Sunt la 80 de km de Bucureşti.
Ziua bunicii Florica. O curte, vreo 7 rude adulte şi 2 copii dolofani dormind, mâncare cât pentru 30 de oameni, 4 sifoane.
10 sticle de vin pline şi vreo 3 lăzi goale. Am ajuns târziu.
„Mamaie, am venit să te pupăm de Florii, să îţi urăm la mulţi ani şi să plecăm, că noi trebuie să mai ajungem şi la…!”, încep timid.
„Fata asta cine e?”, întreabă bunica, uitându-se cu un ochi la prietena mea şi cu unul la sifon.
Am şanse să ghicesc 50 la sută. Elimin sifonul şi risc:
„Prietena mea, Adela! Cred.”
„E slabă, e prea slabă, seamănă cu găina mea cu gâtul golaş!”, continuă ea şi dă un ţoi de ţuică pe gât.
Mă uit la Adela. Nu îmi dau seama dacă schiţează un zâmbet sau este foarte constipată.
Un ţoi de ţuică îi aterizează în mâna, bunica dă noroc şi amândouă arunca lichidul pe gâtlej.
„Phaaaa, tare! Aşa e, sunt slabă. Dar sunt…sănătoasă şi vă iubesc nepotul…. La mulţi ani!”
Bunica o priveşte, preţ de câteva secunde, fix între ochiul stâng şi ureche. Exact aşa cum îşi priveşte un uliu băut prada.
„Mănâncă!!”, îi porunceşte bunica.
Încerc să o scuz pe Adela, îi spun că am mâncat pe drum. Încearcă să se scuze, bâjbâie că a mâncat ceva acum două zile…
Aiurea!
În secunda următoare, o lingură plină cu salată de boeuf insistă să intre în gura prietenei mele. Bunica bătea cu lingura în buzele Adelei, aşa cum zece soldaţi romani ar bate cu un buştean de lemn în poarta cetăţii asediate.
„E ziua mea, toată lumea mănâncă!”, zice bunica. După două lovituri, cetatea a cedat. Romanii au intrat în cetate! La fel şi salata de boeuf.
Culoarea feţei prietenei mele a trecut de la roşu aprins cu iz de lubeniţă la galben pai cu iz de porumb.
A fost prima dată după multă vreme când mi-a fost milă de ea. E alergică la maioneză.
„Me merreu a f fost aşa sslabă?” Ăsta e unchiul meu, iar cel puţin jumătate din cele trei lăzi de vin goale sunt contribuţia lui.
„Ia şi bea! Aia de di dinainte e era mai îm împănată!”
Primesc un picior pe sub masă. Adela e, aşa mă alintă ea.
SMS prietena mea: „Ai adus-o şi pe aia AICI? Mi-ai spus că sunt specială!”
SMS eu:„M-am răzbunat pe ea!”
Cu mişcările unui prestidigitator orb, unchiul toarnă într-o halbă de bere nişte vin.
Mai precis, jumătate pe faţa de masă, jumătate pînă la buza de sus a halbei.
„Noroc! Şi când n ne-o hii mnmai rrau caca acum săa mne fie!”, îi zice prietenei mele. O apucă cu ambele mâini de cap şi o pupă.
„Stai, să d dau cu fisifon, că e ta taare!” Apoi, eliberează vreo două jeturi de sifon pe sarmale şi prăjituri. Câteva picături nimeresc cu greu peste vinul din halbă.
Adela duce cu greutate halbă la gură, parţial ameţită de maioneză, parţial ameţită de damful unchiului meu.
SMS prietena mea: „Hai naibii de aici, că mă omoară ăştia!”
„Stai! Stai!”, urlă mătuşa. În sfârşit un om normal la masă asta, gândesc! Aproape că mi-a venit inima la loc.
„Nu poţi bea aşa, pe stomacul gol!”, continuă ea răgetul de privighetoare.
„Ia nişte fripturică de post, umplută cu ciuperci, făcută de mine la cuptor, reţeta e de la televizor, de dimineaţă de la televizor, bucătarul ăla gras, nu pera mi-a ieşit sosul!”
Nu mai apuc să întreb ce înseamnă fripturică de post, că mai primesc un SMS.
SMS prietena mea: „Băi, hai DRACU’ de aici,că MOR ÎNDOPATĂ!”
În zece secunde farfuria Adelei era plină cu friptură, ciuperci, murături şi o cremă de o culoare dubioasă.
