Expresii de Craciun folosite in neamul meu Iliutesc (cel romanesc):
“Orice ai spune, mai poti doua sarmalute!”
Mama
“Niciodata nu e prea multa piftie!”
Matusa
“Tu esti nebuna? Ce am baut, patru beri? Cum sa nu ma pot urca la volan?”
Unchiul
„Cum sa beau apa de Craciun? Ce, sunt copac?!”
Tata
“A fost bun Ghita, daca nu se imbata unchi-tu cand l-a taiat si nu il scapa, aveam mai multa piftie. Poate ii gasim urechea prin curte.”
O vecina
“A venit si popa. Sa vezi ca a mirosit pomana!”
Bunica
“Da si tu la stiri sa vedem accidente, crime si violuri, ca ne-am saturat de atatea filme sirpoase de Craciun!”
O vecina
Un vecin, dupa multe pahare: “Asta e filmul ala american cu aia doi care a jucat si in filmul ala cand erau ei la cursele de cai. Tare film, lasa-l aici ca astia e actori mari, mari de tot! Nu-s aia, mi s-a parut, asta e romanesc. Schimba-l, da-i dracu’!”
“Pune si tu lacatul la poarta ca iar vin colindatorii aia!”
Tata.
“Am observat de pe jucarii ca Mosul si-a mutat Polul Nord in China.”
Un nepotel precoce, 6 ani.
“Tuica e medicament, zice si doctorul sa bei un paharel dimineata, pe stomacul gol.”
Unchiul
Matusa: “Ai legat si tu bradul ala de ceva, sa nu-l dea pisica aia jos?”
Unchiul: “Da, normal ca da!”
Matusa: “De ce?”
Unchiul: “De pisica!”
“Intotdeauna trebuie sa fii bun cu colindatorii! Nu le zici ca nu le dai bani si le trantesti poarta, e nepoliticos. Pur si simplu o tii incuiata si nu le raspunzi!”
Mama
“Cum sa pleci? N-ai mancat nici macar doi cozonaci! Pai si eu pentru cine am facut toate prajiturile astea?”
Matusa
“Sa nu ninga, fratilor, anul asta? Ce Craciun mai e si asta, sa nu ninga de Craciun? S-a stricat de tot vremea pe planeta asta!”
Tata
“Atata zapada sa fie de Craciun? Asa multa?Imi aduc aminte cand erau abia cativa centimetri sau deloc. S-a stricat de tot vremea pe planeta asta!”
Tata, un an mai tarziu
„Anu’ asta n-am mai pus nuca la cozonacul cu nuca? Ca nu mai creste daca pun nuca, patesc ca anu’ trecut.”
Mama
„Ce coma alcoolica, fa? N-am mai fost in coma alcoolica de 3 ani, de cand nu mai pun gura pe tarie! Vinul e slab, e medicament.”
Tot unchiul
„Nu exista in loc de joaca sa se lase copiii de Craciun, cat timp se imbata familia?”
Tot nepotelul
“Pai vinul fiert nici nu se pune la numar, ca e dulce! Aia e prajitura, nu bautura.”
Unchiul.
“Daca n-ajungi la clisma, inseamna ca mancarea de Craciun n-a fost buna!”
Deviza neamului Iliuta.
FOLLOW SI LIKE PE FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune
Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.
M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.
I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.
Mătuşa ta mi-a zis:
– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!
Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.
NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.
NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.
Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.
Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.
Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.
– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:
– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!
Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.
Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”
„La Botez, trebuie să avem și un fel de mâncare mai fițos, gen creveți prăjiți sau scoici sau melci. Pentru că Domnul Colonel va invita câțiva prieteni importanți.
– Din aceia care mănâncă des fructe de mare.
– În mare cresc fructe? a întrebat unchiul, cu expresia unui copil de un an care a primit prima jucărie din viața sa.
– Ești prostănac! i-a zis bunica. Este vorba de fructe ținute în mare, așa cum ținem noi gogonelele la saramură.
– Ce, noi nu băgăm pepeni la murat? a susținut-o mătușa, țipând la unchiul.
