Azi eram bagat tot in telefon, prins total de facebook. Parcam masina si dadeam un like. Maniac…
Am zgariat-o si mi-a parut rau. Ieri am rupt oglinda cand dadeam share. Mi-am dat seama ca sunt obsedat de condus si am hotarat ca de maine sa circul cu metroul.
Am ajuns la locul acela in care merg in fiecare zi. Am uitat cum ii spune. Acolo unde stau 7-8 ore. Imi amintesc eu.
Am postat poza cu cafeaua, facuta cu colegul meu. Mi-am amintit: „la munca” ii zice.
Patru like-uri. Cinci. Imi dau seama ca poza de azi cu cafeaua nu e foarte buna. Probabil lumina e proasta, sau nu am model la spuma. Ceva am gresit grav! Mai bine luam o poza de pe net.
George si-a luat masina noua, are 40 de like-uri, vecina de la 4 a pus o poza noua cu catelul in baie. Prietena cea foarte frumoasa a iubitei mele are poza de la sala si un text inteligent: „Voi ce facetzi?” Ce pacat ca nu ii pot da like.
Ma cam deranjeaza un individ, in timp ce scotocesc prin pozele prietenei iubitei. Nu imi amintesc cine e.
Sunt ok si pozele cu ea de la sala, dar cele din concediu, de la mare sunt cele mai tari, dupa parerea mea. De aia si are 4500 de like-uri la una. Vad ca a incercat si o postare cu o carte. 3 like-uri si un share. Al meu.
In pauza de pranz ies la restaurant cu colegii. Doamne, ce bine arata pastele de pe masa alaturata! Le cer voie sa fac o poza pentru „reteta” si postez. O sa fac ceva curajos: nu ma uit la numarul de like-uri pana nu termin de mancat!
Peste douazeci de secunde.
Am un like. De la iubita.
Ma intorc trist la birou si ma uit la glumele zilei. Ce banucuri slabute! Dau share la unul. 14 like-uri in 10 minute. Ma mai inveselesc.
Omul ala ma tot deranjeaza, asta e vestea proasta. Vestea buna e ca mi-am amintit cine e: seful meu.
Imi dau demisia, nu e un birou bun la care sa stai pe facebook. O sa imi caut ceva de munca de acasa.
In timp ce merg spre metrou, vad un o poza cu o umbrela. Alta. Ploaie. Picaturi. In zece minute, tot facebook-ul e plin cu poze cu ploaie. Dau share uneia, imi dau seama ca sunt ud pana la piele si cobor la metrou.
Intru pe usa, prietena mea e suparata. Stiu asta pentru ca e in pragul usii, cu telefonul in mana, si imi trimite „sad face” pe mesagerie :(.
Ma uit la ea si ii trimit si eu pe chat: „K s-a int?” Zambet :).
Aflu ca nu i-am dat like la postarea cu hainele pe care le poarta azi.
Arunc repede un „scz” pe chat.
Ma priveste fix si scrie: „It’s not enough!”
Intreb: „Csf?”
Raspunde: „Csf? N.ai csf!”
O invit la masa in bucatarie. Pozam mancarea, o postam, punem telefoanele alaturi si vorbim pe chat. Abia astept sa termin masa ca sa pot cauta ce au facut prietenii mei azi. Doua ore stau pe facebook.
„Vii in dormitor?” imi da mesaj.
„Nu acum. Mai am treaba.”
Baga telefonul sub masa si face o poza cu picioarele ei. Imi trimite. Nu poarta chiloti…
Se uita in ochii mei.
„Deci?”, intreaba pe chat.
„Deci ce?”
„Acum ma bagi in seama?”
„Da. Astept sa postezi. De pe mesagerie nu pot da share.
.”
„Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta. Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro.
Fragment din carte:
„M-am cățărat pe ea. Proastă idee! Cât am făcut manevra asta, patul ala cretin a scârțâit lung, ca ușile metalice din filmele de groază. Am înțepenit amândoi, eu deasupra. Un sforăit și un urlet de jos, dinspre Aliona:
-Perhot’ podzalupnaya! Nici nu respiram.
-Iubito, e în rusă?
-Nu mai contează, Iubire, dă-o dracu’, să stea trează! Vin eu sus!Toate titlurile bune au fost date 158 Patul nu mai scârțâia, în poziția asta nu mai deranjam arcul ăla defect. Dar… problema nouă: Amy atingea cu capul de tavan!
-Tu sau eu? o întreb.
-Ce?
-Cine o intro…?”
