Sunt un ghertoi, iar aici e doar o mostra din ceea ce pot eu sa fac:
Cum recunoastem ghertoii? E simplu:
Mergi la gratarel la padure, iar la plecare iti marchezi locul cu gunoaie?
Ca sa il recunosti data viitoare, ca ai citit tu in Hansel si Gretel.
Scrumezi pe geam cand conduci?
Ai auzit tu ca scrumul e biodegradabil.
Golesti scrumiera din mers pe geamul masinii?
E tot scrum biodegradabil, doar ca e mai mult.
Duci gunoiul pana la usa vecinului?
Sustii ca de acolo merge el singur pe picioare pana la ghena.
Mananci in supermarket si lasi ambalajul pe raft?
Pe principiul ca: „era expirat, sa zica merci ca l-am mancat! Putea sa moara cineva!”
Iti ingropi doza de bere pe plaja in nisip? Apoi coceanul de porumb? Apoi, paharele de plastic?
Pe motiv ca: „romanii astia n-are destule cosuri!”
Pui masina pe avarii si blochezi toata intersectia?
Acolo e cel mai aproape de chioscul de tigari.
Asculti muzica in masina?
Si, odata cu tine, asculta tot cartierul?
Iti pui 15 000 de iconite si zaruri la bordul masinii.
Dar uiti intotdeauna sa iti pui centura, pe motiv ca Dumnezeu te apara.
Porti trening cand iesi la mall?
Pentru ca asa ai vazut tu ca poarta interlopii in filme.
Ai stat 2 luni in Spania?
Iar la intoarcere nu mai stii cum se spune in romaneste la „paine”.
Fumezi in lift?
Pe motiv ca „unele femei pute a parfum mai rau decat tigara mea. Sa se mai duca mirosul.”
Arunci gunoaie ca individul din film?
Pentru ca „asa face toata lumea”.
Te pui in fundul altui sofer pe autostrada si dai flash-uri?
Pe motiv ca mergea prea incet, cu 160?
Ai spalat vreodata geamul altui sofer?
Ai folosit pentru asta saliva personala?
Daca faci unul dintre aceste lucruri, atunci esti un ghertoi roman. Adevarat!
OFERTA LA CARTI! 3 CARTI=59 de RON.
FOLLOW SI LIKE PE FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune
Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.
M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.
I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.
Mătuşa ta mi-a zis:
– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!
Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.
NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.
NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.
Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.
Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.
Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.
– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:
– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!
Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.
Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”
m
De Silviu Iliuta–cronicipebune
„Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta. Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro.
Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”
sursa film: facebook Cristian Ivan
Asta cu vorbitul in alta limba e epica. Am lucrat pentru cativa ani pentru o companie de telecomunicatii si mi-au vazut, auzit ochii, respectiv urechile multe… Intamplarea care mi-a ramas in minte: doua „domnisoare”, pana in 25 de ani, intra in magazin, iar una din ele imi spune:
„Vreau si eu o tarheta…ooo…mmmm…ma intelegeti, o tarheta deee…aaaa..” si intorcandu-se la insotitoarea ei, „Cum se spune, fata, la cartela de 5€?”
No comment! As avea material pentru o carte…
Am lucrat și eu ccâțiva ani în Spania..șinu numai..Chestia e ca de câte ori mergeam sa încarc cartela, uitam cum se spune iar cu timpul tot greșind și cerând cartela în loc de tarjeta mi am băgat în cap acest cuvânt. Tarjeta.Cand am ajuns acasă și eram la metrou am cerut și eu tarjeta :)))
Sunt cuvinte pe care te chinui sa le înveți și ți rrămân pe creier.Bine, ăsta nu e motiv sa uiți lb româna, dar se mai întâmplă. .
Scuze, nu sunt bâlbâita :)) mai face tel figuri :)) și nu am mai corectat din graba.
🙂
asta e banc nu pot sa cred ca e adevarat 🙂
Crede-ma ca este cat se poate de real, din pacate…
Pe mine nu faptul ca a cerut tarheta/tarjeta, sau cum se scrie, m-a uimit, ci faptul ca si-a intrebat prietena cum se spune la cartela de 5€. Aici e problema, ea chiar voia sa fie interesanta…
Razi cu lacrimi :))))
….plangi cu vorbe!
O da, sunt multi ghertoi si poate cei mai multi in Bucuresti.
O simt pe pielea mea..prea des.
„news flash” ghertoiul care da flashuri pe autostrada e „obsolete”. Mult mai „interesanti” sunt ghertoii care iti dau flashuri pe stradute inguste in Bucuresti, apoi prind momentul in care reusesc sa ti se bage in fata, pun frana si raman asa chiar daca semaforul e verde, pe principiul „de ce nu te-ai dat ba la o parte din fata mea ca 70 km/ora e viteza cu care merg babele”. Si mai e ceva: multi ghertoi se tund la chelie pe principiul „ca daca iti tai razi parul – creste muschiul”. M-as muta…