Gasesc pe pagina la nea Grigore Cartianu (ca domn nu pot sa ii zic, i-as jigni pe cei care se comporta ca niste domni) o luare de pozitie fata de situatia Danielei Crudu.
”Cică l-a făcut pe croat la card… și a ajuns cu botoxul spart. Din cauza unor asemenea gonflate nu au timp cei de la 112 de cazuri disperate precum cel al Alexandrei…”
Am citit de doua ori, sa fiu sigura ca inteleg. Apoi urmeaza link la un articol scris de Lora Schmit-Popa pe ziaristii.com. Nu pot sa zic cat venin se scuipa la adresa victimei.
Intrebari pentru Grigore Cartianu:
- Cum ar trebui tratate apelurile la 112, ca sa fii dumneata multumit? Sa se intrebe victima daca are botox? Daca iubitul e milionar? Daca ii place sa mearga in cluburi?
- Cum ati fi reactionat dumneavoastra daca Daniela Crudu va are vecina si ati fi fost martor?
- Unde este limita si cum stabilim, conform criteriilor dvs, care femei merita batute si care nu?
Vreau sa va povestesc un caz. Intr-un sat relativ izolat, pana la care abia anul asta a ajuns (partial) asfaltul, locuieste o femeie, mama a 8 copii. Cea mai mare fata e in clasa a-IX-a si a reusit sa intre la liceu in conditiile in care in fiecare an legana cate un bebelus si avea grija de copii. Copiii ajung nedormiti la scoala pentru ca la ei in casa bataile se desfasoara noaptea. Daca vine politia, tot ce poate face e sa dea o amenda pentru tulburarea linistii publice, care amenda afecteaza bugetul intregii familii. Pasul urmator ar fi ca victima sa fie dusa intr-un centru, cu tot cu copii. Va imaginati ce inseamna sa rupi de casa si de mediul lor o mama cu 8 copii? Mentalitatea satului nu o ajuta deloc. Dar ce pretentii sa avem la mentalitatea satului, cand dumneavoastra, din buricul capitalei, jurnalist cu notorietate si scriitor, ganditi despre o femeie care e victima a violentei domestice ca ”da-o-ncolo de curva, sigur si-a meritat-o?”.
Sa va fie rusine! Si, pentru fiecare femeie care moare din cauza violentei domestice, ar trebui sa va simtiti si dumneavoastra vinovat. Pentru ca ati dat o palma!
Alina Mirt