Cartea Detectiv de Romania, Silviu Iliuta

La initiativa a doi deputati de la UDMR, a fost trecut prin Camera
Deputatilor proiectul privind autonomia Tinutului Secuiesc. Nu a altor tinuturi, nu a tuturor tinuturilor care doresc asta, nu a Maramuresului sau a Olteniei, ci fix a Tinutului Secuiesc. Tiptil, fara dezbatere publica, fara nimic. Pe sestache, in timp ce toti suntem cu ochii pe Covid.
Proiectul a ajuns in Senat, care e for legislativ. „Guvernul nu susține adoptarea măsurii, de asemenea, a primit avize negative de la Consiliul Economic și Social (CES) și de la Consiliul Legislativ. Comisiile de specialitate din Camera Deputaților s-au exprimat împotriva adoptării.” (Digi 24)

LEGEA NU VA TRECE, pentru ca in Senat votul e obligatoriu, nu se mai poate strecura.
Dar cred asa:
1. Autonomia tinuturilor (buna sau rea?) trebuie gandita bine, iar romanii trebuie sa o inteleaga si sa fie de acord cu ea. Abia apoi aplicata, daca este cazul. Ca de aia traim intr-o democratie, iar baietii din Parlament ar trebui sa reprezinte voia poporului.
Asta vrea poporul? Autonomia Tinutului Secuiesc? Asa au inteles aia din Parlament care au propus legea?
2.Legea ar trebui sa fie valabila pentru toata tara, in cazul in care poporului i se explica si ajunge la concluzia ca vrea tinuturi autonome. Nu doar pentru un tinut! Prostia asta de propunere, desi incalca Constitutia din acest moment, a trecut de Camera Deputatilor. Tacit, tiptil, dar a trecut.
3. Fiind un subiect sensibil si neinteles de romani, ar trebui explicat, supus dezbaterii publice, apoi facut un Referendum. Dar parlamentaru’ udemerist, smecheras si cu durere profunda de cwr fata de poporul roman, nu pricepe notiunea de „dezbatere publica”.

In acest moment, cu acest act, a devenit clar ca Parlamentul Romaniei e compus din multi idioti care nu inteleg ca o lege ca asta poate escalada pana la violenta tensiunile etnice.
Se poate lasa cu razboi civil in zona aia, mai, capete seci ! Si credeti-ma, nationalistii aia care se bateau prin cimitire se vor apropia la mai putin de 1,5 m doar ca sa isi care niste pumni. Vor incalca interdictia pentru asta, dar o vor face mai igienic decat credeti pentru ca multi poarta deja masti. Si cagule.
In momentul asta, pentru aceasta mizerie – de a trece prin Camera o lege atat de importanta fara acordul romanilor, fara dezbatere – UDMR ar trebui sa ajunga la ghena de gunoi. Sunteti inconstienti, ma!
Niciun cetatean roman de nationalitate maghiara normal la cap nu poate vota cu un partid care
le poate aduce razboiul civil la usa printr-un gest de o imbecilitate crasa.
Atat.

Cititul desteapta! Oferta lunii aprilie:"“</p 

 

Lasă un răspuns