A venit si ziua aceea in care ne laudam cu performantele copiilor de romani care locuiesc acum in diaspora.
Daca Hagi s-ar fi nascut in 2000, probabil ca azi ar fi debutat la Real ca jucator spaniol, cu parinti nascuti in Romania, emigrati prin 1998.
In urmatorii ani, o sa tot auzim de sportivi cu parinti romani nascuti, crescuti afara, care fac spectacol in lume. Unii dintre ei nici nu vor sti limba romana.
Sa facem un mic exercitiu de imaginatie. Daca parintii Emmei Raducanu ar fi ramas in Romania, ar fi tras din greu ca Ema sa faca tenis.
Pentru ca nu traiau intr-un oras mic – unde terenul de tenis e nerefacut din 1965 si are ciulini pe el – avea totusi o sansa: un club privat, la care platesti, deci nu intri pe pile, ci pe euro.
Apoi vine inevitabil ziua in care antrenorul Emmei le spune parintilor:
-Poate sa ajunga mare, dar trebuie bani multi.
90% dintre parinti renunta in acest punct. Orice ar face, oricate sacrificii ar indura, nu le ies socotelile. Costa de zece ori venitul lor anual. Romania fiind o tara aproape bananiera, fara academii importante, nici sponsorii nu se inghesuie sa bage bani in copii. Corporatiile nu scot bani din copii, ci doar imagine. Asa ca prefera sa bage bani in sportivi cand ei ajung deja Halep.
Iar Halep e rara, la noi cresc greu floricele.
Daca parintii Emmei ar fi avut bani, in Romania, sansa ca ea sa ajunga ce e acum ramane una singura: „da-o afara, la o academie de tenis! La noi nu avem.”
Cum spuneam, o sa tot auzim de copii ai celor din diaspora. Daca vreti, putem sa ne bucuram ca-s romani! Putem. Dar ne furam singuri palaria. Putem sa ne batem cu pumnu’ in piept ca-s romani, dar in acelasi timp si englezii, spaniolii, italienii, vor face acelasi lucru.
Sunt copii care apartin altei lumi, una civilizata, in care un copil talentat chiar are o sansa sa faca performanta.
Oferta speciala:
