“Era la 7-8 ani dupa razboi, prin ‘52”, a inceput sa povesteasca George Petrescu din Satu Mare. “Se terminase de cativa ani razboiul, iar tata mi-a zis:
-Ai 17 ani, du-te si fa facultatea la Bucuresti!
Asa ca m-a pus la tren, mi-a dar banuti de buzunar si aia e. Pe la Carei aveam deja 22 de ani, m-am intalnit cu o fata in halta anterioara. A urcat si ea in tren, voia sa dea la Medicina, la Bucuresti. Cat a merg trenul o statie, in aia 2 ani, ne-am cunoscut mai bine, ne-am mutat la cuseta noastra, o scoteam
seara la vagonul reataurant. Iar in concedii mergeam in halte, stateam acolo, vizitam si ne urcam la loc. Ce sa zic? Pe la Oradea l-a nascut pe ala mic, Cornelus. El a coborat la Medias, cand avea 20 de ani. Are copii acolo, familie, e inginer. Multi ani mai tarziu am avut-o pe Irinuca,
am star cu ea la cuseta noastra pana a crescut, apoi a coborat la Brasov. Cunoscuse un baiat la Sighisoara si la Brasov avea deja copil de facultate. A zis:
-Unde sa mai merg, mama, tata? Cobor la Brasov sa traiesc aici, ca vrea si nepotica voastra sa dea la scoala, sa se marite..
In fine, acum am 6 nepoti si 3 copii. De plictiseaa, ca ce sa faci in tren, am mai facut o fata care e bruneta si seamana destul de bine cu conductorul.
Astazi ne-am vazut visul cu ochii. ce vreau sa ca intreb: sotia mea da la Medicina. Unde e facultatea, cum ajung? Cat despre mine: mai e, domnule, Gheorghiu Dej? Ca mi-a zis tata sa ii duc o palinca buna si umblu cu sticla asta de atatia ani.”
