Doamna aceasta blonda, Ioana Liana Cazacu (fosta Pop) a fost numita in 2014 de nasicul sau, Victor Ponta, in functia de Secretar de Stat la Departamentul pentru Egalitate de Sanse intre Femei si Barbati.
„În perioada 2008-2009, când Victor Ponta a fost ministru delegat pentru relaţia cu Parlamentul, Ioana Cazacu, fostă Pop, era secretar de stat în cadrul Ministerului pentru Relaţia cu Parlamentul.
Apoi, în perioada noiembrie 2009-februarie 2010, Cazacu a fost consiliera lui Mircea Geoană, pe când acesta deţinea funcţia de preşedinte al Senatului. A urmat consilierea lui Mircea Duşa, potrivit gândul.info, și funcția de secretar general al Tineretului Social Democrat (TSD).”
Lucrarea sa de doctorat, din 2011, a fost dovedita de niste tinerei de la vice.com ca fiind plagiat.
Intrebata despre lucrare, doamna raspunde:
„-Care a fost calificativul luat pentru teză?
-Vă spun sincer nu mai țin minte, a fost în 2011. „
Se pare ca blondelor social-democrate le expira memoria dupa 3 ani.
Poze: original vs Doctoratul doamnei (sursa vice.com)
Domnule Ponta, vad ca treaba asta cu plagiatul vi se transmite in neam mai ceva ca raceala. De aceea va propun urmatoarele:
1. In fiecare seara va invitati familionul in sufragerie. Cred ca e destul de mare si aveti loc toti.
2. Ii puneti sa scoata o foaie si un pix.
3. Le dictati ce ati plagiat dumneavoastra ca sa plagieze si ei plagiatul si sa fie frumos. Cate o propozitie pe zi, sa nu oboseasca oamenii.
4. Acum, ca sunteti iar pe cai mari, ii angajati pe toti prin ministere si umplem tara de hoti cu Doctorat. Haideti, ca mai este loc!
Bafta mare!
PS: Nu uitati sa le corectati si greselile gramaticale. Domnisoara blonda e terorista!
de Silviu Iliuta
*cele mai recente articole pe facebook/cronicipebune
Citeste si:
https://www.cronicipebune.ro/sobolanii-din-spitale-au-intrat-depresie-de-cand-nu-se-mai-folosesc-produsele-hexi-pharma/
DACA NU TE DOR OCHII DE LA CITIT:
Multumesc pentru poze: Alexandra Rosca, Doina M., Aurora Paslaru.