Au bagat manele la Premiile Gopo.

Eram la o expozitie de arta, pe afara, intr-o provicie frantuzeasca. Ma mai apuca. Tablouri si fotografii despre imigranti: sirieni, egipteni, romi etc…
La un moment dat, intre tablouri, vin, branza, fracuri, basini, fitze, apar vreo cinci lautari cu acordeoane, tambal, tot tacamul. Jumatate de ora, cat au cantat aia manele si lautaresti, amestecate, au sarit fracurile in aer, a ramas branza nemancata, s-au miscat doamnele pe tocuri, iar la final au bagat bis.
Ce vreau sa zic? Expozitia era si despre ei, erau expuse poze cu lautarii. Ce muzica voiati sa puna aia? Sa isi soarba sampania, mergand printre tablouri si poze pe muzica de Bach? Organizatorii s-au gandit ca nu, sa o dam mai pe autentic. Si bine au facut.

Cred ca ultimul lucru care ar trebui sa ne ingrijoreze e ca s-au bagat manele la Premiile Gopo. Inainte de asta ar trebui sa ne ingrijoreze ca Oscarul asta romanesc e un festival pe care nu da nimeni doi bani. Niste baieti smecheri, astia din Cinematografie, isi dau bani intre ei sa faca filme. Intr-un an e unu’ in comisie, ii da bani altuia, apoi fac rocada. Festivalul asta e exact ca si Cinematografia noastra: o industrie pentru zece spectatori. Luam tot felul de premii la festivaluri, iar in sala sunt trei spectatori, la filmele romanesti de mare angajament, dupa seara premierei, cand vin toti moca. Pe mine asta ma ingrijireaza.
Ma mai apasa ca atat de lipsit de importanta e festivalul asta, incat n-am auzit de el pana la faza cu manelele. Adica am auzit de pe pagina prezentatorului, un actor foarte bun, pe care il respect. Probabil ca de marketing se ocupa o firma a unui prieten, care suge niste bani de la CNC, sau cum se mai cheama organismul ala exiprat. Astia habar nu au de marketing, de bloguri, de facebook. Au facut un parteneriat cu un post cu alti zece spectatori, au dat niste comunicate pe nicaieri, iar asta e cam tot. Asta ma ingrijoreaza.

Am ajuns sa ii respect pe astia de fac comedii, in regim privat. Macar astia incearca sa aduca si public la film. Caci Arta fara public e zero. Ce facem cu premiile? Ne spalam cu ele pe cap? De 30 de ani aud placa asta: “noi facem Arta, nu vrem public!” Asta chiar ma ingrijoreaza. De ce nu le vrem pe ambele, simultan?
In rest, mi se pare normal ca daca ai un film cu manelisti, trebuie sa chemi in sala o trupa de manele. Mi se pare normal ca daca ai un film cu indieni, sa chemi la proiectie… indieni. Mi se pare normal. Ei exista. Li se fac poze, se fac filme despre ei. E subcultura? Este. Si?
Nu m-as duce in viata mea la un concert de manele, ma irita pe creier jalea lor. Dar daca vad un film despre un manelist, nu vreau sa imi cante Claiderman! Vreau sa il vad pe ala, pe eroul filmului, in carne si oase, facand ce stie el. Poate sa joace si alba-neagra, putin imi pasa! Daca filmul despre el e excelent si m-a prins, cu siguranta vreau sa il descopar pe ala care a inspirat opera.
Vreti motiv de ingrijorare? Ingrijorati-va ca nici dracu’ nu se uita la filmele astora pentru care voi platiti.

Am scris mult, ma scuzafi.

FOLLOW SI LIKE PE FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune

CITITUL DESTEAPTA!!! OFERTA:

Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.
M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.
I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.
Mătuşa ta mi-a zis:
– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!
Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.
NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.
NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.
Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.
Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.
Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.
– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:
– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!
Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.
Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”