Un barbat nu a dus flori de 8 martie, iar sotia l-a lasat fara barbatie.

Din presa: (Adevarul)
„Un bărbat în vârstă de 39 de ani din comuna vasluiană Dragomireşti a fost transportat, marţi, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, cu plăgi tăiate în zona genitală, după ce soţia ar fi încercat să-i taie penisul, fiindcă nu a primit flori cu ocazia zilei de 8 Martie.”

„Sunt Vasile si nevasta mea mi-a taiat puta.
Vreau sa declar aici ca nu inteleg de ce a facut asa ceva. Eu m-am purtat cu ea cum trebuie:
Am citit un articol de femei dintr-o revista ca am zis sa nu mai fac dupa capul meu. Ca iar iau bataie ca de ziua ei.

Scria acoolo sa miros intotdeuna frumos si sa fiu ingrijit?
Miroseam a coniac. Ca berea nu ii place, dar o gura de coniac da. Asa ca am turnat peste tricou vreo 50 de ml.

Scria acolo sa nu o atingi pe femeie nici macar cu o floare?
De aia nu am luat flori!

Scria sa ii spun cuvinte frumoase.
I-am zis: Dragostea mea, ce p–zda ma-tii ai gatit, iubire?

Punctul 4 din revista: spune-i ca o iubesti, plaseaza prin casa cu biletele surpriza. Fii imprevizibil!
I-am scris un biletel surpriza si l-am plasat imprevizibil pe fundul unei sticle de votca. Nici nu a avut rabdare sa o beau pe toata ca sa vada biletelul.

Scria: Fa dragoste cu ea ca in filme.
Imediat ce am ajuns am scos joarda si i-am palit una la fund ca in 50 Shades. Cand ma pregateam sa imi sting tigara pe sanii ei mi-a taiat brusc penisul.

Domnilor, unde pana mea gresesc?
Ca nu vreau sa mi-l taie iar si peste doua saptamani. Abia mi se sudase la loc.”

Vasile, nedumerit si fara barabatie

Citeste si: “Uite cine danseaza” vazuta de un “hater”.

De Silviu Iliuta–cronicipebune

Citeste si: Povestea psihopatului bataus si a tarancutei epilate. “50 Shades Darker”

„Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta. Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro. Pana pe 8 martie transportul in Bucuresti si Ilfov este GRATUIT, iar in tara 5.9 lei.

Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”