Cand vine vorba de Afganistan cred ca trebuie sa ii ascultam mai mult, inainte de pretinde ca stapanim adevarul. Doua minute va solicit, pentru a citi ce scrie Khaled Hosseini, autorul meu preferat, afgan nascut in Kabul si emigrat in America.
„Am o verisoara primara în orașul Herat din vestul Afganistanului. Am crescut împreună în anii ’70. Îmi amintesc că ne jucam și dansam împreună. Nu am mai văzut-o de aproape cincizeci de ani. Mi-o amintesc ca pe o tânără strălucitoare, cu ochi verzi și pistrui, și un zâmbet cald și contagios.
I-am telefonat ieri. Părea îngrozită. Mi-a spus că toți copiii ei mari au fugit din Herat spre Kabul, un refugiu cel puțin deocamdată, și este singură cu fiul ei într-un oraș aflat acum sub stapanirea talibanilor.
M-am simțit cu inima frântă, neajutorat. Îmi fac griji pentru vărul ea. Și îmi fac griji pentru milioanele de afgani care au fugit acasă și se luptă cu întrebări existențiale. Unde vor merge? Ce se va întâmpla cu ei? Nimeni nu poate spune cu siguranță. Dar mă îngrijorează cel mai mult soarta femeilor afgane, surorile mele. Femeile și fetele vor pierde mai mult decât orice alt grup.
Există multe imagini îngrozitoare de ultima dată când talibanii au condus Afganistanul: bătăile publice, tăierea mâinilor, execuțiile în interiorul stadioanelor, distrugerea barbară și fără sens a artefactelor istorice. Dar, pentru mine, imaginea mentală durabilă a talibanilor din anii 1990 este aceea a bățului bătând o femeie îmbrăcată în burqa. Talibanii au terorizat sistematic femeile. Le-au luat libertatea de mișcare, libertatea de a lucra, dreptul la educație, dreptul de a purta bijuterii, de a-și crește unghiile sau de a le vopsi, de a râde în public, chiar de a-și arăta fețele.
Asta i se rezervă verisoarei mele? Pentru fiica ei va fi la fel? Și nenumăratele femei afgane curajoase care timp de douăzeci de ani au muncit pentru a obține in anumită măsură autonomie, demnitate și egoism? Femeile afgane vor fi din nou sechestrate în case? Vor fi bătuți pe străzi? Femeilor nu li se va mai permite să lucreze? Vor sta clasele fetelor goale? Vor dispărea fețele feminine din televiziunea afgană și vocile feminine din radio? Va fi din nou Afganistanul privat de contribuția semnificativă a jumătății populației sale?
Poate că talibanii s-au schimbat, spun unii. Dar oare? Zilele, săptămânile și lunile următoare vor contribui mult la răspunsul la această întrebare. Aceasta este mica fâșie de speranță pe care mi-o permit – fără îndoială, angajându-mă într-un exercițiu de gândire doritoare. De fapt, imaginile recente din Herat, care arată soldații talibani târându-se prin oras, cu fețe vopsite în negru și cu gâturi la gât, negă această slabă speranță. Aceste imagini ar fi putut fi la fel de bine realizate în 1997.
Deci, dacă talibanii nu s-au schimbat și nu există nimic care să îi împiedice să impună legile lor barbare și inumane unui popor care suferă de mult, ce este de făcut? Ce se va întâmpla cu femeile și fetele de acolo? De unde va veni ajutorul? Nu știu răspunsul. Cu siguranță nu il știu astăzi. Astăzi, îmi fac griji. Astăzi, am inima frântă. Astăzi, jelesc pentru speranțele și aspirațiile pierdute ale colegilor afgani.
Decizia americană a fost luată – și coșmarul de care se temeau mulți afgani, inclusiv eu, este în curs de desfășurare în fața ochilor noștri. Totuși, oricât de sumbre și de fara speranta ar părea lucrurile acum, lumea nu poate și nu trebuie să uite Afganistanul. Nu trebuie să abandoneze un popor care a căutat pacea de peste patru decenii. Lumea trebuie să se solidarizeze cu afganii obișnuiți, în special cu femeile și fetele, și să ia măsurile necesare pentru a-i presa pe talibani să respecte drepturile esențiale ale omului – presupunând, în siguranță, că talibanii vor controla în curând întreaga națiune. Lumea trebuie să facă tot ce poate pentru a se asigura că milioane de femei afgane nu vor fi lăsate din nou să dispară în spatele ușilor încuiate și a perdelelor trase. Aceste femei sunt unele dintre cele mai curajoase și mai rezistente persoane pe care le-am întâlnit vreodată. Verisoara mea este un exemplu strălucitor. Femeile ca ea m-au inspirat și umilit mereu. Este o rușine că ar trebui să sufere din nou, după tot ce au îndurat deja de mulți ani lungi de greutăți și lupte.
Poporul afgan în ansamblu merită mai bine decât asta.
O notă finală: pe măsură ce măturarea talibanilor continuă, numărul afganilor strămutați va continua să crească. Deja din luna mai a acestui an, peste 300.000 de persoane au fugit acasă. Vor avea nevoie disperată de hrană, adăpost și ajutor de urgență. Vă rugăm să luați în considerare sprijinirea organizațiilor, precum UNHCR și altele, al căror mandat este protejarea persoanelor strămutate.”
Khaled Hosseini
PS: cine vorbeste azi in spatiul public de Afganistan, cine emite pareri de genul marelui maestru de Gagesti, Ion Cristoiu, ar fi bine sa puna mana sa citeasca „Vanatorii de zmeie”. Macar atat, din bun-simt. Ii va ajuta sa nu mai generalizeze, sa faca diferenta intre afganii de rand si ter0ristii astia nenor0citi, sa priceapa diferenta dintre Islam si islamisti. Macar atat.
Cititul desteapta!
Nu stiu ce zice domnul Cristoiu, dar stiu ce au zis si au zis zecile de familii de refugiati afgani cu care am lucrat aici , la.noi in țară. Ce sansa au sa fie in siguranta ei pt care sunt atât de recunoscători. Sunt multe.de spus , însă curajul, speranta , resemnarea si determinarea acestor oameni care aleg să își părăsească casele.impreuna cu familiile numeroase nu sunt usor de trăit pt.ei. ” Vanatorii de zmeie „, o poveste atât de crudă încât trebuie sa faci pauze sa o finalizezi si ca sa fie si mai elocvent , filmul lovește ai mai tare. De altfel si celelalte 2 carti ale lui K.Hosseini sunt parte din realitatea Afganistanului.