A fost odata ca niciodata, dar este din pacate si astazi, un baiat alunecos si smecheras cu moaca de vulpe cu mustata de castor. Nu era el primul la invatatura cand era mic, nici ultimul, dar stia sa isi imbarlige colegii sa ii face temele. Liviu asta s-a dat bine pe langa toti pana a reusit sa fie seful copiilor din bloc, dupa ce i-a eliminat pe rand pe aia mai mari decat el si mai destepti. Pe unii i-a turnat la parinti, pe altii la Codruta, iar p cei mai multi i-a pacalit, ca erau prostanaci. Decat a reusit. E visul teleormanean, e ca si cum un agramat ar lua 10 la teza la Limba Romana, dupa ce a copiat.
Acum, in zilele noastre, situatia e asa: Liviu are jucarii multe, cele mai multe: tancuri, masini de politie, autostrazi, tractoare, ferme de porci. Liviu e sefu’ la bani, iar ceilalti din bloc, carora el le mai arunca cate o roata de masina si o urechiusa de porc pe luna, il invidiaza. Nu va imaginati ca o urechiusa de porc e putin! Pentru noi, oamenii de rand, muritorii, insemana cam o mie sau doua de salarii.
Cel mai rau dusman al lui Liviu este omul spân, care seamana oarecum cu o mare p… Dar mai ales in gandire. Cu o mare parasuta, am vrut sa zic.
Codrin, vrea sa ii ia jucariile lui Liviu, convingandu-i pe ceilalti copii din bloc sa il aleaga pe el sef. In acest sens, spânul are un plan economic bine elaborat, ca sa le fie bine tuturor oamenilor, si are o gandire progresista de exceptie. Am glumit! N-are nimic. Doar niste postari pe facebook furate de la altii si poze cu pisici. Asta e toata strategia lui.
Olguta de la scara 2, cea cu parul de clovn, ar vrea si ea sa tina partea lui Codrin, ca poate ii ia lui Liviu macar masinutele. Dar ii e frica, pentru ca Liviu e razbunator si, daca simte ca ea s-a dat cu omul spân, ii ia si hainele de pe ea. Iar ea nu poate sa traiasca fara costumul de clovn. Asa ca Olguta il trimite la inaintare pe Manda, un copil destul de neajutorat in gandire, destul de repetent, daca se poate spune asa despre un repetent.
Viorica, fata cu imunoglobine de la etajul 6, proaspat venita in cartier din strainatate, sare in ajutorul lui Liviu, vrand sa ajunga numarul 2 in bloc, dupa el. Apoi, cand Liviu o sa doarma, o sa ii dea lovitura. Dar mai asteapta, ca acum invata limba romana.
Omul spân, Codrin, face scandal prin fata blocului, dar nimeni nu il prea baga in seama. Cum ai putea sa il bagi?
Mai apar in poveste:
– un adult intarziat cu moaca de copil, pe nume Banicioiu, caruia Liviu i-a furat seringile;
-un copil mai cocalar, Serban Niculae, care are filmari cu toti, facand prostii;
-la panda mai sta si Tudose, pe care Liviu l-a batut in spatele blocului si i-a luat sticluta cu tuica de pufoaica;
-un neinteles, Radulescu, care isi doreste sa traga in toti cu mitraliera. Singura lui problema e ca nu il lasa Liviu;
-Cati cea zurlie, care intra si ea in razboi, dar a uitat de ce.
In esenta, toti vor sa ii ia jucariile lui Liviu, dar el ii tot ameninta cu rudele lui de la tara:
-Baaa, daca vreti sa ma dati jos, ii chem pe interlopii mei verisori, baronii locali!
Zilele astea sunt alegeri in cartier pentru functia numarul 2: Cati, Banicioiu si Viorica se bat pe el. Liviu nu a scos la concurs functia lui, ii e frica sa nu piarda jucariile.
Acum nu zic ca ar trebui sa intelegeti ceva sau ca ar trebui sa va pese. E ca si cum te-ai uita la un spectacol cu 1000 de serpi care se mananca intre ei. Nu conteaza cine invinge, oricum vin altii in locul lor, da’ important e sa iti iei floricele si sa te asezi comod in fotoliu, iar data viitoare sa votezi orice altceva in afara de serpi. Ca viata ta de zi cu zi depinde de ei. Mai bine pui acolo niste fazani, macar aia nu te fura.
