Acum fix un an ma injura un domn. 50 de ani, om de afaceri, din Vest. Aparuse la „Mare e gradina facebook” si radea de el tot orasul.
M-a injurat mai bine de o ora, mi-a spus ca rad de el toti cunoscutii. M-a injurat iar de mama mea si de mama focului, s-a tanguit, apoi m-a injurat cu mai mult elan. Dupa ce s-a linistit, l-am intrebat daca oamenii rad de ce comenteaza altii sau de „che skrie iel acolo”?
Mi-a spus, pe limba lui (era foarte greu de inteles), ca oamenii rad pentru ca vad postarile lui pe diverse grupuri de pe facebook si pe site-uri. L-am intrebat: si ce faceti? Ii luati pe toti la rand? Scrieti fiecarui administrator al paginii in parte? Cu grupurile cum rezolvati? Amenintati fiecare membru ca daca distribuie postarea o sa aiba de-a face cu dumneavoastra?
S-a calmat putin.
Apoi l-am intrebat despre prieteni, despre oamenii cu care face afaceri si despre angajati. De ce credeti ca rad? Despre faptul ca postarea dumneavoastra ajunge pe o pagina sau ca „scrie-ti kum scrie-ti”?
Am fost arogant si rau cu el, iritat de injuraturile lui in cascada.
In fine, dupa inca o ora a hotarat sa plateasca un meditator de limba romana. De doua ori pe saptamana, Dorin, la 52 de ani, a reinvatat sa scrie. A facut peste 700 de sedinte de meditatie cu profesoara de Limba Romana a nepotului sau.
Acum a redescoperit cartile, citeste mai mult decat mine si, cel putin o data pe saptamana, conversam pe mesagerie despre diverse lecturi. La un moment dat, intr-un mesaj, mi-a scris: „Stii, Silviu, nu te superi ca iti spun, dar „la laborator” e asonanta.” N-o sa uit niciodata momentul. Stiu ca nu va intereseaza, dar eu am fost foarte foarte foarte mandru de el.
Azi mi-a trimis o palinca. La fix un an de la ultima lui injuratura.
Multumesc, Dorin! Am promis ca iti voi multumi public si cred ca meriti de 1000 de ori. Multumesc frumos pentru lectia oferita si iarta-ma ca am fost arogant.
La Bucuresti nu prea facem palinca, dar gasesc eu o tarie cu care sa iti fac cinste. Nu asa buna, dar…
OFERTA:
FOLLOW SI LIKE PE FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune
Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.
M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.
I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.
Mătuşa ta mi-a zis:
– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!
Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.
NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.
NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.
Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.
Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.
Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.
– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:
– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!
Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.
Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”
Acum poti FACE COMANDA PENTRU NOUA CARTE, „AM GASIT UN TITLU”, pe www.bookzone.ro. Transport GRATUIT, daca iei si „Toate titlurile bune au fost date”
Daca ai chef sa citesti, comanda pachetul aici sau telefonic: 031-433.51.65
P.S Se livrează și internațional.FOLLOW SI LIKE PE FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune
Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”
Pingback: Lectia. | Ziarul Profit
Bravo!
Unul la 1 milion, dar tot e ceva!
Si in mod special felicitari domnului pentru reusita! Pana la urma poate ca n-a avut ocazia sa invete la scoala, dar prost nu-i!
FELICITARI !
Pingback: “Acum fix un an ma injura un domn. 50 de ani, om de afaceri, din Vest.” | GeneralPedia
Respect! Atat pot spune.
De fapt ,,la laborator”,nu este cacofonie,Silviule!!! Mai citeste!!
Ciudat, dar este.
Este lalofonie :)))
Asa, asa.
:))
Felicitari!!! Poti te rog sa te iei si de invatatoarea fiicei mele, care ne intreaba daca „santem de acord” si foloseste virgula in cele mai nepotrivite situatii (mai ales intre subiect si predicat), de ai impresia ca sufera de un fel de sindrom Tourette in care injuraturile sunt inlocuite cu virgule?
:))
Daca atunci oamenii faceau misto de om, atunci acum este de datoria noastra sa zicem „felicitari, domnu’ Dorin”. Ne dai speranta ca romanii se pot schimba!