Nimeni nu mai da doi bani pe Justitie.

Justitia Romana nu mai valoreaza doi lei. Pentru nimeni.
Toti suntem justitiari, si de o parte si de alta.

Ai un mare #REZIST la profil si te-ai bucurat ca, ieri, niste cetateni i-au fluturat catusele lui Dragnea? Tu stii, inainte de decizia Justitiei, ca este vinovat. Pentru tine nu conteaza cu adevarat parerea unui judecator. El e bun, daca il condamna pe Dragnea si e rau daca nu o face, nu?
Tu esti justitiarul acestei tari! Uul dintre ei.  Tu ai dat deja verdictul.
Justitia ta ideala e compusa din tine si din prietenii tai. Judecatorii adevarati nu conteaza.
Te-ai bucurat pentru circul cu catuse? Te bucurai si mai mult daca il imbranceau pe Dragnea? Daca il bateau?!
Asta numesti tu Justitie? Puterea pumnului si a catuselor fluturate in nas? Poate ca asa e in lumea a patra sau in triburi. In Europa, oamenii cu creier in cap au incredere in judecatori.

E drept ca intr-o tara normala exista onoare, iar acuzatii nu asteapta sa se ajunga aici si isi depun demisia. Dar, judecandu-i inaintea judecatorilor, arati ca nu ai incredere in ei. Si n-ai! Atinci de ce nu iesim in piata sa desfiintam tot ce inseamna Justitie si sa judecam noi, astia cu #rezist? Sau sa cerem ca membri Curtii Constitutionale sa nu mai fie numiti politic, de exemplu. Alta porcarie.

De partea cealalta, Codrin Ștefanescu, alt Bula al PSD: “Am luat câțiva colegi şi am venit aici. Suntem alături de Liviu Dragnea!”
Asta a inteles Codrin Stefanescu sa faca, sa aduca un clan de interlopi:

Eu l-as da afara din PSD pe omul asta pentru prostie. Sa arati lumii ca tu il aperi pe Dragnea cu ajutorul unui clan de interlopi e o dovada de prostie crasa. E ca si cum ai zice lumii: „Ce, noi nu va tineti gura, ma?! Daca nu faceti ca noi, ii pun pe astia sa va bata!”
Codrin Stefanescu este cel mai trist om din PSD. Puterea lui de intelegere a perceptiei oamenilor este aproape de zero. Intr-un partid cu oameni inteligenti, el nu ar fi lasat sa duca nici macar gunoiul. Nu ar fi fost lasat sa interactioneze cu alti oameni, cu alegatorii. Ca ii sperie.
Ieri ne-a aratat ca, la o adica, PSD-ul lui Codrin iese la inaintare la interlopii.
Codrin nu da doi bani pe Justitie. Pentru el conteaza sa semene frica, sa intimideze, sa creeze presiune.

Intr-un stat normal la cap, nu ar exista circul asta cu politicieni. Eu m-am saturat de el pana peste cap!
Intr-un stat normal la cap, un om, indiferent de numele lui, ar beneficia de prezumptia de nevinovatie. Asta e Justitie! Ca te cheama Dragnea, Ionel, Klaus sau Costel. Pana nu ai UN VERDICT FINAL, ESTI NEVINOVAT! ASTA INSEAMNA JUSTITIE!
Intr-un stat normal la cap, oamenii ar ajunge direct in sediul Curtii de Casatie si Justitie, fara sa treaca prin multime. Este absolut penibil ca un om, indiferent de nnume, trebuie sa parcheze masina la trei strazi si sa treaca printr-o multime infierbantata, o masa de ziaristi flamanzi si niste agitatori penibili. La fel se intampla si la DNA. Absolut injositor si infect. Imaginea unui om in catuse, FARA A FI DOVEDIT VINOVAT, este absolut o porcarie. Oricine ar fi acel om, i se incalca un drept elementar. In ochii lumii, care il vede incatusat, el este DECLARAT VINOVAT.
Si nu, nu cred ca agitatorii agresivi sunt eroi. Cred ca sunt doar oameni disperati sa fie bagati in seama, sa parvina. Provoaca pentru a fi imbranciti, pentru a deveni eroi in ochii fanilor. Oamenii astia dau verdicte, sunt mici justitiari, Au fani. Pentru acesti justitiari agresivi nu prea conteaza ce zic judecatorii. Se pi*a pe Justitie. Ei sunt Justitia!

