Creatura din Banat are cântec nou.

„Dragă redacţie, măi cronicipebune.
Sunt un mare muzician parizian şi vă scriu în legătură cu fenomenul vostru, Cristi din Banat.
I-am ascultat melodiile, i-am văzut videoclipurile şi de atunci nu mai am linişte: vreau să îl invit la Opera din Paris pentru a susţine un concert de Paşte.
De Paştele mă-sii. 

Versurile lui vor inspira generaţii şi generaţii de poeţi europeni de acum încolo.

Iata noua sa melodie:

„Vreau să afle întreaga lume
Adevărul de la mineeeee.
Despre clipul de la mareee
Ce avia în el petalee. „

Creaţia vestimentară deosebită a creaturii m-a izbit de la la început.
Casele Gucci şi Channel sunt deja în pragul falimentului. Petalele roşii de trandafiri sunt anume lipite cu superglue şi cu îndrăzneală de pantaloni. Creatia divină a unui creator de modă orb, pantalonii cu petale au generat un puternic curent în moda pariziană.
De câţiva ani, creaţia vestimentară intrase într-un con de umbră, era lipsită de îndrăzneală şi perspective. Dar acest român vizionar a readus moda acolo unde îi era locul.
La pubelă.

„Ăla m-a adus în faţă,
Şi mi-a dat poftă de viaţă.
Câtă lume tot vorbia
Despre acel videoclip.”

Artistul îi este recunoscător videoclipului care l-a lansat. Prin el a ajuns să fie cunoscut acum întregii lumi.
Mircea Eliade spunea că „viaţa omului freamătă de mituri pe jumătate uitate, de hirofanii decăzute, de simboluri dezafectate”.
Cred că artistul Cristi din Banat nu a vrut să spună nimic asemănător în versurile de mai sus.

„Căci petalele de ce
Or ajuns stacol în mare?
Nu ştiau că erau scenă
Artistică’ şi superbă?”

Modul în care cantautorul rosteşte cuvântul „artistică”, cu accent pe al doilea „i”, îmi dă fiori pe şira spinării. Apoi, fiorii coboară si, practic, mă apucă urinarea.
Cristi, omul petală, ne descrie cu sinceritate în acest al doilea cântec ceea ce s-a întâmplat în primul.
Ceea ce deschide întrebarea: este vorba, Doamne fereşte, de o trilogie?!
Deja s-au sinucis 20 de muzicieni din Filarmonica pariziană după primul clip. Ce mai urmează?

„Videoclipul de la marie,
Ce avia în el petaleee,
Mai zicia lumia asaaaaa,
Ce slabă-mi este mintea!”

Faptul că lumea îl consideră tâmpit, îl plasează pe autor în galeria marilor genii neînţelese ale omenirii, in panoplia valorilor măruţiene.
„Când vezi cirezile de imbelici, practic devine suportabilă însingurarea”, spunea Petre Ţuţea.
Iar Cristi din Banat cu siguranţă nu a vrut să spună ceva asemănător.

„M-am băgat în apă rece
Picioarele să-mi îngheţe!
D’asta lumia nu ştia,
Că era vara şi cald.
Era iunie şi căldură,
Şi mare temperatură!”

Artistul răspunde criticilor cum că organul său de reproducere, prezent în primul videoclip, ar fi foarte mic.
Apa era rece, fenomenul este unul normal.La noi la francezi se cheamă: „viermişorul intră în cocoon”.
Dar, era vara, deci nu era chair cald.
Aici artistul se contrazice puţin, făcându-ne să intrăm într-o dilema existenţială: era sau nu rece? Era sau nu mică?
De aici, genialitatea lui Cristi din Banat: ne face să ne punem întrebări existenţiale, să avem dileme , să nu luăm nimic de-a gata!
La ce este bună muzică, dacă nu la a ridica întrebări?!
Descartes, spre exemplu, considera că există un domeniu al mentalului distinct şi separabil de cel al corpului. Sau ceva de genul asta.

„Când erau aia în mare,
Că s-au aruncat în apă,
Îmbrăcaţi în haine albe,
Că de mire şi mireasă.”

Cantautorul stăpâneşte uimitor tehnica naraţiunii prin versuri!
Ne explică atât de plastic şi coerent ce se întâmplă în videoclipul anterior, încât ne aduce aminte de marile capodopere ale lui Moga:
„Şi toată lumea strigă
Heya, heya, heya
E viaţă mea
Heya, heya, heya”
Este aproape aceeaşi tehnică uimitoare! El versifică naraţiunea, tehnică nouă pe plan mondial, cu o naivitate ieşită din comun.
Deşi par cuvintele unui babuin cu coeficient de inteligenţă 20, ele sunt pline de tâlc şi învăţăminte ascunse. Bine ascunse. 

„Nu ştiau că erau miri,
Şi-au unit al lor destin.
Mirii erau spanioli,
Şi au umplut acel decor!”

Incredibilul s-a produs în timpul filmării primului videoclip, iar acum Cristi vine să ne explice miracolul.
Doi tineri spanioli bănănăiau pe o plajă pe lângă bravul nostru căpşunar.
Regizorul videoclipului, adică un mecanic auto spaniol care avea un telefon Hd, i-a văzut plimbându-se pe mal şi i-a filmat.
Este un moment artistic care aparţine curentului impresionist. O decizie de moment care a influenţat omenirea.
Artistul a văzut, a redat ce a văzut pe pânză sau pe cardul aparatului foto  şi a apărut capodopera!
Aşa s-au născut marile tablouri ale lui Renoir, Manet şi Monet.
Şi câteva vederi de la Mamaia, prin anii ’70.

„Cei care azi mă imită,
Nu mai au de ce să râdă,
Că eu am ajuns o stea,
Cu petale-n apă mea .
Orice zic alţii tâmpiţi,
Scenă mia e de artist,
Pe o mare cristalină,
Într-un val cântăm cu spumă !”

Artistul e conştient de valoarea sa stelară. E conştient de ce reprezintă pentru omenire şi pentru toţi tâmpiţii din lume. Posibil şi pentru cei din alte galaxii.
Arta sa apare la televizor la oră de maximă de audienţă, cretinii din întreaga lume îşi lipesc petale pe poponeţ că să semene cu el.
Dar el nu se lasă influenţat de succes! El este un artist singur.
El. Marea. Şi spuma.

„Că nu-i apă cristialina,
Că ochii ei nu-s de zână,
Că aşa lumia spunea,
Mare e invidia!
Într-o mare cristalină,
Eu cantam cântecul meu,
Şi a venit un val cu spumă
Şi mi-a adus putere, zău!”

Finalul este apoteotic. Spuma i-a dat putere, spumele de care sunt eu plin acum lui îi dau forţă să continue.
Arghezi al vostru făcea din „bube, mucegaiuri şi noroi, frumuseţi şi preţuri noi” , adică transforma uratul în frumos.
Aşa şi Cristi du’ Banat, ia spumele mele şi ale tuturor care spumegă privindu-l la televizor şi le transformă în energie pozitivă.
Degeaba spumegăm noi, degeaba spargem televizoare! Lui, toate acestea îi dau forţă de a continua, de a merge mai departe.
Asta înseamnă să fii un geniu cu spume! ” 

Pierre Monteux, fost dirijor Societatea Franceză de Muzică, viitor sinucigaş.