(Rog femeile să mă ierte pentru acest articolaş. Dacă se supără vreuna, aş putea face, din start, zece flotări sau să îndeplinesc orice altă poruncă.)
Iată-mă, după două ore de alergătură, în mijlocul unui magazin. Sunt obosit şi sleit.
Mall-ul nu e făcut pentru bărbaţi, ci e inventat de o femeie pentru alte femei. Punct.
Mai degrabă aş participa o săptămână la Războiul din Golf decât să alerg după un cadou pentru iubita mea. Mai ales acum, cât în Golf nu e război.
Mă iertaţi, sunt bărbat.
Stau în mijlocul magazinului şi am vizibilitate maximă către toate raioanele. Mă simt că un pistolar, gata să împuşte marele cadou.
Detectez următoarele ţinte:
A. Pe stânga, raionul de pufoşenii.
Tâmpeniile alea de pufoşenii, cu inimioare mari şi roşii lipite la piept, merg la unele femei.
Ele se pisicesc de tot când le văd: „Vaaaaai, iubiiiii, cât e de dulce inimioara astaaaaa! Şi iepuraşul roz seamănă puţin cu tineee! Uite ce codiţă mică areee!” Apoi le aruncă într-un dulap plin de urşi, iepuri, perne şi alţi ursuleţi jegăriţi.
Iubita mea nu e ca „unele femei”. Sigur, s-ar înmuia toată la vederea inimioarei, dar după maxim zece secunde mi-ar spune: „Şi acum… abia aştept să îmi dai cadoul de 8 martie!”
Aş putea lua un maimuţoi cu dedicaţie porno: „8 martie, pentru că este singură cifra cu două găuri”. Nici nu mă gândesc! Ce minte bolnavă a inventat aşa ceva! Un nesimţit! Totuşi, se cumpără în draci, ceea ce mă pune pe gânduri.
Sau aş putea lua o carte de RaduFNustiu cum. Trebuie să existe ceva ieftin despre detoxifiere, celulita sau cu sfaturi pentru femei deprimate.
Nieee… a mea nu e încă deprimată. În plus e ca şi cum i-aş lua o carte cu nişte citate pentru spălat creierul din HipoPotamaş ăla.
Varianta A pică.
Ignor raionul pufos şi mă uit în dreapta spre rame foto, flori şi albume de familie.
B. Să îi cumpăr ceva din suflet.
Da-te, esti nebun?!
Treaba asta cu valoarea sentimentală nu merge la femei.
De câte ori am luat ceva din suflet, am riscat să îmi fie rănit corpul.
Femeile declară mereu că vor cadouri dăruite din suflet. Numai că ele au o altă idee despre suflet decât a bărbaţilor.
Odată, am desenat cu tuş pe o foaie locul primei noastre întâlniri : o cafenea frumoasă, un munte, ceva deosebit. Cinci zile m-am chinuit să desenez! Totul pe acuns, că să fie surpriză! Am desenat în maşină, la băut cu băieţii şi chiar pe toaletă (nu trebuia să spun asta?).
Am primit un sărut, o portocală în freza şi o întrebare: „Şi… unde e surpriză de care ziceai?!”
Dacă aş opta pentru varianta „cadou din suflet”, cel mai important ar fi să am grijă ca obiectul dăruit să nu fie foarte greu. Să am o cască pe cap când i-l dau şi să fiu pregătiţi psihic să schimb patul pentru o vreme.
M-am obişnuit cu salteaua mea cu arcuri, varianta B pică.
INCA MA MAI GASITI AICI, CAND NU PICA SEMNALUL: Silviu Iliuta–cronicipebune
C. Să cumpăr ceva scump
Asta merge întotdeauna pentru femei, dar nu merge pentru bărbaţi.
Oricâti bani ai avea, ceva scump înseamnă ceva pe care dai mai mulţi bani decât vrei :
-dacă eşti milionar-o maşină scumpă (ţi se rupe chiar şi inima ta de milionar),
-dacă eşti corporatist-un inel, o brăţară (te uşurează de câteva milioane),
-dacă eşti student-o şaorma cu de toate.
