Adrian Rugina.

Acestea sunt cuvintele postate cu cateva ore inainte de concertul din Colectiv, de catre trupa Bucium care l-a avut ca tobosar, timp de 13 ani, pe Adrian Rugina: “Credeti-ne pe cuvant, concertul din aceasta seara nu trebuie ratat, iar albumul trebuie cumparat, pentru a exista un urmatorul. Noi le multumim pentru prietenie si suntem alaturi de ei. Sprijiniti-i in aceasta seara sau in turneul de lansare. Cu drag, Bucium”.

Adrian a mers la concert, apoi, cand flacarile au cuprins bomba aia de local, el a reusit sa scape. Dar s-a intors in foc pentru a salva alte vieti, pierzand-o in cele din urma pe a sa.
N-as vrea sa fie un articol lacrimogen, nu cred ca Adrian ar vrea asta. Probabil ca ar spune:
-Hai, las-o, cu articolele astea de babe plangacioase! Am facut ce trebuie, normal. As face-o din nou.
Totusi, am vrut sa scriu despre el, fie si pentru faptul ca mai multi prieteni m-au rugat sa fac asta. Oameni care l-au cunoscut bine si carora Adrian le lipeseste mult.

Am cunoscut multi oameni care l-au cunoscut pe Adrian si toti mi-au zis ca era un tip fantastic. Sunt sigur ca era. Cati dintre noi ar fi in stare sa isi salveze viata, apoi sa reintre in foc pentru a ii salva pe altii? Nu stiu. Poate foarte putini dintre noi.

O sa il las sa scrie despre el pe un om care l-a cunoscut bine. Mesaj de pe pagina “Remembering Adrian Rugina”. Foarte direct, neincarcat de patetism:

“Mi-e dor de mesajele in miez de noapte ale lui Claudiu si sa bem minim un shot de Honey impreuna.
Mi-e dor sa il vad pe Adrian in laterala scenei, mereu atent si stapan pe situatie, sa ii mai fac o data semn discret din mana ca totul e ok.
Mi-e dor sa merg sa imi iau corzi si pene de la Laurentiu si sa vorbim de chitari si efecte.
Mi-e dor sa-l vad pe Alex studiind atent drona si de discutiile noastre interminabile despre full frame vs mirrorless.
Mi-e dor de Silver Church si de anii in care 30 octombrie era o zi ca oricare alta.

Nu mi-e dor de toti atotstiutorii aparuti ca ciupercile peste noaptea mintii.
De specialistii in incendii si teoria conspiratiei.
De expertii in siguranta muncii si conduita profesionala.
De cei care vorbesc cu lejeritate si condescendenta despre clubul Colectiv, desi nu i-au calcat nici macar o singura data pragul.
De nemernicii vopsiti crestineste, care cred ca prietenii mei si-au cautat-o cu lumanarea, in subsolul pagan si blestemat.
De cei care doresc doar ‘’sange si puscarie’’ si nu solutii pentru a preveni pe viitor o asemenea tragedie.
De mintile incuiate in stingatorul de incendiu si iesirea de urgenta, binecuvantate de ISU, care nu realizeza nici dupa trei ani ca astazi ar fi putut la fel de usor sa isi planga propriul copil, iubit sau prieten.
De eroi si decoratii.
De doliu national si bocete televizate.
De cei care cred ca astazi ar trebui sa oprim muzica si sa ii jelim tacut si sobru pe cei care si-au gasit sfarsitul prea devreme, din dragoste de viata incinsa la maxim in difuzoare.

The day we stop the music is the day we day.”

FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune