Adevarata m*ie vine de la suedezi, doamna Carmen Dan. Si bucurati-va: Congo nu este in UE!

Doamna Carmen, astia mici, pusi de dvs., poliistii, comit un abuz:

Ambasada Suediei:

”În acest week-end, unele site-uri media din România au relatat că nu se permite utilizarea plăcilor de înmatriculare suedeze personalizate în afara granițelor Suediei. Informațiile se refereau la o mașină înregistrată în Suedia cu plăcuțe de mașini personalizate care a primit multă atenție din parte mass-media în ultimele săptămâni. Articolele difuzate în mass-media sociale și prin mai multe site-uri media care nu au reușit să verifice informațiile sau veridicitatea informațiilor. Unele dintre site-uri au șters ulterior sau actualizat articolele.

Ambasada Suediei în România dorește să clarifice faptul că plăcile de mașină personalizate emise de Agenția Suedeză de Transport sunt valabile pentru călătoriile în Uniunea Europeană. Plăcile de mașini personalizate ar trebui întotdeauna să fie însoțite de documentele oficiale atât pentru plăcuțele de mașini originale, cât și pentru cele personalizate.

Pentru mai multe informații despre Agenția de Transport Suedeză: https://transportstyrelsen.se/en/About-us/”

Adica, doamna Carmen Dan, astia mici ai dvs., politistii, comit un abuz lasanadu-l pe om dara masina. Eu stiu ca numarul ala doare, dar cel mai tare ar trebui sa va doara le dvs. Vedeti dvs., in UE lucrurile nu merg ca la Videle. Exista o lege clara, nu merge cu ciubuc la seful de la Prefectura. Sper sa fiti data in judecata si sa pierdeti. Sper sa nu apucati sa ingenuncheati toata Justitia inainte.

Adevarata m*ie, doamna, vine de la suedezi. Si eu zic sa va bucurati: Congo nu este  in UE! Desi… daca o intrebati de doamna Dancila…

FOLLOW SI LIKE PE  FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune

Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la