Aceasta mi s-a parut a fi cea mai emotionanta postare de pe Facebook de zilele astea. Ii apartine lui Aly Elsiddig si este despre un jandarm care la protestele din 10 august a jignit un medic. Dar mai ales despre lectia pe care a primit-o si din care sper sa fi inteles ceva.
Si, pentru ca viata e ca o roata, s-a intors. Numai fraierii nu stiu ca efectul de bumerang exista si ca intr-o zi vei ajunge iar fata in fata cu cei carora le-ai facut rau. Iar jandarmul a ajuns din nou fata in fata cu medicului, la spital.
„Unul din jandarmii cu care am avut eye contact minute bune, pe 10 august, în Piața Victoriei, până când a început sã ne insulte pe mine şi pe prietena mea şi a conchis cu „dă-i, fă, drumul acasă”, a venit azi cu copilul lui cu autism, la mine, pentru coordonare în terapie.
M-a recunoscut, a evitat, a lăsat capul în jos şi a întrebat:”se mai poate”?
Bineînțeles că se poate, inconştientule. „Se mai poate” dintr-o mie de motive umaniste, etice şi corelate cu cât de mult îmi respect meseria, dar mai ales se mai poate pentru că eu nu o să-mi bat joc de copilul tău cum alegi tu să o faci.
Să ştii că pot să înțeleg că e meseria ta şi nu poți să renunți pentru că ai un copil cu dizabilități şi ştiu cât de greu trebuie să-ți fie. Pot să înțeleg că ai respectat ordine, că ai crezuri distincte de ale mele, că eşti nefericit şi nu ştii să te gestionezi, că nu ai reuşit să te educi mai mult, că ai complexe sfâşietoare şi te-ai simțit ok să mă jigneşti. Pot să înțeleg, nu să te aprob.
Am răspuns doar cu: bineînțeles. Şi m-am prefăcut amnezică.”
OFERTA:
FOLLOW SI LIKE PE FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune
Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.
M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.
I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.
Mătuşa ta mi-a zis:
– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!
Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.
NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.
NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.
Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.
Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.
Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.
– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:
– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!
Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.
Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”