Sunt iPetrica din comuna Adancata si sunt fan Apple. Asta se poate observa foarte usor, de la prima vedere din fata, dar mai mult de la spate.. Patru ore de stat la frizer, in sat, am dat un sfert de vaca, dar a meritat fiecare minut. Acum, cand ma vede petele pe ulita, isi deschide imediat tastaturile la mine.
Moda am luat-o de la chineji, de la Cichicean asta micu’. Era un abtibild cu el intr-o punga de pufuleti si atunci mi s-a luminat ziua, cand am gasit-o.
Acum, de Sfintele Sarbatori, noi sarbatorim in stil stil traditional Apple. iMarceluta, nevasta mea, s-a specializat in iBiscuiti si iTort. Problema e ca rudele nu ne inteleg si au ramas tot pe stil vechi, cu cozonaci si alea alea.
Dar piesa de rezistenta, mandria intregii familii si locul unde crapa de invidie toti musafirii este iCapacul-de WC. Am dat doua salarii pe el si am rate pe 5 ani ca e luat direct de la fabrica din Statele Unite, din Beijing. 
L-am montat in spatele curtii si are o aplicatie care il ridica si alta care il coboara. Este sincronizat cu ceasul meu (pe care am dat zece oi si porcul Geoge) de la mana si imi spune cand e timpul sa merg la toaleta si cand trebuie sa mai beau apa. Si bazaie si scoate ultrasunete daca sunt muste in incapare. Tot pe capac apare un led luminos (am luat eu aplicatie) care imi zice cati pasi am facut pana la WC si, daca nu am facut destui in ziua aia, mai plec si ma intorc de cateva ori, chiar daca ma trece urgent.
Va las acum, ma duc sa dau iMere la colindatori, ca bani de iBomboane nu am avut anul asta.
sursa foto pentru capac: Hanno Hoefer
de Alina Mirt
PAGINI DE FACEBOOK Silviu Iliuta–cronicipebune
NU rata singura trilogie premiata chiar de autor! Vanduta in mirificul tiraj de 4 exemplare. Doua mai sunt in raft. Vin cu autograf. Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI.
Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK.
Fragment:
„La Botez, trebuie să avem și un fel de mâncare mai fițos, gen creveți prăjiți sau scoici sau melci. Pentru că Domnul Colonel va invita câțiva prieteni importanți.
– Din aceia care mănâncă des fructe de mare.
– În mare cresc fructe? a întrebat unchiul, cu expresia unui copil de un an care a primit prima jucărie din viața sa.
– Ești prostănac! i-a zis bunica. Este vorba de fructe ținute în mare, așa cum ținem noi gogonelele la saramură.
– Ce, noi nu băgăm pepeni la murat? a susținut-o mătușa, țipând la unchiul.
– Pepenii e fructe? a ripostat unchiul. Parcă știi tu că pepenii e fructe! Fără 100 de mililitri de țuică, unchiul meu nu e unchiul meu. Creierul său nu funcționează până ce alcoolul nu începe să circule prin sânge. Bunica a spus chiar că ar trebui să îi dăm să bea noaptea, în somn, printr-o pâlnie. „Ca să nu se trezească alt om, ca acum!” Mama Ameliei simte momentul greu și, cu o voce caldă, împăciuitoare, le explică țăranilor:
– Fructele de mare, domnule unchi, doamna bunică, părinte … Fructele de mare sunt, de fapt … A-NI-MA-LE. Creveți, stridii, languste, homari, crabi, caracatițe…
– Hai dă-o dracu’! răbufnește părintele. Absolut toți se întorc spre el.
Bunica îl mustră din sprâncene și din buze, apoi îl ceartă ca pe un câine neascultător
: – Părinte, părinte, nu ești ascultător! Dacă mai pronunți o singură dată „dracu”, te dau afară de la masă! – Cum să fie, bunică, creveții… fructe de mare?! Da’ ce, noi nu am fost la oraș să vedem creveți?
– Da, continuă ea. Chiar dacă este caracatiță, este o fructă de mare.
– Adica cum, doamnă? Poate ne spuneți că caracatița are frunze? continuă popa atacul. Toți din Armata Iliuță râd. Sunt cu capul pe spate, cu mucii la nas, cu cracii pe sus.”