– Pepenii e fructe? a ripostat unchiul. Parcă știi tu că pepenii e fructe! Fără 100 de mililitri de țuică, unchiul meu nu e unchiul meu. Creierul său nu funcționează până ce alcoolul nu începe să circule prin sânge. Bunica a spus chiar că ar trebui să îi dăm să bea noaptea, în somn, printr-o pâlnie. „Ca să nu se trezească alt om, ca acum!” Mama Ameliei simte momentul greu și, cu o voce caldă, împăciuitoare, le explică țăranilor:
– Fructele de mare, domnule unchi, doamna bunică, părinte … Fructele de mare sunt, de fapt … A-NI-MA-LE. Creveți, stridii, languste, homari, crabi, caracatițe…
– Hai dă-o dracu’! răbufnește părintele. Absolut toți se întorc spre el.
Bunica îl mustră din sprâncene și din buze, apoi îl ceartă ca pe un câine neascultător
: – Părinte, părinte, nu ești ascultător! Dacă mai pronunți o singură dată „dracu”, te dau afară de la masă! – Cum să fie, bunică, creveții… fructe de mare?! Da’ ce, noi nu am fost la oraș să vedem creveți?
– Da, continuă ea. Chiar dacă este caracatiță, este o fructă de mare.
– Adica cum, doamnă? Poate ne spuneți că caracatița are frunze? continuă popa atacul. Toți din Armata Iliuță râd. Sunt cu capul pe spate, cu mucii la nas, cu cracii pe sus.”
Mini Bucăţica ruptă din Amelia îşi lipeşte fruntea de a mea şi mă împunge. Apoi mă sărută pe obraz şi întinde degetul mare.
– Piuu!
– Piuu!
Ne unim degetele. Ştiu că pare stupid, dar e „chestia noastră“ şi nu aş fi în stare să v-o explic. Am rămas amândoi cu ea dintr-o seară, când Mini Silviu şi Amelia dormeau, iar noi ne-am uitat la „E.T. Extraterestrul“. Avea vreo cinci ani:
– Tati, malțianul cu capul male, E.T., are un deget magic?
– Da, are un deget fermecat.
– Şi el se luminează de câte ori simte că băieţelul îl iubeşte?
– Exact. Degeţelul lui s-a aprins pentru că băieţelul îl iubea. Erau prieteni pe viaţă.
Şi s-a ghemuit în braţele mele să vedem finalul. Apoi, a început să plângă. Un plâns cu sughiţuri, cu vorbe de neînţeles aruncate printre picături şi muci.
– Tati. Tu mă iubeşti pe mine?
Acum este momentul meu să plâng cu muci.
– Până la stele.
– Şi înapoi? m-a întrebat printre sughiţuri.
– Şi înapoi. De o mie de ori până la stele şi înapoi.
– De mii de mii de ori, tati?
– De miliarde, de un infinit de mii de catralioane de ori!
S-a oprit din plâns şi, serioasă, m-a întrebat după câteva secunde:
– Voi verifica imediat asta, tati!
– Huh?
– Întinde degetul!
M-am prins ce vrea să facă. Mi-am dat seama imediat! Aşa că m-am prefăcut că tuşesc, m-am aruncat pe podea şi am cotrobăit „după o pastila de tuse“ în sertar.
– Ce ziceai? am întrebat-o cât am putut de serios.
– Să îţi dau un pumn în spate, tati? Aşa cum face bunica atunci când tuşeşti?
– Nu, a trecut. Ce ziceai că verifici?
– Dacă mă iubeşti. Întinde degetul, tati!
Şi ghemotocul ăla de copil pistruiat şi concentrat a întins uşor degetul arătător spre mine. Exact că E.T. De emoţie, a scos limbuța şi a închis ochii.
– Piuu!
– Piuu!
Degetele noastre s-au atins. Lanterna micuţă din mâna mea trimitea puţină lumină pe ele.
A deschis ochii mari de tot, apoi mi-a arătat zâmbetul ăla care ar topi toată gheaţa de la Polul Nord. Și-a lipit obrăjorul de al meu şi a zis în şoaptă, doar pentru mine:
– Taaaati! Tu mă iubeşti!
Nu m-am putut opri din plâns zece minute.
