“Sufăr de autism și nu îmi e rușine să spun asta. Dacă te-am surprins, pentru că până acum ai întălnit numai persoane cu grad sever de autism, sau slab funcționali și non-verbali, ei bine eu sunt înalt funcțională. Spectrul autismului este foarte larg, de aici și numele de Tulburare de Spectru Autist și tot de asta două persoane cu autism nu seamană între ele. Cei înalt funcționali/autismul blând/Sindromul Asperger întâlnesc probleme extrem de diferite față de cei cu autism slab funcțional. Dar, sunt și probleme similare care afectează majoritatea spectrului și pe care cei mai mulți nu le cunosc.
Imaginează-ți cum ar fi să ai toate cele cinci simțuri multiplicate de o sută de ori. Multe persoane cu autism, inclusiv eu, nu am experimentat niciodată liniștea deplină. Noi auzim mereu sunetul produs de bec sau neon sau al păsărilor de afară, sau chiar și sunetul propriei respirații. Sunetul este ridicat și clar și îl auzim chiar și atunci când suntem în camere aglomerate și zgomotoase. Simțim etichetele propriilor haine pe durata întregii zile, dacă nu sunt tăiate, iar unele mirosuri sau gusturi ne fac practic incapabili să respirăm. Când toate astea se adună și devin prea mult, apare ceea ce se numește suprastimularea. Dacă este vizibil în exterior, aceasta apare ca un tantrum (acces de furie). Dacă te întrebi, eu personal nu am mai experimentat o suprasolicitare senzorială de mare intensitate de ani de zile, dar totuși se poate întâmpla. Doar trebuie să înveți să o reprimi. Oricum, noi nu așteptăm răspunsul celor din jur, ci vrem să scăpăm cât mai repede posibil din situație, și cu siguranță nu avem nevoie de hotărârea celorlalți. Comportamentul nostru poate părea auto-distructiv pentru cei din jur, dar poate fi și amuzant. Dar cine suntem noi să judecăm? Nu ai nicio idee despre cum e autismul.
Imaginează-ți cum e să fiicalificat ca nepoliticos când tu nu cunoști normele sociale de bază. Majoritatea oamenilor se nasc cu o capacitate generală de înțelegere, dar au nevoie să le fie reamintite bunele maniere din când în când. De obicei ei au bune maniere de pe la vârsta de patru ani. Bine…noi cu toții învățăm, fie că avem opt ani sau optzeci. Noi încercăm din răsputeri să gândim înainte să vorbim, dar în mare măsură nu reușim. Desigur, e amuzant și drăguț când un copil de trei ani spune ceva ce nu ar trebui, dar e văzut ca nepoliticos când un copil de 9 ani declanșează accidental o ceartă în familie după ce ei repetă ceva ce părinții lor se șușotesc: Ghici cine a făcut asta, copii!
Imaginează-ți cum e să te chinui să prinzi o minge, să ții un pix sau să faci orice lucru implică abilități motorii fine sau grosiere. Noi suntem copiii care alergăm prin mers, suntem cei aleși întotdeauna ultimii într-o echipă, copiii care fie au scrisul cu liniuțe, fie este indescifrabil. Cel mai grav lucru este că de cele mai mult ori nu ne este acordat ajutor pentru asta. Autismul este cunoscut ca fiind o dizabilitate invizibilă, oamenii cred că noi nu ne străduim suficient, copiii râd de ghinioanele noastre, ne simțim marginalizați și în cele mai multe situații suntem tratați ca oameni ce merg din eșec în eșec.
Deși, după citirea acestui articol autismul poate părea un lucru teribil pe care îl poți avea, nu trebuie să te lași păcălit. Se zvonește că cei mai mari oameni de știință (Einstein, Edison, etc) care au schimbat ceva în lumea noastră, dar și modul de gândire ar fi suferit de autism. Dar și alte fețe faimoase precum: Daryl Hannah, Tim Burton și legendara Temple Grandin. Noi putem merge mai departe și putem face lucruri grozave numai dacă stima noastră de sine și încrederea nu ne sunt spulberate.
Autismul nu cunoaște cauză și vindecare, dar este cineva care poate face viața mai ușoară pentru cei diagnosticați.
Ești tu.
2 Aprilie e Ziua de Conștientizare a Autismului și probabil te gândești să te îmbraci în albastru pentru a face oamenii mai conștienți. Încearcă să creezi un mediu sigur dacă cineva cu autism este dat la o parte la o petrecere. Fă-le un semn subtil celor de lângă tine dacă spun ceva greșit. Alege în echipa ta o persoană cu autism, dacă faci sport. Chiar zâmbește-i și salută-l dacă îl vezi pe hol. Micile gesturi contează.
Te rog, fii conștientizarea autismului!
Multumesc.”
Traducere și adaptare: Ioța Cătălina Laura, atca.ro
OFERTA DE TOAMNA: 3 carti=59 de ron.
FOLLOW SI LIKE PE FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune
Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.
M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.
I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.
Mătuşa ta mi-a zis:
– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!
Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.
NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.
NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.
Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.
Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.
Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.
– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:
– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!
Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.
Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”