FACEBOOK: Silviu Iliuta
Acum doi ani a inceput sa roada casa. Statea ore intregi in curte, la colturi si molfaia peretii, ca o nebuna, cu capul intr-o parte.
-Las-o si pe ea, ca e pui! mi-au zis toti.
Si am lasat-o. Toate jucariile si jucariutele, de toate formele si mirosurile, cumparate pe bani putini sau multi, de pe la toate magazinele si cabinetele veterinare din drum au sfarsit prost, ingropate prin curte.

Apoi, pe la trei luni, a inceput sa se comporte ca un aspirator.
Intr-o seara de vara statea tolanita pe podea si dintr-odata, in gura ei a disparut o batista. Cu totul.
Medicul mi-a zis ca e grav, ca I se poate bloca in intestinul subtire, asa ca m-am dus la cabinet. Noaptea, pe la 1, in bagam pe gura lui Coffee, ca asa o cheama pe bestie, un bulgare de mamaliga. In timp de medicul statea cu manusi in maini la fundul ei, asteptand sa traga batista. N-a iesit.
A rasarit dupa o saptamana, cand a eliminat-o in gradina, dupa ce i s-au umflat ochii ca unei broaste. M-am repezit in casa sa iau o punga pentru a introduce minunata batista, dar pana sa ma intorc cu punga, aspiratorul cafeniu a inghitit-o la loc. M-am prezentat din nou la medic. Mi-a zis:
-Astia, bulldogii francezi, sunt nebuni, jur! Eu am un pacient care il aduce o data pe luna sa ii scot pe cur sosete si de toate. Dar uite ce frumosi sunt!
Apoi, la radiografie, i-a gasit in stomac lui Coffee o soseta, o guma de sters, batista, plus un inel care disparuse de ceva vreme.
Indeasa-i mamaliga, stai la fundul ei, cu manusile in maini, gata sa tragi!
Am scos pe acolo niste lemne si lemnisoare, inghitite cu tot cu frunze, doua pietre, probabil din pietrisul din curte, o pasta de hartie, o manusa chirurgicala (ii disparuse medicului la ultima consultative), plus guma de mestecat si inelul. Batista a ramas.
Daca ai cumparat inelul de pe Olx, nu te enerva: rahatul aduce noroc!

Dupa asta, am inceput sa ridicam toate obiectele la mai mult de un metru de sol si sa le ferim de bestie. Toate, insemnand inclusiv pantofii, care stau pana in ziua de azi pe o masa.
Ieri am avut un moment de slabiciune si am lasat foehnul prea jos, pe o noptiera. Zece secunde, atat! Nu mai am foehn, s-a ars. Iar acum miroase a pipi de caine.
Azi a reusit sa ajunga pe o masa pe care nu a mai ajuns niciodata. Nu-s mari pagube: o cafea varsata pe laptop. Acum nu mai am foehn, asa ca l-am desfacut si am inceput sa suflu. Acum laptop-ul e la intins, pe sarma, iar eu sper sa recuperez un manuscris. Daca nu, o pun sa il rescrie ea!
Nu stiu de ce am scris toate astea, dar cred ca am vrut numai sa o fac de ras.

PS: si dupa acest articol, cand e clar cine e victima aici, primesc comentarii de genul:

Va cer iertare daca am mai mancat litere, dar scriu pe telefon. Plec, trebuie sa suflu in laptop. Are cineva un evantai?

Nu da banii pe prostii, ia carti iubitei!:)

FOLLOW SI LIKE PE FACEBOOK: Silviu Iliutacronicipebune

Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.
M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.
I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.
Mătuşa ta mi-a zis:
– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!
Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.
NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.
NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.
Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.
Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.
Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.
– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:
– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!
Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.
Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”

 

 

 

Lasă un răspuns