Ne tot miram de faptul ca Academia Romana, prin vocile care o conduc, e adepta teoriilor conspiratiei. Serios? Academia Romana? Institutia care si-a tras termopane albe la cladirea monument istoric?
Cum ne batem joc de Bucuresti 2.
Probabil ca ai trecut de multe ori pe langa cladirea Academiei Romane, din Calea Victoriei 135. Daca te-ai fi oprit o singura clipa sa te uiti atent la cladire, cu siguranta ti-ar fi sarit in ochi usile si geamurile de termopan alb pe care sefii Academiei au ales sa le monteze in 2005 la o cladire veche de 120 de ani. Ferestrele si usile vechi au fost casate fara a se incerca reconditionarea lor, iar azi cladirea arata ca si cum ar fi sub managementul lui Gigi Becali, nu al academicienilor.
In februarie 1890, Theodor Rosetti, Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice, este autorizat de guvern „sa cumpere pentru Academia Romana, de la Stefan Bellu, casele cu tot locul de aproape 10.000 mp, pentru suma de 300.000 lei aur”.
Imediat, ministrul Theodor Rosetti numeste o comisie compusa din inginerul-arhitect Nicolae Cerkez, inginerul I.B. Cantacuzino si primarul Capitalei, Emilian Pache Protopopescu, pentru a analiza daca merita sau nu cumparate „casele cu tot locul lor”. Tot ministrul Rosetti a achizitionat si terenul de langa, detinut de Nicolae Cesianu.
Ce a reusit sa faca Theodor Rosetti in mai putin de zece luni, acum 120 de ani – sa daruiasca Academiei Romane o cladire superba – a fost mutilat de epigoni. Existau solutii elegante de inlocuire a tamplariei cladirilor istorice, se folosesc foarte mult in Europa, dar sefii Academiei eu ales solutia aceasta de chiosc de Obor sau ghereta RATB.
Departe de gandul ca toti academicienii sunt la fel. Unii sunt foarte buni in domeniile lor, altii sunt niste hoarde de pupincurosro mediocri care ii ridicau osanale „academicienei emerite de renume mondial” Elena Ceausescu, iar deciziile conducerii de azi sunt dupa cum vedem.
Daca si ei isi bat joc de cladirile istorice dim Bucuresti, de la cine sa speram mai mult?
.
Oferta speciala la CARTI!
PAGINI DE FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune
De Silviu Iliuta–cronicipebune
Cica e oferta la carti, de Sarbatori, tine cateva zile. Ambele carti la 49 de lei. Las link aici:
https://bookzone.ro/produs/pachet-silviuiliuta-semn/
Fragment din carte: Patul fecioarei era cel de sus, dean supra Alionei, o basarabeancă zdravănă de 0.12 tone.
-Crezi că au adormit? o întreb.
-Carmen, da. Dar Aliona nu, că încă nu a început să vorbească în rusește.
Am început să ne sărutăm în liniște printre sforăiturile lui Carmen.
Iar eu, mi-am trimis mâinile în expediție pe corpul ei.
Pfoai, ce excursii! Ce ținuturi noi am descoperit în noaptea aia! Zone tropicale umede, munți și dealuri pe unde nu mai călcase picior de bărbat.
Apoi podișul, unde fusese cândva o junglă amazoniană. Și pe care nici măcar Soarele nu-l văzuse până acum.
Nu mai știam nici cum mă cheamă, eram transpus tot în Manualul de Geografie al Ameliei.
I-am dezbrăcat bikini roz pe care îi văzuse toată Politehnica și am început să explorez cu grijă Marele Canion din Slobozia.
-Mai ușor cu mâna, Tăntălăule, ca îmi vine să gem, îmi șoptește la ureche.
-Bine, gemi!
-Nu pot, Aliona e trează. În pana mea!
Așa că mi-am chemat mâinile din expeditie și m-am mulțumit cu sărutări.
-Trebuie să îmi zici ceva trist, m-am încins prea rău și vreau să îmi treacă până adoarme, îmi zice.
-Mâine am predare la corporație. După ce facem dragoste, mă duc să termin câteva grafice.
-Nu așa de trist, Iubire, că îmi trece de tot.
Aliona aia era de comă! Trebuia să îi pun ceva în apă ca să adoarmă! Mă gândeam să bat pe la ușile căminului, să dau șpagă cuiva și să o mut acolo.
-Uşide becu’! Uşide becu’! urlă Aliona.
-Gata, doarme bestia? o întreb pe Amy.
-Nu încă, asta e în basarabeană. Îi intră lumina de la felinar
în ochi.”
„A venit elvetianul la noi la tara, de Craciun.
Şi l-am parcat în camera cea mai bună, cea de oaspeţi, cu salteaua de dormit aruncată direct pe laviţă şi cu sticle de băutură străine pe post de bibelouri în vitrine. Agăţată de un cui este o candelă care arde mereu, în memoria bunicului, iar pe perete te izbeşte o mare poză cu el. Era la o terasă la Neptun, prin anii ’70, singura dată când bunicul meu a ajuns să vadă marea. „Am făcut plajă șapte zile din șapte! Nimeni nu a mai prins atâtea zile frumoase la rând!“ se mândrea el.
Multe pagini din revista „Magazin Istoric“ pe pereţi, cu tot felul de domnitori. Aceasta fiind camera cea bună, nu a fost decorată cu poze din ziare de doi lei, ci au folosit hârtie lucioasă.
– It’s so exotic! Who is this?
Îmi arată altarul cu poze de pe pereţi.
– El e bunicu’, el e Cuza, aici e un verişor care a căzut din căruţă acum treizeci de ani, în stânga e Ştefan cel Mare, aici o avem pe bunica, atunci când era mică, Mihai Viteazul, fata de la pagina 5.
– Toţi rude?
– În ţara asta all are rude! ALL rude here! Mai puţin curva de la pagina 5! ţipă unchiul.”
#cronicileunuibarbat
