A murit tatal lui Rahan.

Nu stiam o boaba de franceza.
Era prin ‘85 – dar poate fi si ‘86 – si jucam fotbal la batator. Mai precis, incercam sa marcam goluri printre bara din stanga si covorul din dreapta.
Il vad si acum venind. Un pusti, cu un zambet mare si tamp pe figura, s-a apropiat de fotbalisti avand o revista in mana. Nu mai tin minte de unde o avea, dar cred ca o adusese tatal sau de pe afara. Coperta era colorata, cu un barbat musculos desenat pe ea, si un vulcan care erupea in spate. O tin minte si acum. N-am cum s-o uit.
Iar atunci am facut un lucru pe care nu l-am mai facut niciodata: ne-am oprit din a juca fotbal pentru a ne holba la revista. Ca sa intelegeti cat era de important: noi renuntam la fotbal doar dupa ce parintii ne strigau de la geam pana raguseau.
Atunci, in vara aceea, fost prima data cand am vazut o revista Rahan.
Tribul lui disparuse din cauza vulcanului, iar casele fusesera distruse. De aici incepea povestea lui. La primul numar pe care l-am vazut, ne-am multumit sa ne uitam la poze si sa intelegem cat putem. Dar de la al doilea, am importat-o pe Ileana, o fata care statea la doua statii de tramvai distanta, dar care stia franceaza.
Numar dupa numar, am stat la batator, pe scara blocului, prin spalatorie sau pe banca, in parculetul unde s-a construit acum o biserica. Numar dupa numar, Ileana ne traducea, iar noi traiam povestea lui. Puternic si justitiar, pentru multi dintre noi, astia mai purii, Rahan a fost primul erou. Asa cum in filme, a fost Winnetou.

André Chéret, cel care l-a creat impreuna cu Roger Lecureux pe Rahan, a murit azi, la vârsta de 82 de ani.
Multumim! Fara tine, copilaria noastra ar fi fost mult, mult mai saraca.