Varianta C a picat din start în fiecare an.
Ba’ parcă îmi amintesc că o dată…
Nu, a picat mereu.
Pistolarul a rămas fără gloanţe.
Stau în mijlocul magazinului şi mă întreb dacă nu e mai bine să investesc banii într-o cască de protecţie din fibră optică, rezistentă la impact. Apoi să îi iau o oală.
Sinucidere curată.
De fapt, dacă mă gândesc mai bine, eu caut ceva ce nu există, şi anume:
D.Obiectul imposibil.
Aşa, deci trebuie să găsesc echilibrul perfect între un obiect care să nu coste mult, nici puţin.
Care să îi placă iubitei, dar să fie şi un cadou din suflet.
Care să însemne ceva pentru ea, dar şi pentru noi.
Care să o facă invidiată de prietenele ei.
Pe care să şi-l dorească toate, dar idioţii lor de bărbaţi să nu se fi gândit să îl ia înaintea mea.
Un obiect care să nu mai fi fost dăruit vreodată.
Care să o emoţioneze pînă la lacrimi, dar să aibă şi valoare materială.
Care să îi folosească în secundă următoare, dar să o ţină şi toată viaţă…
Frateeeee..eu l-am numit „obiectul imposibil”.
Pistolarul e gata să plângă.
În mod normal îmi păstrăm zbaterile acestea pentru mine, mă chinuiam în creierul şi în sufletul meu, tăceam, înduram, şi luam la pas, rând pe rând, magazinele.
Apoi, an de an, rupeam în două paginile de internet care vindeau cadouri sau îmi întrebam prietenii bărbaţi dacă au vreo idee. Ei nu au „vreo idee” , normal, dar îi întrebam pentru că îmi plăcea să ştiu că nu sunt singur în chinul ăsta.
Însă,anul acesta e un an cu noroc, la horoscopul meu sigur scrie ceva de bine, planetele s-au alinitat: obiectul imposibil stă chiar în faţă mea! E chiar acolo!
L-am văzut, sunt fericit!
Mă aşez pe băncuţa de probat pantofi. Trag aer în piept satisfăcut si îi fac ochi dulci. Sunt bucuros că există.
Îi spotesc printre dinţi un „mulţumesc”, apoi îl trag în poză.
Cu multa emoţie, ţin mâna pe cameră în timp ce fac poza.
Oricât de stupid ar suna, obiectul imposibil e o loţiune de corp.
Lotiunea 50 Shades of Grey!
Unde mai pui că vine la pachet cu uleiul de corp şi uleiul de masaj 50 Shades.
Dacă m-ar fi întrebat pe mine eu aş fi făcut cremă de gălbenele 50 Shades, care să vindece rănile cauzate de lovituri de bici sau de vătrai. Sau o loţiune pentru refacerea pielii după arsurile cu ţigară. Sau măcar o cremă antihemoroizi pentru fazele de după folosirea dopurilor din carte.
INCA MA MAI GASITI AICI, CAND NU PICA SEMNALUL: Silviu Iliuta–cronicipebune
Dar, e 8 martie, nu mai contează ce cred eu. Să revenim:
De ce e cadoul perfect?
Dacă îl cumpăr, îi arăt că, deşi nu am dat doi bani pe cărţi şi pe film, pot pune dorinetele ei înaintea dorinţelor mele.
Asta mă face un bărbat sensibil! Am marcat!
Apoi, prietenele ei o vor invidia. Categoric!
îi dau pe WhatsApp o poză cu loţiunea magică, cu mesajul: „8 martie, te iubesc !”
Şi aştept.
Şi aştept.
Ce dracu durează atât?
Şi aştept, secunde, minute, habar n-am cât…
Doamnelor, prin asta trecem noi de 8 martie. Ne dăm peste cap, facem tot ce putem.
Aşa că, va rugăm, dacă ajungem acasă cu un buchet de lalele sau cu un cadou, cu orice cadou, înseamnă că ne-am gândit la voi, că va iubim. Şi, mai ales, că nu vrem să fim răniţi de obiecte zburătoare.
Şi aştept.
O să o iau, totuşi.
