„Eu iubesc arta, nu zic nu, dar am iesit in oras cu Cristinel, baiatul meu, „mami, mami, vreau la Mickey”, si, in drum spre parcul cu Mickey Mouse am dat de asta.
Deci Cristinel s-a pus pe burta si a inceput sa se tavaleasca pe jos, in fata blocului, de mi-a fost si rusine de vecini, mai ales de baba aia mebuna de la 9, si urla:
-Mani, vaca ale clopote la tatze! Si nu e vaca, mami! O doale!
Am incercat eu sa ii explic ca vaca e lupoaica si ca e o opera de arta, dar mai tare plangea, parca vazuse pe dracu! Si isi acoperea ochii, urla.
-Nu e lupoaica, ale cap de om! In loc de lapte, ce culge din clopote? Fiel? Mi-e flicaaa!
Ca aceasta creatura are si un chip de om pe spatele capului, daca faceti ziom pe poza. Zoom in. Daca nu faceti, n-are.
Si de atunci, de trei zile, sta inchis in camera lui. Am intrebat si eu la primarie care e treaba cu lupoaica, mi-au zis ca e un simbol al traco-getilor, un manifest, ca cica noi nu ne tragem din romani, ci numai din daci. Si mi-a mai zis ca vor fi cateva sute amplasate prin tara, pe modelul asteia de la Hunedoara.
Eu atat va zic: mamelor, cand mergeti cu copiii in parc, sa ii legati oleaga la ochi, ca, daca vad grozavia, astora li se rupe de traci-geti, ca sunt mici si inca nu au cultura, si e groasa, nici ca ii mai scoateti la joaca. Si pentru sculptor: nu puteati, domnule, in loc de clopote sa faceti sa curga din ugere niste altceva, sa nu se sperie astia mici? Niste chestii dacice, branza, viezure sau un manz?”
PAGINI DE FACEBOOK Silviu Iliuta–cronicipebune
Nu rata singurele carti premiate chiar de autor! Vandute in mirificul tiraj de 4 exemplare.
Cica e oferta la carti, de Sarbatori, tine cateva zile. Ambele carti la 49 de lei. Las link aici:
https://bookzone.ro/produs/pachet-silviuiliuta-semn/
Fragment din carte: Patul fecioarei era cel de sus, dean supra Alionei, o basarabeancă zdravănă de 0.12 tone.
-Crezi că au adormit? o întreb.
-Carmen, da. Dar Aliona nu, că încă nu a început să vorbească în rusește.
Am început să ne sărutăm în liniște printre sforăiturile lui Carmen.
Iar eu, mi-am trimis mâinile în expediție pe corpul ei.
Pfoai, ce excursii! Ce ținuturi noi am descoperit în noaptea aia! Zone tropicale umede, munți și dealuri pe unde nu mai călcase picior de bărbat.
Apoi podișul, unde fusese cândva o junglă amazoniană. Și pe care nici măcar Soarele nu-l văzuse până acum.
Nu mai știam nici cum mă cheamă, eram transpus tot în Manualul de Geografie al Ameliei.
I-am dezbrăcat bikini roz pe care îi văzuse toată Politehnica și am început să explorez cu grijă Marele Canion din Slobozia.
-Mai ușor cu mâna, Tăntălăule, ca îmi vine să gem, îmi șoptește la ureche.
-Bine, gemi!
-Nu pot, Aliona e trează. În pana mea!
Așa că mi-am chemat mâinile din expeditie și m-am mulțumit cu sărutări.
-Trebuie să îmi zici ceva trist, m-am încins prea rău și vreau să îmi treacă până adoarme, îmi zice.
-Mâine am predare la corporație. După ce facem dragoste, mă duc să termin câteva grafice.
-Nu așa de trist, Iubire, că îmi trece de tot.
Aliona aia era de comă! Trebuia să îi pun ceva în apă ca să adoarmă! Mă gândeam să bat pe la ușile căminului, să dau șpagă cuiva și să o mut acolo.
-Uşide becu’! Uşide becu’! urlă Aliona.
-Gata, doarme bestia? o întreb pe Amy.
-Nu încă, asta e în basarabeană. Îi intră lumina de la felinar
în ochi.”
„A venit elvetianul la noi la tara, de Craciun.
Şi l-am parcat în camera cea mai bună, cea de oaspeţi, cu salteaua de dormit aruncată direct pe laviţă şi cu sticle de băutură străine pe post de bibelouri în vitrine. Agăţată de un cui este o candelă care arde mereu, în memoria bunicului, iar pe perete te izbeşte o mare poză cu el. Era la o terasă la Neptun, prin anii ’70, singura dată când bunicul meu a ajuns să vadă marea. „Am făcut plajă șapte zile din șapte! Nimeni nu a mai prins atâtea zile frumoase la rând!“ se mândrea el.
Multe pagini din revista „Magazin Istoric“ pe pereţi, cu tot felul de domnitori. Aceasta fiind camera cea bună, nu a fost decorată cu poze din ziare de doi lei, ci au folosit hârtie lucioasă.
– It’s so exotic! Who is this?
Îmi arată altarul cu poze de pe pereţi.
– El e bunicu’, el e Cuza, aici e un verişor care a căzut din căruţă acum treizeci de ani, în stânga e Ştefan cel Mare, aici o avem pe bunica, atunci când era mică, Mihai Viteazul, fata de la pagina 5.
– Toţi rude?
– În ţara asta all are rude! ALL rude here! Mai puţin curva de la pagina 5! ţipă unchiul.”
#cronicileunuibarbat
