Jurnal de mamica, by Bianca Dragusanu.

Draga jurnalule, adica eu. Sunt Bianca si azi am nascut un copil si incep o viata noua. ???
Sunt foarte fericita, dar ma apasa mai multe intrebari. Ca asa sunt eu, superba si plina de intrebari. ??

Din cele 40-50 de intrebari care le am in minte, azi o sa imi pun doozeci, din care o sa scriu zece:

1. Sa incepem cu inceputul. Am dat SMS lui Bote, Cristea, echipei Steaua, lui Viktor, baietilor de la firma, fostilor, lui Mutu si celorlalti.
„Felicitari, esti tata!????????????”
Sunt ingrijorata. Echipa Steaua nu mi-a raspuns. Daca nu isi recunoaste copilul?

2. Am observat ca copilul era legat de mine cu un furtun. Totodata, am vazut ca dupa ce mi-au scos copilul si au scos furtunul, eu m-am desumflat.
Acum, intrebarea mea este: copilul de ce nu are dop la furtun? Nu e in pericol sa se dezumfle?

4. A venit la mine un ginecolog dragut si mi-a spus ca e momentul sa il alaptez.
Sunt ingrijorata. Nu am facut niciodata treaba asta pe gratis, chiar daca e dragutel.✂️??

5. Mi-au zis ca copilu’ se naste cu colici si ca trebuie sa scapam de ei!!!  Ii caut de aproximativ patru ore, impreuna cu Victor.
I-am cautat si pe sub pat, poate au cazut, sau in vazele cu flori. Nu gasim.
Draga jurnalule, tu stii cum arata niste colici?

7. Copilul nu are parul lung, ca mine. Desi toti medicii imi spun ca este fata.
Sunt foarte foarte ganditoare. Ca Poptamas, cand posteaza chestii ganditoare. Daca este baiat? ????

8. Fetita este rosie la fata si ma gandesc serios la niste tratamente de albire a pielii.
Daca nu merge asa, o sa ii fac ce mi-am facut si mie. Cele 126 de operatii. La ea e mai usor, ca incepe de mica.
Feeling ingrijorata. ??

12. Am inteles ca trebuie sa ii facem baita!!!! Abia astept! ????
I-am luat deja abonament la sala si la piscina. Maine ne imbracam la fel, mergem amandoua la baita, apoi la shopping!
Ei o sa ii cumpar niste chestii de bebelusi, gen… aceleasi lucruri ca la oamenii mari. Dar mai mici.

10. Simt nevoia sa pun un citat pe feisbuk. De genul: de azi sunt alt om sau asa ceva. Mai credincios, mai bun. Cam ca Elena Udrea.
Caut la Poptamas, ceva cu dorul de casa. Dar eu nu sunt departe de casa.
Incerc la Cerebel. Ceva cu pisici. Dar am caine… ???
O sa iau de la Teo. Ceva cu Dumnezeu:

Revin!
In incheiere, va spun: mancati sanatos si operati tot ce puteti!
A, ce fraiera sunt, imi scriam mie…
Bi, by Bianca.
????.

AI CARTE, AI PARTE! „Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta. Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro. 

Fragment CARTE:
„Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă.
Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o.
Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul.
Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine.
Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă.
Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini:
-Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex!
Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare.
Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin.
Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”

Paginile mele de facebook: cronicipebune, silviu iliuta.