„Sunt Regina si confirm:
In momentul asta se poarta negocieri intense pentru mutarea Bursei de la Londra la Bucuresti. Am fost contactata de ministrul Ilan Laufer. Va redau aici intregul dialog:
-Alo, sarut mana, bursa din Londra?
-Nu, ma-sa!
-Doamna, Ilan sunt. Sefu’ e naspa, toata lumea ne injura, ne face hoti, aia de la minsterul Muncii e tuta. Ne trebuie o lovitura de imagine! Sunt ministru de ceva in Romania. O lasati pe aia mica sa se mute cu mine, la Bucuresti?
-Ilane, o las pe Bursa, te costa, da’ o las!
-Doamna, ce fericit ma faceti! Chiar aveam neveoie de un asemenea Organism la noi in Romania.
-Organism nu vine, ca l-am trimis la produs la Paris.  Doar pe Bursa ti-o dau.
-Exceptional, doamna Regina. Cand v-am gasit numarul pe stalp nici nu speram!
-Are 12 ani, Ilane, era si timpul sa o ia cineva.
-Sigur, doamna Regina! Cat ne costa?
– Ilane, aia mare, Bursa, e la 50 de cocosei. Da’, manca-ti-as, trebuie sa o iei si pe Bancomata si pe ala mic, Comision. Ca astia nu doarme separati si vine tiganu’ acasa si daca vede ca nu i-am dat pe toti trei e naspa.
Acesta a fost tot dialogul si confirm prin prezenta scrisoare stampilata cu amprenta.”

Regina Magiei Albe, farmece, descantece si dezlegari de cununii, Termopana, adevarata fiica a Mamei Omida.

poza: feisbuci
PAGINI DE FACEBOOK Silviu Iliutacronicipebune

Continuarea in „Cronicile unui barbat”.
NU rata singurele carti premiate chiar de autor! Vandute in mirificul tiraj de 4 exemplare.
Cica e oferta la carti, de Sarbatori.

Toate trei volumele aici: http://bookzone.ro/produs/pachet-cronici-3volume

Sau „Cronicile unui barbat 3-Iarta-ma, am fost… ” aici: https://www.cronicipebune.ro/prelansare-cronicile-unui-barbat-vol-3/


Fragment din carte: :


Verișoara Lenuța scrie de dragoste și amor. Fiorul ei liric i-a impresionat pe toți din sat, de la învățătoare până la profesoarele de toate limbile pe care le-a avut vreodată. Iar talentul ei la narațiune a generat aplauze la toate competițiile naționale la care a participat. Îmi amintesc că, odată, mă aflam pe o scenă din București.
Aveam vreo 10 ani, când o doamnă cu ochelari a spus în microfon, extrem de pătrunsă, cu lacrimi în ochi și pe nas: – Fără Ileana B., poezia contemporană nu ar exista!
Îmi amintesc bine momentul, pentru că imediat am întrebat-o pe mama:
– Cine e Ileana B.? Și ce înseamnă „contemporan”?
Ileana B. e Lenuța. Numele din naștere semăna mai mult a diminutiv, decât a pseudonim demn de talentul ei. Lenuța, o fată cu trăsături frumoase, ca mai toți din neam, cu puțin peste 100 de kilograme de materie bine repartizată, a fost invitată de onoare la Botez. Drept mulțumire, a trimis câte o scrisoare fiecărui om prezent la eveniment:
„Când mireasma iubirii și a duminicii plutește în frumosul București în culori de pastel, când se îngemânează anotimpurile, eliberând în eter o feerie de culori și sentimente, când noaptea părăsește ce e lumesc, iar zorile dau viață, când zorii nașterii a doua ființe minunate s-au ivit, am purces toți la Taina Sfântă a Botezului. Chinurile părăsirii acestei lumi, desprinderea de matcă și de familie e cel mai dureros lucru.”- Ileana B.
Acum, poate nu sunteți familiarizați cu limbajul geniilor și aș risca o traducere: „Duminică, imediat ce am intrat în curtea bisericii, ne-a izbit un miros puternic de flori și de tămâie. În jurul sicriului așezat pe un fel de roabă mai mare, două femei plângeau un mort. De aici și „desprinderea de matcă”, revelată de Ileana B. Celelalte rude stăteau cu capetele plecate, își dădeau coate, se uitau la ceas și fumau pe ascuns. În spatele curții, un bețiv ardea o grămadă de bălegar. De aici și „mireasma iubirii”.”
Scrisoarea, copiată de mâna ei de 60-70 de ori, continua așa (traducerea, în paranteză): „Taina Sfântă a Botezului a fost o încercare neașteptată, deopotrivă pentru cei neinițiați și pentru cei cunoscători. Uneori, cele mai grele răspunsuri vin de unde te aștepți mai puțin.” (Preotul era beat mangă. Rudele mele au început să îl înjure și au vrut să plece. Am rămas pentru că unchiul a spus că „și bețivii e oameni buni.”)
.”

 

 

 

 

Lasă un răspuns