Vrei sa-ti platesti taxele? In „genununche”, sclavule!

La Taxe si Impozite Sectorul 5 este asa:

Vrei sa fii umilit? Sa simti ce au simtit sclavii pe vremurile cuceritorilor spanioli? Sau poate sclavii din SUA? Sau vrei sa experimentezi pe pielea ta cum e sa fii rob? Adica, stii tu, sa platesti toti banii pentru stapanire si, cand o faci, sa ai capul plecat si atitudinea umila.

Vestea buna e ca nu trebuie sa te mai intorci in timp pentru senzatiile astea! Sclav esti si aici . in Romania,in 2017, cand platesti ca boul munti de impozite si taxe, pe care le baga unul ca Vosganian in buzunar. Nu e minunat? E ca si cum ai avea propria ta Poarta Stelara.

Si sunt fara numar Vosganieni din astia. Aproape toti din politica. Au idee cat din taxele tale, care trebuiau sa ajunga la drumuri, spre exemplu, se fura? Aproape toate.

Vestea extraordinara e ca acum, in 2017, poti fi sclav in „genunche” pentru suma modica de 400 de lei. Poarta stelara e la Taxe si Impozite-sectorul 5, unde ai parte de 5 minute de stat in „genunche”. Ieftin! Mai ales ca iti faci antrenamentul pentru pelerinaje.

Vestea proasta, singura, e ca nu esti sclav doar o zi, ci, traind in Romania, asta e conditia ta. Tu platesti, umilindu-te, ei fura.

sursa poza: tramvaiul 32

PAGINI FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune

Acum poti FACE COMANDA PENTRU NOUA CARTE, „AM GASIT UN TITLU”, pe www.bookzone.ro. Transport GRATUIT, daca iei si „Toate titlurile bune au fost date”
Daca ai chef sa citesti, comanda pachetul aici sau telefonic: 031-433.51.65
P.S Se livrează și internațional.

Fragment:  „Patul fecioarei era cel de sus, deasupra Alionei, o basarabeancă zdravănă de 0.12 tone.
-Crezi că au adormit? o întreb.
-Carmen, da. Dar Aliona nu, că încă nu a început să vorbească în rusește.
Am început să ne sărutăm în liniște printre sforăiturile lui Carmen.
Iar eu, mi-am trimis mâinile în expediție pe corpul ei.
Pfoai, ce excursii! Ce ținuturi noi am descoperit în noaptea aia! Zone tropicale umede, munți și dealuri pe unde nu mai călcase picior de bărbat.
Apoi podișul, unde fusese cândva o junglă amazoniană. Și pe care nici măcar Soarele nu-l văzuse până acum.
Nu mai știam nici cum mă cheamă, eram transpus tot în Manualul de Geografie al Ameliei.
I-am dezbrăcat bikini roz pe care îi văzuse toată Politehnica și am început să explorez cu grijă Marele Canion din Slobozia.
-Mai ușor cu mâna, Tăntălăule, ca îmi vine să gem, îmi șoptește la ureche.
-Bine, gemi!
-Nu pot, Aliona e trează. În pana mea!
Așa că mi-am chemat mâinile din expeditie și m-am mulțumit cu sărutări.
-Trebuie să îmi zici ceva trist, m-am încins prea rău și vreau să îmi treacă până adoarme, îmi zice.
-Mâine am predare la corporație. După ce facem dragoste, mă duc să termin câteva grafice.
-Nu așa de trist, Iubire, că îmi trece de tot.
Aliona aia era de comă! Trebuia să îi pun ceva în apă ca să adoarmă! Mă gândeam să bat pe la ușile căminului, să dau șpagă cuiva și să o mut acolo.
-Uşide becu’! Uşide becu’! urlă Aliona.
-Gata, doarme bestia? o întreb pe Amy.
-Nu încă, asta e în basarabeană. Îi intră lumina de la felinar
în ochi.”