Iti vine sa te iei cu mainile de par. Care mai are.
Ne minunam toata ziua ca avem ministri inculti, agramati, dar cand apare pe facebook o problema de matematica sau de limba romana, suntem praf.
Mii de oameni care nu sunt in stare sa stie ca operatia de INMULTIRE se face inaintea ADUNARII si SCADERII.
Luati de va minunati:
Bai, si nu numai asta e socant, ci: oamenii astia isi dau cu parerea. Vorbesc, scriu, fara sa se informeze. Sa zicem ca ai uitat, au trecut 30 de ani de la scoala. Asta e, se intampla! Dar sa scrii, sa sustii aberatii, fara a fi in stare sa efectuezi o cautare pe Google, asta e de-a dreptul socant. Cum naiba sa ne mai miram ca ne conduce Dancila? Ea e la fel: desi nu e pregatita sa conduca in Gostat, a fost pusa mare dregatoare si e convinsa ca se pricepe. Nu suporta sa fie contrazisa. Merge si asa! E tara lui „merge si asa”. Intai vorbim, apoi scriem fara rusine in public.
Noi stim tot, noi, cu cunostinte de semidocti, putem explica Legea lui Einstein, daca vrem. Dar nu vrem.
Puneti mana pe carte, ma! Si mai multa decenta cand scrieti in public!
FOLLOW PE FACEBOOK SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune
(pamflet-pentru cine nu intelege care e treaba)
Aceasta care urmeaza e o reclama pentru carti. Daca te deranjeaza, imagineaza-ti ca sunt bijuterii, haine sau vibratoare. Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
FRAGMENT:
„Dimineata unui grasan e asa:
Obezuții nu înjură niciodată cu voce tare. Ar fi TREI calorii consumate de pomană, aşa că preferă să o facă în gând. O să arunc rufele mâine în maşina de spălat. De ce mâine? Pentru că mâine am de gând să slăbesc miraculos şi o să fie mult mai uşor.
Al doilea pas. Cu multă determinare, plec spre baie, adică pun piciorul stâng în faţa piciorului drept. A doua înjurătură, tot în gând, vine în momentul în care realizez că trebuie să ocolesc scaunul pe care sunt multe resturi de felii de pizza.
-Morţii mă-tii de scaun cu cine te-a lăsat în mijlocul camerei! scap cu voce tare.
Apoi îmi dau seama că eu l-am lăsat, dar nu mai cer scuze morţilor mamei mele. Ar fi o pierdere de vreme şi alte TREI calorii date neantului.
Mă opresc. Un mic popas lângă scaun. Aud soneria telefonului, dar îmi dau seama că l-am lăsat pe pat. Numai un nebun s-ar întoarce trei pași să îl ia. Scaunul cu pizza este la jumătatea distanţei dintre patul meu şi baie. Aşa spune şi la carte: la jumate’ te opreşti şi îţi tragi sufletul! Cred totuşi că era vorba despre cărările de munte sau despre căţărări. (Graşii sunt informaţi. Ei citesc multe cărţi, dar în special cu format mare, tip revistă, ale căror pagini se dau aproape singure.) Mă gândesc serios: Să dau scaunul din mijlocul camerei sau o las pe mâine? O las pe mâine.
Cred că asta am făcut şi ieri. Dacă mă gândesc mai bine, scaunul ăla este acolo de vreo lună.
