Azi, la birou, m-a cuprins un nor de fum. Prima impresie a fost ca a teleportat cineva o locomotiva cu aburi la noi in studio. Sau un Trabant. Nici una, nici alta. In spatele norului de fun era un coleg, Orlando. El e:
-Ce pana mea… ?
-Fumez, ce sa fac? imi zice, in timp ce butoneaza la o sticla.
Apoi trage din sticla si dispare iar timp de zece secunde. Cand a aparut:
-M-am lasat de fumat si acum fumez locomotive din asta! confirma, in timp ce apasa pe butoane.
-Acum fumezi?
-Acum fac update la tigara!
Am vrut sa spun ceva, dar am ramas cu gura intredeschisa. Si m-am teleportat putin in anii ‚90, cand fumam pe ascuns tutun rulat, in spatele capitei de fan, cu niste adolescenti de prin vecini. Imi imaginez cum ar fi fost sa ii spun atunci lui Maricei sau Mariei:
-Ati rulat tutunul ala? I-ati pus butoane? Hai, faceti un update la tigara si dati-o si voi posta!
M-ar fi declarat pe loc nebun sau extraterestru si m-ar fi inchis in afumatoare. Nu m-ar fi deranjat, daca m-ar fi inchis acolo cu Maria.
Apoi Orlando mi-a explicat, ca unui incepator. Am aflat ca tigara sa are butoane pentru a regla temperatura. Adica alegi sa tragi in piept mai fierbinte sau mai rece. Tot ea, tigara la sticla, vine cu niste substante care se combina. Sau, daca esti fraier, mergi la un fel de centru de combinat substante, o data pe saptamana, iar aia iti amesteca glicerina cu nicotina si cu aroma. Chestia asta mi-a adus aminte de un film SF prost, in care oamenii din viitor care mergeau la un centru sa isi incarce bateriile inimii. Daca ma gandesc bine, nu suntem departe, iar filmul nu era atat de prost.
-O sa imi iau cu touch screen, dar aia e mai scumpa! Are leduri, e mai smechera.
Sigur, suntem in secoul XXI, exista roboti cu cetatenie, drone, de ce nu ar exista si o tigara cu touch screen? Google: „Eu sunt Vasile si vreau putina nicotina.” „Buna, Vasile, intra la noi pe site, da-ti doua palme, fa click pe tigara virtuala si varsa banii!”
Apoi Orando a disparut iar intr-un nor de fum.
A aparut in partea cealalta a camerei, de unde mi-a spus: –
-Trebuie sa ii bag USB ca sa ma leg la site.
-Facebook are?
-Inca nu. Altfel nu mai tineam telefonul.
Dragi producatori de tigari smechere cu touch screen, va rog sa aveti in vedere ca urmatoarele tigari/dispozitive de fumat/locomotive cu aburi pe care le fabricati sa aiba facebook, WhatsApp si telefon. Oamenii astia care se cara acum cu farmacia la ei pentru a fuma o tigara, chiar au prea multe in buzunare. Ar ajuta ca, la tigarile/locomotivele cu aroma de menta macar, sa adaugati si un mic ecran tv, in cazul in care se intampla vreun meci sau ceva…
Pana atunci, nu pot sa nu ma intreb: cand naibii am ajuns de la tutunul rulat si natural la tigarile cu update de soft si butoane?
PAGINI DE FACEBOOK Silviu Iliuta–cronicipebune
Nu rata singurele carti premiate chiar de autor! Vandute in mirificul tiraj de 4 exemplare.
Cica e oferta la carti, de Sarbatori, tine cateva zile. Ambele carti la 49 de lei. Las link aici:
https://bookzone.ro/produs/pachet-silviuiliuta-semn/
Fragment din carte: Patul fecioarei era cel de sus, dean supra Alionei, o basarabeancă zdravănă de 0.12 tone.
-Crezi că au adormit? o întreb.
-Carmen, da. Dar Aliona nu, că încă nu a început să vorbească în rusește.
Am început să ne sărutăm în liniște printre sforăiturile lui Carmen.
Iar eu, mi-am trimis mâinile în expediție pe corpul ei.
Pfoai, ce excursii! Ce ținuturi noi am descoperit în noaptea aia! Zone tropicale umede, munți și dealuri pe unde nu mai călcase picior de bărbat.
Apoi podișul, unde fusese cândva o junglă amazoniană. Și pe care nici măcar Soarele nu-l văzuse până acum.
Nu mai știam nici cum mă cheamă, eram transpus tot în Manualul de Geografie al Ameliei.
I-am dezbrăcat bikini roz pe care îi văzuse toată Politehnica și am început să explorez cu grijă Marele Canion din Slobozia.
-Mai ușor cu mâna, Tăntălăule, ca îmi vine să gem, îmi șoptește la ureche.
-Bine, gemi!
-Nu pot, Aliona e trează. În pana mea!
Așa că mi-am chemat mâinile din expeditie și m-am mulțumit cu sărutări.
-Trebuie să îmi zici ceva trist, m-am încins prea rău și vreau să îmi treacă până adoarme, îmi zice.
-Mâine am predare la corporație. După ce facem dragoste, mă duc să termin câteva grafice.
-Nu așa de trist, Iubire, că îmi trece de tot.
Aliona aia era de comă! Trebuia să îi pun ceva în apă ca să adoarmă! Mă gândeam să bat pe la ușile căminului, să dau șpagă cuiva și să o mut acolo.
-Uşide becu’! Uşide becu’! urlă Aliona.
-Gata, doarme bestia? o întreb pe Amy.
-Nu încă, asta e în basarabeană. Îi intră lumina de la felinar
în ochi.”
„A venit elvetianul la noi la tara, de Craciun.
Şi l-am parcat în camera cea mai bună, cea de oaspeţi, cu salteaua de dormit aruncată direct pe laviţă şi cu sticle de băutură străine pe post de bibelouri în vitrine. Agăţată de un cui este o candelă care arde mereu, în memoria bunicului, iar pe perete te izbeşte o mare poză cu el. Era la o terasă la Neptun, prin anii ’70, singura dată când bunicul meu a ajuns să vadă marea. „Am făcut plajă șapte zile din șapte! Nimeni nu a mai prins atâtea zile frumoase la rând!“ se mândrea el.
Multe pagini din revista „Magazin Istoric“ pe pereţi, cu tot felul de domnitori. Aceasta fiind camera cea bună, nu a fost decorată cu poze din ziare de doi lei, ci au folosit hârtie lucioasă.
– It’s so exotic! Who is this?
Îmi arată altarul cu poze de pe pereţi.
– El e bunicu’, el e Cuza, aici e un verişor care a căzut din căruţă acum treizeci de ani, în stânga e Ştefan cel Mare, aici o avem pe bunica, atunci când era mică, Mihai Viteazul, fata de la pagina 5.
– Toţi rude?
– În ţara asta all are rude! ALL rude here! Mai puţin curva de la pagina 5! ţipă unchiul.”
#cronicileunuibarbat
Intrebarea se pune in felul urmator: Cum a fost inlocuita o prostie cu o alta prostie?