si daca te vezi casatorit. La desert a planificat deja nunta, una simpla, cu doar 200 de invitati, iar maine trebuie sa mergi cu ea sa alegeti invitatiile.
Ii spui ca urasti institutia casatoriei, pleci si o lasi bocind.
2. Diva
Are 7000 de followers pe Insta, iar toate pozele sunt din acelasi unghi, care o avantajeaza. Tu nu existi. Sta la masa in fata ta si face 100 de selfie-uri identice, de sus, din stanga, cu sanii umflati. 99 nu ii plac. Posteaza unul, apoi verifica la fiecare zece secunde cate like-uri are. Nu e multumita. O intrebi ce face pentru a trai, incerci sa faci conversatie, iar ea iti spune ca va fi vedeta Insta. Apoi fotografiaza friptura ta de mancare, pune un instastory cu textul: “nu mai mancatz putin, divelor! De aia sunteti lesinate tuate!” Ea nu mananca, a comandat ceai. N-a mancat de marti, iar azi e sambata. Arta cere sacrificii. O trimiti la ma-sa, in Berceni, si pleci.
3. Pitzipoanca
Te-ar putea rani cu unghiile, n-are nevoie de tacamuri. Are sprancene Nike, afli ca merge la salon de doua ori pe saptamana pentru ele. “Da’ sunt frumoasa, baby?” Ii zic ca arata ca un stereotip. Zambeste, crede ca e de bine. Cere pai, nu bea din pahar direct cu gura pentru ca “imi ramane bucati de portocale intre dinti, baby! Cand le vad pe alea cu mancare in dinti, care nu se ingrijeste, mi se face rau.”
Ii spui ca ai nevoie la toaleta si fugi.
4.Vorbareata
Nu apuci sa spui bine cum te cheama. A avut si ea un prieten Silviu, dar era bucatar. Avea o nevasta mai in varsta, dar nu se potriveau. Ea era grasuna, nu se intretinea, dar era simpatico. Adormi. Copilul lor facea pian, dar s-a lasat la 18 ani si s-a facut inginer. Mama ei e despartita, cu ea seamana, iar tatal ei s-a sinucis. Probabil dupa ce au inceput amandoua sa vorbeasca.
Pleci si o lasi vorbind. Uneori nu isi da seama ca ai plecat.
5. Lipici
Vrea sa guste din supa ta, vorbeste ca o pisica in calduri. La felul doi, iti spune deja “iubi”, pentru ca esti mic si iubibil ca un ursulet de plus. Se apuca de bratul tau, astfel incat duci ceaiul la gura cu mare efort. Clipesti? Clipeste. Mergi la baie? Merge cu tine si te asteapta la usa. Ii e urat sa stea singura, nu concepe sa fiti despartiti. Ce lucrezi? Filmezi chestii? Si ea poate sa vina la filmare in fiecare zi?
O rogi sa te astepte la usa toaletei. Se bosumfla, dar accepta cu greu. Evadezi pe geam.
Reducere mare la carti:
6. Mamoasa
Ai mancat ciorbita? De ce nu mananci tot, nu iti place? Daca ai fi barbatul ei, ai manca tot din farfurie. Nu e frumos sa iti dai ochii peste cap. Iti spune suparata ca e bine sa ai un tricou de rezerva, pentru cazul in care dai pe tine sos. Se intampla des. Din fericire are ea.
O rogi sa te lase sa iti schimbi tricoul. Te intreaba daca vrei sa te ajute. Cu greu te lasa sa mergi singur la baie. Si fugi!
7. Deprimata
Nu ii ofera nimic viata, a avut numai ghinioane pana acum. Uite ce trist e chelnerul! In cinci minute iti da toate vestile proaste din lume: ai vazut ce incendiu a fost in SUA? Nu stii cate victime face nu stiu ce boala in Africa. Chelnerul ofteaza des, sigur e pe cale sa se sinucida. Doamne, maine vine iarna grea! Vor fi minus doua grade, o palma de zapada. Nu stie ce se vor face oamenii, cu ce se vor incalzi. Pentru ca e o iarna grea, ea va sta la o prietena. Si-au luat provizii pentru cazul in care nu vor putea iesi din casa. Ce o sa se intample cu oamenii?
Versi o lacrima si ii spui ca mergi sa te speli pe ochi.
8. Intretinuta
Stie ca ai invitat-o, deci comanda cele mai scumpe portii de mancare. Cate doua. Si doua cafele, una cu lapte, alta fara. O sa vada ea dupa aceea de care are chef sa bea. Visul ei e sa gaseasca un barbat care poate intretine o femeie ca ea. Nu e scumpa, maxim 2-3000 de euro pe luna pentru tratamente si haine. Plus excursii. Masina e inclusa. Chiar si asa nu esti sigur de victorie, pentru ca oricand poate aparea alt prost care sa ii dea mai multi bani. Scopul existentei ei e sa existe, e ca un vierme parazit. Doar ca atunci cand moare gazda, se muta in urmatoarea.
Pleci pe sestache si o lasi sa plateasca singura ce a comandat. E cea mai mare pedeapsa.
9. Nemultumita
Paharul e murdar putin la gura, furculita are un dinte putin indoit. O arunca pe podea, cu zgomot. Friptura e prea rece, a intarziat si trei minute. Profiterolul de de-a dreptul gretos! Ce profiterole fac aia in italia si ce fac aici! Face o criza de nervi si cheama chelnerul, ii spune ca nu e posibil asa ceva la un restaurant care se respecta. Ala ii spune ca restaurantul asta e in Pantelimon, in pwla lui, si nu se respecta. O pofteste afara. Tu ramai. Mancarea chiar e buna.
10. Feminista
Se intalneste cu tine, doar pentru ca vrea sa vada cum gandesti. Femeia de sericiu da cu mopul. E exploatata, ai vazut? Barbatul care da cu matura e ok. Si fata aia de la bar… nu e posibil sa poarte fusta scurta si mulata. Restaurantul acela e o ofensa adusa femeilor din toata lumea. Daca ar avea putere, l-ar inchide. Acum o sa inchida ochii pe moment, dar maine va veni cu pancarte in fata lui. Tu ce crezi despre fusta barmanitei? Crezi ca ii vine bine si ca e sexy. Iti arunca un pahar de apa in fata, cu tot cu pahar, si te numeste simplu: porc misogin. Partea buna e ca astea pleaca singure.
11. Melancolica
Totul e o poezie. Ai vazut frunzele care cad pe mese? Nervurile lor seamana incredibil cu strazile din oras. Daca pe fiecare nervura locuiesc oameni, mici, care in momentul asta canta la vioara? Se bucura ca mancarea e buna, dar ar fi mers un pian in restaurant. Ii spui ca e o saormerie, iar ea ofteaza. Muzica e romantica, o face sa se gandeasca la Paris. Cand e la Paris se gandeste la Venetia. Ii place de tine, o sa se gandeasca mult la intalnirea asta cand va fi la Venetia. Ii pui o uvertura la pian, pe telefonul ei, si pleci. Nu se prinde.
Reducere mare la carti:
FOLLOW SI LIKE PE FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune
Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.
M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.
I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.
Mătuşa ta mi-a zis:
– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!
Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.
NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.
NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.
Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.
Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.
Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.
– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:
– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!
Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.
Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”
maxim… Cel putin 8 si 9…???