Cealalta Romanie. Una paralela, perpendiculara, una cinica, dar reala.
Te gandesti cati bani se duc zilnic pe statui. O statiuie a unui print francez, amplasata in Bucuresti, fara de care Bucurestiul nu mai putrea trai, costa cat supravietuirea unei sectii de spital o luna.
O sectie de la spitalul Sf Pantelimon a tras oblonul. Tot joi noapte, o femeie de 21 de ani a născut prin cezariană, iar rahianestezia a fost făcută cu Xilină, ”o substanţă folosită la dentist şi care nu ţine la intervenţiile grele”, spun medicii de la „Sfântul Pantelimon”. ”Striga la noi de pe masă că xilina nu ţine, dar n-am avut să-i dăm altceva”.
Nu mai avem cu ce sa va tratam: mergeti acasa!
Un concert cu cerebeli costa 300 000 de Euro. Probabil ca sectia ar fi rezistat inca doua luni.
Nu mai avem cu ce sa va tratam: mergeti acasa!
Parada, manifestatie, orgolii… foarte bune! In timp ce privim tancurile si avioanele si ne reducem romanismul la asta, in spitalul aflat la 3 km, oamenii sunt trimisi sa moara acasa.
Cred ca toti traim in statul paralel. Paralel de nevoile oamenilor. Cred ca toti suntem putin rupti de realitate: nu atatia ani nu suntem in stare sa ne alegem niste conducatori carora chiar sa le pese de oameni.
De atatia ani avem alte prioritati, unele absolut aberante, inainte Educatiei si Invatamantului.
Politicienii lu’ peste, din absolut tot spectrul, va certati intre voi pe definitia statului paralel. De parca ne intereseaza, de parca mancam paralele, de parca atunci cand se imbolnavesc oamenii de cancer, au nevoie de paralele si perpendiculare, in loc de medicamente si perfuzii.
Politicienii lu’ peste care sunteti! Va place sa inaugurati statui, sa aprindeti lumini, sa zambiti la camera, sa pozati frumos cand depuneti coroane, ca modelinele. Si oamenii aia de la Fundeni mor, uitandu-se la voi, la televizor, in timp ce umpleti ecranul cu zambete si demagogie.
Da, traiesc in statul paralel, perpendicular, sau naiba stie care, si imi place acolo. In capul meu si in statul meu este mult mai important sa gasim bani pentru a trata oamenii decat pentru ORICE altceva.
Silviu Iliuta.