Ma incearca mai multe stari cand cites casa ceva.
Mai intai am o stare de nervi, de ma trec brusc transpiratiile. Ma irita ingrozitor faptul ca un om a putut face o comparatie intre un miting cu oameni adusi cu roaba din fundul tarii si cei care traiesc meciurile Simonei cu inima in gat. Tupeul de a compara actiunea de carare a unor oameni care nu stiu pe ce planeta sunt, a unor oameni care habar nu au de ce au venit la Bucuresti cu noi, cei care traim meciurile Simonei cu emotii si cu ros de unghii mi se pare ingrozitor.
Apoi ma incearca o mare sila: cum naibii sa te gandesti vreodata sa folosesti tu (ca pesedist care tocmai ai organizat cea mai mare mizerie de miting, pangarind Piata Victoriei, murdarind caldaramul de acolo si la propriu si la figurat), in aceeasi propozitie PSD si Halep.
Si deznadejde. Deznadejdea ca poate mai sunt oameni prin tara asta care chiar cred ca mitingul PSD a fost un success mai mare decat al lui Halpe. Chiar existati, ma? Chiar traiti pe planeta asta si credeti o asa mizerie?
Domnule dragnea, niciodata, dar niciodata, actiunile unui partid politic nu vor rivalzia cu performantele unui sportiv de talia lui Halep. Niciodata, dar niciodata, un partid care plateste deplasarile oamenilor, care ii scoate in strada sa strige ca oile “jos statul parallel, maica!” nu se va ridica la unghia mica a Simonei. Ce zic eu?
Acolo vorbim de munca, notiune pe care cei mai multi dintre votantii vostri nu o au.
La Simona vorbim de daruire. Voi o aveti, dar numai cand e vorba de banii vostri, nu de binele comun.
La Simona e vorba de fericire. Ea ne face fericiti, asa cum numai Nastase, Nadia, Hagi si Popescu au reusit. Voi ne faceti sa ne simtim ultimii oameni, sunteti o pepiniera de paraziti social, de asistati carati cu forta la miting, tinuti intentionat in saracie pentru a depinde de sacosele voastre date prin primarii. Voi ne aduceti nefericire. Si noua si copiilor nostri.
Cu aceeasi scarba, Silviu Iliuta
Citeste si: Viorica a vrut sa aprinda lanterna, dar a fost sabotata de agentul chinez WRONG PIN.
FOLLOW SI LIKE PE FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune
Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”
