Dilivia Steer face un vaccin in bucatarie, in timp ce in dormitor Andi isi vaccineaza pe ascuns copiii.
Si asta nu e tot!
La final, vaccinul prefarat se da prin faina de aloe, se tavaleste de doua ori prin ou de larva de furnica rosie, apoi se pune la prajit in ulei de motor. Se stie ca din cele mai vechi timpuri, uleiul de motor este la fel de bun ca ala de floare, numai ca marile companii nu il scot la vanzare in magazine pentru a isi vinde ei produsele.
Apoi, dupa ce vaccinul e prajit pe ambele parti, mergeti la oala in care Olivia citeste viitorul. Trebuie un ceaun mare, cam de 40 de portii. Luati coiful pe cap, bagheta magica si puneti unghiile lungi. Amestecati cu toiagul in fiertura si dati focul mare circa zece minute.
Daca sunteti atenti, printre bolboroace si fum, la un moment dat o sa va apara in apa chipul unui idiot. Al celui mai mare idiot din lume. E o prevestire. Nu va panicati! In 99% dintre cazuri apare chiar chipul celui care amesteca in oala. Doar in cazul Mihaelei Radulescu apare alt chip, pe care ea nu-l recunoaste. Daca va vedeti in oala, sa stiti ca aia e doar o previziune, iar voi o puteti schimba! Cum? Puneti imediat vaccinul asta de la Steer la un mujdei, mergeti la farmacie si cumparati unui adevarat.
Cu placere!
Reducere mare in februarie la carti. Astea desteapta la cap:
FOLLOW SI LIKE PE FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune
Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.
M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.
I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.
Mătuşa ta mi-a zis:
– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!
Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.
NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.
NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.
Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.
Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.
Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.
– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:
– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!
Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.
Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”