Intotdeauna am ales perfect pepenii. De mic mi-a iesit treaba asta. Daca un singur pepene, dintr-un camion de pepeni, e bun, eu il aleg pe ala. Eram atat de priceput la treaba asta incat vecinii de la tara ai bunicilor ma luau cu ei la camp si ma intrebau ce trebuie sa culeaga. Asa cum altii erau buni la Chimie Organica, altii luau 10 pe la Olimpiadele de Fizica sau Matematica, asa excelam si eu la ceva. Stiu, natura n-a fost prea darnica.
.Azi eram cu un prieten, in magazin. Desigur, invidios si el pe calitatile mele de sef de bostanarie. M-a intrebat cum fac de aleg mereu atat de bine. I-am raspuns ca e stiinta multa la mijloc, sunt ani de experienta acolo. A insistat si i-am zis:
-Mai intai, te uiti la coada. Trebuie sa fie de maxim 5 cm. si deloc uscata, da? Fara sa fie incarligata, e important!
Il vad pe al meu ca incepe sa-si noteze pe telefon.
-Apoi il duci la ureche, bati usor in el si asculti. Daca suna ca o pestera, poti sa-l arunci, e trecut. Daca e asa, ca o pestera mobilata, e numai bun.
-Am notat.
-Apoi trebuie sa masori distanta dintre liniutele alea subtiri care brazdeaza coaja. Nu trebuie sa depaseasca un centimetru. Daca au 1,2 cm., nu e bun. Il dai porcilor.
-Ok… masor.
-Te uiti la culoare. Cel copt e verde, dar nu foarte inchis, e mai mult culoarea muschiului de copac…
-… muschi de copac.
-Si la final, cel mai important lucru. Secretul cel mare, fara de care nu vei alege niciodata bine un pepene. Putini, foarte putini oameni il stiu.
Ochii mari, limba scoasa, moaca de scolar care vrea sa afle daca il iubeste Marioara.
-Inchizi ochii, bagi mana si alegi unul la intamplare, in pana mea!
CARTI LA OFERTA. 3 carti=59 de lei.
Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.
M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.
I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.
Mătuşa ta mi-a zis:
– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!
Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.
NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.
NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.
Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.
Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.
Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.
– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:
– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!
Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.
Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”
FRAGMENT:
„La NUNTA.
La restaurant am vomat în „serviz-ul“ auto din curte, am ciocnit de 100 de ori paharul de şampanie cu invitaţii. Paharul, adică un recipient alb de plastic.
– Nici nu ştiam că se poate bea şampanie din… a spus mama Ameliei scârbită.
– Se poate! i-am confirmat. Dacă nu e bun, beţi direct din sticlă.
Totul era decorat exact cum ne promisese patronul: pereţii roz erau acum plini de balonaşe care formau o inimă. Sau un animal. Ceva între o inimă şi un câine.
– Totuşi, am zis că să vă fac o surpriză pentru tinerii însurăţei! m-a bătut patronul pe umăr. I-a ieşit iepuraş!
– Iepuraş e ăla? îl întreb.
– Da! E talent nevastă-mea la d-astea. Daţi când aveţi diferenţa.
Orchestra era pregătită. Un elev de liceu, ochelarist şi cu coşuri pe faţă, cânta la vioară. Doi cetăţeni înfăşuraţi în fracuri lucioase, la ţambal. La acordeon era un solist de culoare.
– Makele! Student la medicină! mi-a spus mândru patronul. Când e româneşti, bagă banda, iar când e internaţional, cântă el. Ştii ce frumos cântă Makele? E din Africa de Sud! Sau America de Sud.
– Nigeria.
– Aşa! Urlă patronal. Dă-i dracu’, e la fel de negri, îmi şopteşte. Da’ cântă bine, ca ţiganii la noi.
Unchiul meu a devenit brusc serios la vederea orchestrei. M-a apucat temător de braţ şi m-a târât lângă scena construită din paleţi acoperiţi cu o mochetă verde murdară.
– Există!
Şi a rămas cu privirea nemişcată şi tălâmbă spre formaţie. Am mai dat pe gât o ţuică, „pentru bani şi noroc“, cum mi-a zis doamna care îmi spunea Sergiu. După o vreme, mi-am agitat puţin două mâini, apoi pe cele patru, prin dreptul privirilor lor. Unchiul, deşi după fiecare gură de şampanie se transforma în „unchii“, era nemişcat.
– Există! Ştiam eu! Uite la el!
Şi mi-l arată pe Makele.
– Ui… uite, nepoate, ce albi e dinții când cântă!
Love me tendeeer…
– Şi e adevărat ce se zice, nepoate, că toţi negrii are voce! Poate o cânta mai bine Elvis.
– Elvis era alb! îi spun.
– Da’ de unde, avea el sânge de ceva… ! Uite, ui… uite ce dantură are, ne… nepoate! Marietooo! Marietooo!
Fuge de lângă mine, îşi face loc prin mulţime, îmbrâncind câţiva nuntaşi, şi se întoarce împingând-o pe mătuşa înspre scenă.
– Uite, fă, un negru! Uite ce palme albe are!”
M-a amuzat tare de tot metoda de alegere a pepenelui!
De cand eram mic tata ma lua cu el sa il alegem pe cel mai bun, il alegea, il paraia putin langa ureche si stiam dupa sunetul scos ca este alegerea buna. De vreo 15 ani pot ridica si eu pepenele langa ureche, insa nu de fiecare data nimeresc unul bun. Am ajuns la concluzia ca e ca o loterie, extragi pepenele din gramada. Spor la ales pepeni!