Şi iau şi casca. E o investiţie de viitor.
Later edit: un prieten s-a prezentat la nevastă fără cadou. I-a dus articolul asta imprimat pe o felicitare şi un snur. A scăpat cu viaţă, e de bine! Inca.
INCA MA MAI GASITI AICI, CAND NU PICA SEMNALUL: Silviu Iliuta–cronicipebune
Ia carti, sunt bune la facut cornete! SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
Fragment:
„La patruzeci și puțin de ani, ești fix la jumătate. Nedefinit. Prea tânăr pentru a plânge sau râde la amintiri. Și prea bătrân ca să nu ai mii de amintiri la care să îți vină să plângi sau să râzi.
La patruzeci de ani, ești jumătate armăsar, jumătate mârțoagă. Nu aș vrea să spun care jumătate îmbătrânește mai repede, asta diferă de la om la om. Deși în mintea ta te crezi încă un armăsar, copiii încep să te vadă că pe o mârțoagă. E dubios. Cea mai tristă zi de până acum a vieții mele, în ceea ce privește vârsta, a fost acum câteva veri, când urcăm într-un lift cu o fată superbă.
Cam douăzeci și ceva de ani, mirosind extraordinar, împrăștiind miros de primăvară, ca în reclamele proaste la detergent. Bucle blonde, manechin pe orice podium al lumii, dar nu din ăla costeliv și ofilit. Picioare până la Cer, terminate cu doi norișori perfecți, care se întrezăresc prin fusta scurtă și mulată, și ochi de căprioară flămândă. Asta în cazul în care ar exista căprioare cu ochi verzi. Genul cu care ai vrea să stai două ore în lift, apoi să schimbați numere de telefon. După care să mai stați doi ani, în alt lift. În plus, îți zâmbește toată.
– Sărut-mâna, domnule Iliuță!
Și te lovește. Prima lovitură de ciocan vine în moalele capului. Doare.
– Bună.
– Eu sunt fata lui Relu, nu mă recunoașteți? Caut un apartament în zonă. Eram mică atunci când ne-am mutat din cartier. Stăteați la mansardă, în casa de peste drum, iar eu la blocul de lângă.
A doua lovitură este direct în moalele celuilalt cap. Tare, drept la țintă. Brusc, îți dai seama că, oricât de armăsar te-ai crede, ai patruzeci de ani de istorie în spate. Pruncii pe care îi vedeai acum aproape douăzeci de ani au intrat la facultate și îți zic „Sărut-mâna, nenea“?
La mijlocul vieţii, eşti pierdut în spaţiu. Tu tot mai speri că
într-o zi o să te trezeşti şi cineva îţi va spune că ai zece ani. Şi că treaba asta cu îmbătrânirea a fost o glumă proastă, iar mama te strigă chiar acum: „Grăbeşte-te că întârzii la ora de mate’!“
– Mergeaţi în părculeţ cu mine şi cu tata, până să ne mutăm.
– În părculeţul din spate?
– Da! Îmi cam plăcea să mănânc nisip.
– Ți-a prins bine la creștere…
– V-aţi amintit? Mai ştiţi? Ce mai face tanti Amy?
Asta a fost a treia lovitură. Căprioara a lovit drept în suflet, cu cel mai ascuţit cuţit care s-a inventat vreodată: cuvântul.
– E bine. Hai pe la noi, o să se bucure să te vadă!
– Vin! Cum să nu! Ce îmi plăcea când mă dădeaţi în leagăn!
Realizezi că ai devenit un pervers atunci când începi să ai fantezii cu fete pe care le știi de când erau embrioni. Subconștientul tău îți spune că mai ai maximum zece– cincisprezece ani de erecție în viața asta și te îndeamnă să acționezi până nu e prea târziu. Ultima șansă, fraiere!
La patruzeci de ani, îți dai seama că momentul în care erai în scutec este la egală distanță în timp cu momentul în care vei fi în scutec. Și mintea ta face, fără să vrei, primul pas spre Ce bine era pe vremea mea!
– Hai, intră! Cred că mai avem cacao cu lapte.
Pi*da mă-sii de viață!”
