Ascundeti florile, vin pelerinii!

Ce face un pelerin care se respecta, dupa marea sarbatoare? Face curat, normal!
Ar fi si aiurea ca un pelerin, care a calatorit sute de kilometri pentru a ajunge la Iasi, sa isi faca curat doar in jurul locului unde a dormit. Ar fi aiurea ca ea, doamna Vasilica, preacucernica, sa stranga doar gunoaiele pe care le-a produs timp de trei zile: ambalaje de hartie, sticle golite in care a fost aghiazma, cutiile de carton de la pustile “pentru ala mic, nepotu”.  Toate cumparate de la tarabele cu chinezarii kitschoase, amplasate special pentru eveniment.
Ar fi aiurea ca pelerinii astia sa nu curate tot orasul! Pentru ca ei sunt oameni frumosi, cinstiti, cu frica lui Dumnezeu!
Asa ca s-au strans in mijlocul Iasiului, pe Pietonala, si au inceput sa curate orasul de panselute. Care cu o sacosica, care cu o traistuta, cu un sac. Pana ce strada a fost complet curatata! (sursa: Ziarul de Iasi)

Cum sa spui despre un pelerin din asta ca este un nesimtit? Nu ai voie! Cine si-ar permite sa jigneasca un om care a calatorit atat ca sa se roage, caruia ii curg sfintii prin sange si care are frica lui Dumnezeu in tot ce face? Asa ca nu o sa spun ca pelerinii care au rupt florile sunt nesimtiti. Nju! O sa spun ca sunt un fel de sanitari ai orasului, un fel de curatatori, medici, asanatori. Sau hoti ordinari, cum vreti sa le spuneti. Sau doar credinciosi carora le-a scapat porunca „Sa nu furi!”. Le-a scapat si lor una!
In alta ordine de idei, daca aveti o gradina frumoasa si va prisosesc florile, nu mai este nevoie sa chemati gradinarul. Aduceti o poza cu un sfant in curte, puneti pe poarta un afis cu “Pelerinaj” si gata. In cateva ore, tuia dispare cu tot cu radacina, bradutii argintii devin invizibili, iar florile sunt deja in drum spre satele si orasele natale ale pelerinilor. Sigur, nu sunt toti la fel, unii sunt amarati si cinstiti, dar iata ca se gasesc si din astia.
Acum, daca ma gandesc bine, in locul unui pelerin din asta hot, as prefer un mucalit de ateu, cu bun-simt si corect.
PAGINI DE FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune

Acum poti FACE COMANDA PENTRU NOUA CARTE, „AM GASIT UN TITLU”, pe www.bookzone.ro. Transport GRATUIT, daca iei si „Toate titlurile bune au fost date”
Daca ai chef sa citesti, comanda pachetul aici sau telefonic: 031-433.51.65
P.S Se livrează și internațional.
De Silviu Iliuta–cronicipebune

Citeste si: POVESTI PENTRU OAMENII MARI.

Poze:mojli,com

Fragment:
„La patruzeci și puțin de ani, ești fix la jumătate. Nedefinit. Prea tânăr pentru a plânge sau râde la amintiri. Și prea bătrân ca să nu ai mii de amintiri la care să îți vină să plângi sau să râzi.
La patruzeci de ani, ești jumătate armăsar, jumătate mârțoagă. Nu aș vrea să spun care jumătate îmbătrânește mai repede, asta diferă de la om la om. Deși în mintea ta te crezi încă un armăsar, copiii încep să te vadă că pe o mârțoagă. E dubios. Cea mai tristă zi de până acum a vieții mele, în ceea ce privește vârsta, a fost acum câteva veri, când urcăm într-un lift cu o fată superbă.
Cam douăzeci și ceva de ani, mirosind extraordinar, împrăștiind miros de primăvară, ca în reclamele proaste la detergent. Bucle blonde, manechin pe orice podium al lumii, dar nu din ăla costeliv și ofilit. Picioare până la Cer, terminate cu doi norișori perfecți, care se întrezăresc prin fusta scurtă și mulată, și ochi de căprioară flămândă. Asta în cazul în care ar exista căprioare cu ochi verzi. Genul cu care ai vrea să stai două ore în lift, apoi să schimbați numere de telefon. După care să mai stați doi ani, în alt lift. În plus, îți zâmbește toată.
– Sărut-mâna, domnule Iliuță!
Și te lovește. Prima lovitură de ciocan vine în moalele capului. Doare.
– Bună.
– Eu sunt fata lui Relu, nu mă recunoașteți? Caut un apartament în zonă. Eram mică atunci când ne-am mutat din cartier. Stăteați la mansardă, în casa de peste drum, iar eu la blocul de lângă.
A doua lovitură este direct în moalele celuilalt cap. Tare, drept la țintă. Brusc, îți dai seama că, oricât de armăsar te-ai crede, ai patruzeci de ani de istorie în spate. Pruncii pe care îi vedeai acum aproape douăzeci de ani au intrat la facultate și îți zic „Sărut-mâna, nenea“?
La mijlocul vieţii, eşti pierdut în spaţiu. Tu tot mai speri că
într-o zi o să te trezeşti şi cineva îţi va spune că ai zece ani. Şi că treaba asta cu îmbătrânirea a fost o glumă proastă, iar mama te strigă chiar acum: „Grăbeşte-te că întârzii la ora de mate’!“

– Mergeaţi în părculeţ cu mine şi cu tata, până să ne mutăm.
– În părculeţul din spate?
– Da! Îmi cam plăcea să mănânc nisip.
– Ți-a prins bine la creștere…
– V-aţi amintit? Mai ştiţi? Ce mai face tanti Amy?
Asta a fost a treia lovitură. Căprioara a lovit drept în suflet, cu cel mai ascuţit cuţit care s-a inventat vreodată: cuvântul.
– E bine. Hai pe la noi, o să se bucure să te vadă!
– Vin! Cum să nu! Ce îmi plăcea când mă dădeaţi în leagăn!
Realizezi că ai devenit un pervers atunci când începi să ai fantezii cu fete pe care le știi de când erau embrioni. Subconștientul tău îți spune că mai ai maximum zece– cincisprezece ani de erecție în viața asta și te îndeamnă să acționezi până nu e prea târziu. Ultima șansă, fraiere!
La patruzeci de ani, îți dai seama că momentul în care erai în scutec este la egală distanță în timp cu momentul în care vei fi în scutec. Și mintea ta face, fără să vrei, primul pas spre Ce bine era pe vremea mea!
– Hai, intră! Cred că mai avem cacao cu lapte.
Pi*da mă-sii de viață!”