Cine sunt cei mai curajosi oameni?

Cine sunt cei mai curajosi oameni?

Aventurierii nu-s aia care sar cu parasuta. Inchid o data ochii, zic Tatal Nostru in gand si in cateva minute au atins pamantul, apoi posteaza 15 poze pe Facebook.
Indraznetii nu-s aia care fac merg prin India. Sa fim seriosi, de cele mai multe ori stau la un resort de 4-5 stele, beau fresh de portocale si mango dimineata, apoi ies in viata reala, fac cateva poze cu locanicii, le posteaza pe blogurile lor de travel si se intorc la timp pentru cina sa nu piarda chicken tikka masala.
Nici aia care fac scufundari pe langa rechini, aia care mananca gandaci prajiti in Thailanda, aia care merg prin jungla dupa ce isi fac zece vacinuri si consuma 15 tuburi de Autan, nu-s marii curajosi ai planetei. Totul e oarecum controlat, pericolele sunt stiute, traseele prestabilite, GPS-ul pregatit. Nu mai e ca in 1700.

Aventurierii adevarati sunt femeile care se trezesc in fiecare dimineata dupa ce canta cocosul, pregatesc pachetelul pentru scoala al copilului, apoi se grabesc, sperand sa prinda loc in autobuz, dupa care suporta timp de 40 de minute mirosurile din jur, in timp ce cu o mana se tin de bara, iar cu cealata incearca sa bea cafea din termos.
Am vazut ieri o femeie care facea asta, dar n-a renuntat nici moarta, desi autobuzul a nimerit prin toate gropile, iar 90% din cafea a ajuns pe bluza si pe pantofi. Asta inseamna curaj! M-am gandit ieri cum ar fi fost sa am viata ei si mi-am dat seama ca n-as resista nici macar o saptamana.
Apoi sa ajungi la tine la munca, unde un sef intotdeauna nemultumit si care a uitat sa fie om are impresia ca pentru 3-400 de euro pe luna trebuie sa ii faci si cafeaua, sa speli pe jos, sa ii duci sacoul la curatat, pentru ca, nu-i asa, el te-a facut om si fara el mureai de foame in oraselul in care n-ai ales sa traiesti. Asta e curajul! Sa rezisti acolo in fiecare zi, pentru ca dupa program sa iei acelasi autobuz spre casa, grabindu-te sa bagi niste rufe la spalat. Si n-ai ce posta pe Facebook, nimeni nu posteaza rufe bagate la masina. Dar vei posta ceva din concediu de la Venus. Poate la anu’, daca o sa prinzi programul ala de reduceri. Seara bagi repede o friptura la cuptor, pui o oala cu ciorba, ca vine barbatul de la munca, faci curat, aproape ca adormi dupa ce ti-ai permis luxul de a te uita doua minute la un bla bla televizat, apoi te grabesti sa te bagi in pat ca sa apuci cateva ore de somn.
Pentru ca a doua zi sa o iei de la capat.

FOLLOW SI LIKE PE  FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune

Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la