Nea Toni ii ziceam.
L-am vazut doar de cateva ori, dar ceva mi-a ramas bine in cap. Odata. pe cand aveam vreo 14 ani, ne-a luat de la scoala, pe mine si pe fata lui, si ne-a dus intr-un parc sa plantam un nuc. A sapat groapa, apoi ne-a dat noua lopata ca sa ne facem de cap. Eu si fata lui am plantat puietul cum am putit, apoi l-am acoperit cu pamant. Se intampla in ‘89, inainte de Revolutie.
Trei luni mai tarziu, Nea Toni a trecut pe langa banca pe care stateam si ne-a spus zambind sa stam acasa sau in fata blocului, sa nu ne aventuram prin cartier, ca e periculos. Dar si ca totul va fi bine:
-Macar voi aveti o sansa, n-o sa traiti ca noi!
Nu intelegeam ce zice. Era 22 decembrie. A fost ultima data cand l-am vazut.
De cate ori ii vad pe oameni ca nu vor sa voteze, fie si raul cel mai mic, am impresia ca isi bat joc de Nea Toni, de omul ala bland care planta copaci prin parcuri. E ca si cum i-ar spune: “Ai murit degeaba, nu ne pasa daca e Dictatura sau Democratie! Poate sa vina orice conducator sa faca orice din noi!”
Zece ani mai tarziu, intr-o primavara, nucul, care abia se implinise putin, dar si ceilati copaci, au fost taiati.
In locul lor a aparut o piata controlata de mafioti, Piata Trapezului de azi, si o biserica. Parcul a disparut de tot.
Fara legatura cu el sau. cu mare legatura… Am primit scrisoarea aceasta. Nu stiu exact cui ii apartine, dar ar trebui citita in fiecare an, pe 22 decembrie:
FOLLOW SI LIKE PE FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune
Offffff????