„Foarte bun! Mmmmm!”, zice Adela. „Atât de bun, încât o să iau două porţii! Dar la pachet!”
„La pachet???”, sare tanti Melania, vecina bunicii.
„La pachet iei prăjituri! Şi cornuleţe! Deja le-am pregătit!” Şi ne arată spre două pungi ce, prin teleportare, ajunseseră deja pe capota maşinii mele.
SMS prietena mea: „Număr pînă la 10! Apoi mă ridic şi plec şi îmi bag p…. în neamurile tale!”
Pe rând, celelalte rude de la masă îi explică fetei:
-că ar trebui să mănânce, că s-au auzit cazuri de oameni morţi de foame în Bucureşti, găsiţi prin birouri,
-că e slabă, se văd oasele,
-că jumările combinate cu ceapă sunt bune şi poţi să te pupi liniştită după,
-că salata de vinete făcută după reţeta din revista e senzaţională, dar salata de ciupercuţe făcută după bucătarul dolofan de la Antena 1 e şi mai bună!
„Mănâncă friptură, salate şi jumări şi după aia gustă câteva prăjiturele ,mama!”, o mângâie ea pe cap pe Adela.
Mai primesc un şut în gamba.
SMS eu: „Tu mă loveşti?”
SMS prietena mea: „NU, MĂ-TA!!!! Normal că eu! Mergi sau plec?!”
Îmi iau inima în dinţi. Totuşi, eu sunt bărbatul.
„Trebuie să plecăm, mai avem un coleg Florin, care…”
„Nimeni nu pleacă pînă nu termină tot din farfurie!”, punctează bunica şi se ridică în picioare. Dacă bunica s-a ridicat în picioare eu ştiu că e treaba serioasă. Bunica mea se ridică în picioare doar când se întâmplă ceva cu adevărat memorabil în Suleiman.
Îmi înghit cuvintele şi schimb vorba: „Unde e soţul dumneavoastră, doamna Melania? Ce mai face?”
„Acum l-ai ratat, cu jumătate de oră înainte l-a luat maşina!” Vecina locuieşte gard în gard cu bunica.
„La Urziceni la spital. A păţit la fel ca la Crăciun.”
Toţi se pornesc pe râs. Un râs isteric şi brownian, venind înspre mine din toate direcţiile. În timp ce râd, toţi o îndoapă pe Adela cu mâncare.
Au două scopuri: să o îndoape şi să râdă. Râs amestecat cu miros de spritz cu puţin sifon, râs amestecat cu miros de friptură, prăjituri, salate, maioneze, jumări, măsline…Un râs sănătos.
Singurii care nu râdem suntem :eu, prietena mea şi verişorul meu George, student la Inginerie.
Eu nu râd pentru că sunt treaz, prietena mea e pentru că a căzut cu capul pe masă şi cred că vomită, iar verişorul George… George are o privire ciudată. De când am venit priveşte spre nişte puncte de pe cer şi dă din buze. Pare că numără stele. Doar că e zi.
„Auzi?”, îmi spoteste el la ureche în vacarmul ăla general. „Ştii covrigăria aia de la intrarea în Politehnică?”
Nu apuc să aprob sau să infirm.
„Nu ar fi mişto dacă acolo, în loc de covrigi, s-ar vinde joint-uri? Oricum noi cumpărăm covrigii pentru mac!” Nu aşteaptă răspunsul meu şi o zbugheşte spre maşină. A plecat la Bucureşti.
Cretinul , a scăpat!
„Şi ce îi face la spital?”, întreb. Probabil că va trebui să merg şi eu cu Adela, văd că nu reacţionează nici la palme, nici la ciupituri.
„Ce să-i facă, mamă…”, îmi răspunde tanti Melania.
„…îi curată maţele, îi dă afară tot ce are în el, nişte pastile pentru indigestie şi pentru arsuri stomacale, apoi îl ţine pe perfuzii două-trei zile. Ca de obicei.:”
Ridică o halbă cu vin şi o dă pe gât:
„Hai, să trăim, mamă, şi să fim sănătoşi! Poftă bună!”
FOLLOW SI LIKE PE FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune
Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.
M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.
I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.
Mătuşa ta mi-a zis:
– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!
Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.
NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.
NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.
Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.
Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.
Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.
– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:
– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!
Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.
Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”
*gasesti cele mai recente articole pe facebook/cronicipebune
