Din ciclul, “pesedist sa fii, noroc sa n-ai”. O doamna de la PSD, care lucreaza la Primaria Sector 3 a postat si ea pe facebook. Intre pozele cu doamna Viorica, Iordache si cu fotomodelul ministru care se face ca le da bani tinerilor pentru afaceri…
… doamna Nadia Totea, brunet din poza, posteaza si asta. Tot de la congresul PCR. Pardon… PSD.
Eroare de greseala de esec in imagine. Pe langa poza mare, ea si-a postat si pozele din telefon. Zoom:
Intre pozele cu pesedisti, la loc de cinste, un barbat gol, cu un instrument in mana. Acum nu stiu daca domnul i-a dat zapada din fata casei doamnei de la PSD, daca e iubitul zglobiu, doar un coleg de partid sau vecinul de la 2. Nici nu ma intereseaza. Si, fiind de la PSD, nici nu ma asteptam sa aiba poze cu Einstein sau cu oameni destepti si imbracati. Ce ma intereseaza e: baaaai, cum sa fii atat de tolomaca incat sa pui cu manuta ta asa ceva pe facebook? Cam ATAT! Doamna Dancila, am vaga impresie ca poza cu dvs. o va sterge mai repede decat pe aceea cu masculul. Numa’ zic… concurenta va fi dura cand va ramane doamna Nadia fara spatiu in telefon.
Pesedist sa fii, noroc sa n-ai!
FOLLOW PE FACEBOOK SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune
Aceasta care urmeaza e o reclama pentru carti. Daca te deranjeaza, imagineaza-ti ca sunt bijuterii, haine sau vibratoare. Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
FRAGMENT:
„Dimineata unui grasan e asa:
Obezuții nu înjură niciodată cu voce tare. Ar fi TREI calorii consumate de pomană, aşa că preferă să o facă în gând. O să arunc rufele mâine în maşina de spălat. De ce mâine? Pentru că mâine am de gând să slăbesc miraculos şi o să fie mult mai uşor.
Al doilea pas. Cu multă determinare, plec spre baie, adică pun piciorul stâng în faţa piciorului drept. A doua înjurătură, tot în gând, vine în momentul în care realizez că trebuie să ocolesc scaunul pe care sunt multe resturi de felii de pizza.
-Morţii mă-tii de scaun cu cine te-a lăsat în mijlocul camerei! scap cu voce tare.
Apoi îmi dau seama că eu l-am lăsat, dar nu mai cer scuze morţilor mamei mele. Ar fi o pierdere de vreme şi alte TREI calorii date neantului.
Mă opresc. Un mic popas lângă scaun. Aud soneria telefonului, dar îmi dau seama că l-am lăsat pe pat. Numai un nebun s-ar întoarce trei pași să îl ia. Scaunul cu pizza este la jumătatea distanţei dintre patul meu şi baie. Aşa spune şi la carte: la jumate’ te opreşti şi îţi tragi sufletul! Cred totuşi că era vorba despre cărările de munte sau despre căţărări. (Graşii sunt informaţi. Ei citesc multe cărţi, dar în special cu format mare, tip revistă, ale căror pagini se dau aproape singure.) Mă gândesc serios: Să dau scaunul din mijlocul camerei sau o las pe mâine? O las pe mâine.
Cred că asta am făcut şi ieri. Dacă mă gândesc mai bine, scaunul ăla este acolo de vreo lună.
