Doi disperati de prin Prahova au sunat la 112 sa-si toarne vecinii. Ca sa fie credibili, prahovenii au inventat ca vecinii lor au febra si ca nu au declarat la granita de unde vin.
Aveam in timpul lui Ceasca un securist al cartierului. Un nene cu ochelari, limbaj de PCR si geanta maro. Il citeai din avion!
De cate ori venea asta, vecinii aruncau niste saci pe cazanul de tuica de la boxa (interzis), si ascundeau paraii. Ala se facea ca nu stie ca oamenii fac tuica, desi putea pana in statia de tramvai, la 200 de metri.
Securistu’ era, chipurile, sub acoperire, dar toti il stiam. Venea pe la vecina de la scara B, careia toti ii ziceam Radar, ca ii clipoceau ochii des si i se rotea capul in toate directiile.
Ala statea putin cu ea la turnatorie, probabil ii dadea un banut, apoi mai freca duda cu batranii de la table, si pleca sa mai faca un raport.
Da’ securistu’ asta era absolut inofensiv.
Cei mai naspa erau tot oamenii. Cum isi lua unu’ o masina mai curata si noua, hop, apareau doi-trei sa scoata zvonuri ca ala fura.
Cum avea unu’ benzina in fiecare zi, hop, sareau baietii cu zvonul ca ala inteapa conducta cu benzina din camp.
Cand manca unu’ o ciocolata straina, o facea numai in preajma prietenilor apropiati. N-aveai tu curaj sa bagi o ciocolata poloneza cu dinozaur pe ambalaj in prezenta oricui! Cand suna tanti aia la usa, mai venea in inspectie, ai mei strigau:
-Ciocolataaa! Ascunde ciocolata straina! Si guma! Ascunde tot ce e din Strainezia!
Bai, nene, suntem aceiasi! Nu ne-am schimbat cu un milimetru.
Ascundeti ciocolata, ba! Ascundeti coronavirusu’, ba! Vin vecinii!