E misto.
INCA MA MAI GASITI AICI, CAND NU PICA SEMNALUL: Silviu Iliuta–cronicipebune
INCA MA MAI GASITI AICI, CAND NU PICA SEMNALUL: Silviu Iliuta–cronicipebune
Ia carti, sunt bune la facut cornete! SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
Fragment:
„La patruzeci și puțin de ani, ești fix la jumătate. Nedefinit. Prea tânăr pentru a plânge sau râde la amintiri. Și prea bătrân ca să nu ai mii de amintiri la care să îți vină să plângi sau să râzi.
La patruzeci de ani, ești jumătate armăsar, jumătate mârțoagă. Nu aș vrea să spun care jumătate îmbătrânește mai repede, asta diferă de la om la om. Deși în mintea ta te crezi încă un armăsar, copiii încep să te vadă că pe o mârțoagă. E dubios. Cea mai tristă zi de până acum a vieții mele, în ceea ce privește vârsta, a fost acum câteva veri, când urcăm într-un lift cu o fată superbă.
Cam douăzeci și ceva de ani, mirosind extraordinar, împrăștiind miros de primăvară, ca în reclamele proaste la detergent. Bucle blonde, manechin pe orice podium al lumii, dar nu din ăla costeliv și ofilit. Picioare până la Cer, terminate cu doi norișori perfecți, care se întrezăresc prin fusta scurtă și mulată, și ochi de căprioară flămândă. Asta în cazul în care ar exista căprioare cu ochi verzi. Genul cu care ai vrea să stai două ore în lift, apoi să schimbați numere de telefon. După care să mai stați doi ani, în alt lift. În plus, îți zâmbește toată.
– Sărut-mâna, domnule Iliuță!
Și te lovește. Prima lovitură de ciocan vine în moalele capului. Doare.
– Bună.
– Eu sunt fata lui Relu, nu mă recunoașteți? Caut un apartament în zonă. Eram mică atunci când ne-am mutat din cartier. Stăteați la mansardă, în casa de peste drum, iar eu la blocul de lângă.
A doua lovitură este direct în moalele celuilalt cap. Tare, drept la țintă. Brusc, îți dai seama că, oricât de armăsar te-ai crede, ai patruzeci de ani de istorie în spate. Pruncii pe care îi vedeai acum aproape douăzeci de ani au intrat la facultate și îți zic „Sărut-mâna, nenea“?
La mijlocul vieţii, eşti pierdut în spaţiu. Tu tot mai speri că
într-o zi o să te trezeşti şi cineva îţi va spune că ai zece ani. Şi că treaba asta cu îmbătrânirea a fost o glumă proastă, iar mama te strigă chiar acum: „Grăbeşte-te că întârzii la ora de mate’!“
– Mergeaţi în părculeţ cu mine şi cu tata, până să ne mutăm.
– În părculeţul din spate?
– Da! Îmi cam plăcea să mănânc nisip.
– Ți-a prins bine la creștere…
– V-aţi amintit? Mai ştiţi? Ce mai face tanti Amy?
Asta a fost a treia lovitură. Căprioara a lovit drept în suflet, cu cel mai ascuţit cuţit care s-a inventat vreodată: cuvântul.
– E bine. Hai pe la noi, o să se bucure să te vadă!
– Vin! Cum să nu! Ce îmi plăcea când mă dădeaţi în leagăn!
Realizezi că ai devenit un pervers atunci când începi să ai fantezii cu fete pe care le știi de când erau embrioni. Subconștientul tău îți spune că mai ai maximum zece– cincisprezece ani de erecție în viața asta și te îndeamnă să acționezi până nu e prea târziu. Ultima șansă, fraiere!
La patruzeci de ani, îți dai seama că momentul în care erai în scutec este la egală distanță în timp cu momentul în care vei fi în scutec. Și mintea ta face, fără să vrei, primul pas spre Ce bine era pe vremea mea!
– Hai, intră! Cred că mai avem cacao cu lapte.
Pi*da mă-sii de viață!”