Concluzie: in Romania, toti judecam. Ne batem cu pumnii in piept ca vrem democratie si stat de drept, dar tot ce facem este sa substituim Justitia. Ne batem joc de ea. Nu ii dam credit. Tot ce vrem e ca judecatorii sa ne aprobe. Asa sunt buni. Daca ne contrazic, sunt prosti! Si vrem sange, cat mai mult sange! Oameni in catuse, agresati, imbranciti, orice, dar sange sa fie! Vrem ca anchetatii, in drum spre DNA, sa treaca printr-un tunel de oameni, lung de 500 de metri, iar noi sa ii scuipam si sa ii injuram in voie. Eventual, sa le mai dam si cate un pumn. Vrem sange! Asta e senzatia mea, ca ne purtam ca niste animale.
E doar o constatare trista. Un om civilizat si drept nu poate fi niciodata de acord cu agresiune, cu marlania, cu orice forma de intimidare. Si poate, data viitoare, cand te mai bucuri la o mizerie de circ ieftin, ca ala de azi cu catuse si gorile, gandeste-te ca am mai facut un pas spre lumea a patra.
La revedere, civilizatie! La revedere, UE!

Liber la injurat.

De Silviu Iliuta–cronicipebune

Acum poti FACE COMANDA PENTRU NOUA CARTE, „AM GASIT UN TITLU”, pe www.bookzone.ro. Transport GRATUIT, daca iei si „Toate titlurile bune au fost date”
Daca ai chef sa citesti, comanda pachetul aici sau telefonic: 031-433.51.65
P.S Se livrează și internațional.

Poza: facebook Malin Bot.

 

De Silviu Iliuta–cronicipebune

Citeste si: POVESTI PENTRU OAMENII MARI.

Fragment:
„La patruzeci și puțin de ani, ești fix la jumătate. Nedefinit. Prea tânăr pentru a plânge sau râde la amintiri. Și prea bătrân ca să nu ai mii de amintiri la care să îți vină să plângi sau să râzi.
La patruzeci de ani, ești jumătate armăsar, jumătate mârțoagă. Nu aș vrea să spun care jumătate îmbătrânește mai repede, asta diferă de la om la om. Deși în mintea ta te crezi încă un armăsar, copiii încep să te vadă că pe o mârțoagă. E dubios. Cea mai tristă zi de până acum a vieții mele, în ceea ce privește vârsta, a fost acum câteva veri, când urcăm într-un lift cu o fată superbă.
Cam douăzeci și ceva de ani, mirosind extraordinar, împrăștiind miros de primăvară, ca în reclamele proaste la detergent. Bucle blonde, manechin pe orice podium al lumii, dar nu din ăla costeliv și ofilit. Picioare până la Cer, terminate cu doi norișori perfecți, care se întrezăresc prin fusta scurtă și mulată, și ochi de căprioară flămândă. Asta în cazul în care ar exista căprioare cu ochi verzi. Genul cu care ai vrea să stai două ore în lift, apoi să schimbați numere de telefon. După care să mai stați doi ani, în alt lift. În plus, îți zâmbește toată.
– Sărut-mâna, domnule Iliuță!
Și te lovește. Prima lovitură de ciocan vine în moalele capului. Doare.
– Bună.
– Eu sunt fata lui Relu, nu mă recunoașteți? Caut un apartament în zonă. Eram mică atunci când ne-am mutat din cartier. Stăteați la mansardă, în casa de peste drum, iar eu la blocul de lângă.
A doua lovitură este direct în moalele celuilalt cap. Tare, drept la țintă. Brusc, îți dai seama că, oricât de armăsar te-ai crede, ai patruzeci de ani de istorie în spate. Pruncii pe care îi vedeai acum aproape douăzeci de ani au intrat la facultate și îți zic „Sărut-mâna, nenea“?
La mijlocul vieţii, eşti pierdut în spaţiu. Tu tot mai speri că
într-o zi o să te trezeşti şi cineva îţi va spune că ai zece ani. Şi că treaba asta cu îmbătrânirea a fost o glumă proastă, iar mama te strigă chiar acum: „Grăbeşte-te că întârzii la ora de mate’!“

– Mergeaţi în părculeţ cu mine şi cu tata, până să ne mutăm.
– În părculeţul din spate?
– Da! Îmi cam plăcea să mănânc nisip.
– Ți-a prins bine la creștere…
– V-aţi amintit? Mai ştiţi? Ce mai face tanti Amy?
Asta a fost a treia lovitură. Căprioara a lovit drept în suflet, cu cel mai ascuţit cuţit care s-a inventat vreodată: cuvântul.
– E bine. Hai pe la noi, o să se bucure să te vadă!
– Vin! Cum să nu! Ce îmi plăcea când mă dădeaţi în leagăn!
Realizezi că ai devenit un pervers atunci când începi să ai fantezii cu fete pe care le știi de când erau embrioni. Subconștientul tău îți spune că mai ai maximum zece– cincisprezece ani de erecție în viața asta și te îndeamnă să acționezi până nu e prea târziu. Ultima șansă, fraiere!
La patruzeci de ani, îți dai seama că momentul în care erai în scutec este la egală distanță în timp cu momentul în care vei fi în scutec. Și mintea ta face, fără să vrei, primul pas spre Ce bine era pe vremea mea!
– Hai, intră! Cred că mai avem cacao cu lapte.
Pi*da mă-sii de viață!”