Cine a indesat checul in iaurt si painea in margarina?

Imi amintesc de tristele vremuri cand intrai intr-un magazin si iti cumparai un banal iarut.
Unul cu gust de…iaurt.
-Sarutmana, cum adica nu mai aveti?
-S-au terminat. Alea cu gust de iaurt se dau foarte repede. Dar puteti incerca unul cu gust de chec.
Pot. Dar vreau?
Pentru o clipa mi-a aparut in minte bunica mea stand pe prispa casei de la tara si preparand iaurt. Apoi, l-am vazut pe bunicul alergand inspre ea, filmat cu incetinitorul, indesand un chec faramitat in ulcica de lut.
Cu tot cu zaharul pudra.

-Doamna, o sa va refuz.
-Atunci incercati minunatia asta cu prajiturica! Alba ca Zapada!
Asta era prajitura mea preferata. Dupa ce m-am benoclat cateva secunde la dozulica de iaurt, mi-am spus ca e greu sa incapa acolo o prajitura.
Iar, pentru cateva firimituri murdarite de iaurt…

-Placinta cu mere? ma intreaba amabila vanzatoarea.
-Aaa, nu! Cu merdenele aveti?
-Din pacate, inca nu am primit.
-Macar cu Hot Dog?

O sa incerc la alt magazin.
Si, pe drum, o sa ma intreb:
Cine naibii a indesat painea pe vatra in margarina?
Margarina cu gust de paine pe vatra se mai intinde pe paine sau se mananca direct cu lingurita? Ca, pare a avea deja paine.
Daca vreau o simpla margarina trebuie sa iau paine cu aroma de margarina?!
Sunt confuz.
E din ce in ce mai greu la cumparaturi.
Ma duc acasa si visez la vremurile de demult cand iaurtul era iaurt si margarina era margarina.
Imi desfac niste cipsuri cu gust de mititei si ma intreb daca trebuie sa pun mustar pe ele.

Imi pica greu, cred ca nu i-au lasat suficient pe gratar inainte de a-i infige in cartofi.
Desfac o bere cu aroma de tequila si ma gandesc ca, de acum, o sa o rog pe prietena mea sa mearga la magazin.
Sunt depasit.

„Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta. Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro.

Fragment din carte: Patul fecioarei era cel de sus, deasupra Alionei, o basarabeancă zdravănă de 0.12 tone.
-Crezi că au adormit? o întreb.
-Carmen, da. Dar Aliona nu, că încă nu a început să vorbească în rusește.
Am început să ne sărutăm în liniște printre sforăiturile lui Carmen.
Iar eu, mi-am trimis mâinile în expediție pe corpul ei.
Pfoai, ce excursii! Ce ținuturi noi am descoperit în noaptea aia! Zone tropicale umede, munți și dealuri pe unde nu mai călcase picior de bărbat.
Apoi podișul, unde fusese cândva o junglă amazoniană. Și pe care nici măcar Soarele nu-l văzuse până acum.
Nu mai știam nici cum mă cheamă, eram transpus tot în Manualul de Geografie al Ameliei.
I-am dezbrăcat bikini roz pe care îi văzuse toată Politehnica și am început să explorez cu grijă Marele Canion din Slobozia.
-Mai ușor cu mâna, Tăntălăule, ca îmi vine să gem, îmi șoptește la ureche.
-Bine, gemi!
-Nu pot, Aliona e trează. În pana mea!
Așa că mi-am chemat mâinile din expeditie și m-am mulțumit cu sărutări.
-Trebuie să îmi zici ceva trist, m-am încins prea rău și vreau să îmi treacă până adoarme, îmi zice.
-Mâine am predare la corporație. După ce facem dragoste, mă duc să termin câteva grafice.
-Nu așa de trist, Iubire, că îmi trece de tot.
Aliona aia era de comă! Trebuia să îi pun ceva în apă ca să adoarmă! Mă gândeam să bat pe la ușile căminului, să dau șpagă cuiva și să o mut acolo.
-Uşide becu’! Uşide becu’! urlă Aliona.
-Gata, doarme bestia? o întreb pe Amy.
-Nu încă, asta e în basarabeană. Îi intră lumina de la felinar
în ochi.”