Nu mai stiu anul. Eram flacau, aproape de adolecenta. Umblasem doi ani dupa o fata, cu mintea mea de atunci. Ii faceam curte de dimineata pana seara, uneori si noaptea. Dupa ce adormeau ai mei aprindeam lumina din camera mea, deschideam geamul si ma prefaceam ca fumez ca sa par cool, sperand ca ea ma vede de dupa fereastra dormitorului sau. Luam o guma de mestecat in forma de tigara, aprindeam la vrajeala hartia la varf, apoi “trageam” din ea si scrumam pe geam. Alteori ii caram ghiozdanul de la scoala, si credeti-ma avea vreo zece kilograme. Niciodata nu am inteles ce cara acolo fata aia. Eram atent la detalii, ii spuneam mereu ca se imbraca frumos si ca pisica ei e desteapta (aflasem ca asa intri in inima unei fete). Desi pisica ei era cretina si cadea de la etaj. Si nu in ultimul rand imparteam cu ea ciocolata poloneza pe care unchiul meu o lua pe sub mana de la Casa de Comenzi. Erau sacrificii mari, supreme.
Intr-o zi mi-am facut curaj. Aveam vreo 15 ani. Si am intrebat-o daca nutreste ceva sentimente pentru mine, daca si ei ii bate inima mai tare cand ma zareste pe bancuta de langa batator. Mi-a marturisit, inrosindu-se, ca da. I-am cerut prietenia. Iar asta pe vremea aia nu insemna ca am adaugat-o pe Facebook. A acceptat-o cu conditia ca nimeni sa nu afle, ca e prea mica si la cele 16 primaveri si o vara ar fi mai bine sa nu stie lumea. Prin “lumea” intelegeam in special tatal ei, sofer pe camion, un barbat de categorie grea In fine, am convenit sa ne intalnim la batator, sambata seara.
M-am dus pregatit cu sase patratele de ciocolata poloneza, o guma Turbo, dat cu parfumul tatalui meu, intolit cu tricoul ala albastru cu guler, plus pregatit cu trei-patru glumite din almanahul Urzica. Nu tin minte bancuri, deci pentru mine a fost un efort mare.
Am ajuns in seara minunata de sambata. Eu si ea la batator. Prea in vazul lumii. I-am propus sa mergem in spatele blocului, pe bancuta, la intuneric. Am pus o mana in jurul soldului ei, cu cealata ii frecam lobul urechii. Imi zisese mie un golan, mai mare decat mine, ca daca ii freci lobul urechii se excita instantaneu. Asa ca ii frecam lobul, imi plimbam o palma pe soldul ei, in timp ce ii turnam glume proaste din Urzica, iar ea radea din complezenta. Cand mi-am terminat repertoriul, considerand ca am frecat destul urechea fetei, am trecut la atac frontal pe baza de buze. Pe care le-am apropiat de ale ei, milimetru cu milimetru. Cand sa se realizeze impreunarea pe care o doream si o visam de doi ani de zile, cand eram aproape de o mare realizare, am auzit o voce: -Silviuuuu, a inceput Teleenciclopedia!
Mama. Am ramas la doi centimetri de buzele fetei, apoi m-am oprit din frecat urechea. Doua saptamani a umblat cu pansament pe lobul drept, dupa ce a facut puroi.
-E despre pinguiiiiini!
M-am mai apropiat putin de gura ei, apoi i-am spus:
-Ne vedem maine, la aceeasi ora? Aici? Maine e duminica si nu e Teleenciclopedia.
Da, atat de mult imi placea emisiunea aia. Cat despre fata, s-a dus linistita cu un baiat cu doi ani mai mare, iar eu am fost parasit inainte de a o cuceri.
Azi am aflat ca vocea mea preferata de la Teleenciclopedia s-a dus.
Vocea care m-a invatat despre pinguini, Renastere, Einstein, berze, broaste zburatoare si Da Vinci nu mai este. A plecat in Raiul Vocilor Senzationale, alaturi de vocea Sandei Taranu, a lui Silviu Stanculescu si a lui Florian Pitis. Drum bun, doamna! Ati insemnat mult pentru mine.
Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii. M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi. I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa. Mătuşa ta mi-a zis: – Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie! Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani. NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău. NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum. Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu. Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica. Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele. – Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat: – Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah! Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră. Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”
Vocea care m-a invatat despre pinguini, Renastere, Einstein, berze, broaste zburatoare si Da Vinci nu mai este. A plecat in Raiul Vocilor Senzationale, alaturi de vocea Sandei Taranu, a lui Silviu Stanculescu si a lui Florian Pitis. Drum bun, doamna! Ati insemnat mult pentru mine. 
Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
