120 de romani au fugit de la o nunta, intr-o localitate din Spania.
Dar nu oricum: ei s-au prefacut ca danseaza conga si au sters-o usurel inspre masini.
Iata cum ar arata un interviu cu Liviu Dragnea, pe aceasta tema. Unul cu raspunsuri cinstite:
Reporter: Buna ziua, cred ca acestia sunt hotii anului, nu?
Liviu Dragnea: Mi se pare decat o exagerare. Sincer va spun.
Reporter: 120 de oameni? Iesind din restaurant pe ritm de conga?
Liviu Dragnea: Dumneavoastra stiti cati parlamentari am eu? Adica PSD? 221! Cu 101 mai multi, ca dalmatienii, nu? Plus ALDE.
Reporter: Dar dumneavoastra nu fugiti din restaurante.
Liviu Dragnea: Sigur ca aici e o nuanta importanta. Noi nu fugim din restaurante, dar fugim cu restaurantele. Am fugit cu hoteluri intregi, cu fabrici…. Ce au facut ei e o joaca de copii.
Reporter: Da, aveti dreptate, intr-un fel… Totusi, ar putea fi hotii anului. Au muncit mult, au schimbat placutele de inmatriculare ale masinilor.
Liviu Dragnea: Noi schimbam inmatricularile firmelor din doua in doua zile. Altceva? Cu ce sunt mai buni?
Reporter: Si-au inmatriculat masinile in Bulgaria…
Liviu Dragnea: Eu am inmatriculat firmele in Brazilia. Alta intrebare!
Reporter: Domnule Dragnea, e drept, dar oamenii aia dansau conga.
Liviu Dragnea: Banal. Toti parlamentarii PSD sunt la cursuri chiar in aceste zile si invata sa danseze samba. Vom face scoala de vara in Brazilia. Alta intrebare?
Reporter: Eu, totusi, cred ca ei sunt hoti mai mari! Au reusit sa ii minta pe cei de la restaurant, sa le promita ca le dau banii, apoi i-au amagit cu un avans. In final, i-au amagit, si-au batut joc de ei si au plecat cu banii.
Liviu Dragnea: Dumneavoastra ati auzit de campania electorala? Alta intrebare!
Reporter: Daca puneti problema asa… Totusi, furtul in care au fost implicati cei mai multi oameni.
Liviu Dragnea: In jur de 45 000.
Reporter: Poftim?
Liviu Dragnea: Primari, ministri, parlamentari, secretari de stat PSD. Asta e furtul cu cei mai multi oameni implicati. Sa fim seriosi odata cu cifra aia de 120!
Reporter: E numar!
Liviu Dragnea: Numar, cifra, e decat dezinformare.
Reporter: Am inteles. Toti 45 000 au fost implicati, deci?
Liviu Dragnea: Nici vorba, cine spune asta e chiar neinformat! Am avut si un caz de tradare in partid. In total au fost 44 999.
Reporter: Am inteles. Atunci multa sanatate si pupati-o pe aia mica, pe iubita dvs.. E bine?
Liviu Dragnea: Da, acum ma duc sa o iau de la cursuri si diseara o scot la restaurant.
Reporter: Cina romantica?
Liviu Dragnea: Nu, nu, ca nu luam bani la noi. Ii fac antrenamentul.
De Silviu Iliuta–cronicipebune
Citeste si: „Mizeria nationala numita “sa dam atentii pentru invatatoare si profesoare”.
„Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta. Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro. Pana pe 8 martie, transportul in Bucuresti si Ilfov e gratuit, iar in tara e 5,9 RON!