Cum salveaza Anglia Horeca vs. cum o „salveaza” romanii.

Diferenta de abordare in UK fata de Romania e mica, cat trompa de furnica.
In timp ce Catu, Ministru de Finante, a iesit in Pandemie cu o declaratie de genul „nu e mare smecherie Horeca asta, doar 4-5% ne aduce la Buget (omul neintelegand deloc o industrie pe orizontala, furnizori,
transport etc…), Ministrul de Finante al UK a fost putin mai fraier. Le-a spus englezilor ca este absolut necesar sa ia masa in oras si dupa 1 septembri, cand se termina programul „Eat out to Help Out” (Mănâncă în oraş şi ajută).
Programul e tot al lui. Toti cei care au luat masa in oras in primele trei zile ale saptamanii (spre week-end se aglomereaza oricum) au platit cu 50% mai putin la nota de plata,
in limita a 10 Lire de persoana.

Citeam acum ca peste 64 milioane de mese a subventionat Guvernul UK cu ocazia asta. Peste doua miliarde de Lire, iar gradul de ocupare in zilele de luni-miercuri a fost cu 95% mai mare decat in mod obisnuit. Asa a ales UK sa ii protejeze pe cei 1,8 milioane de lucratori din industie, domnule Catu. Daca ati fi facut ca ei, in limita a 5 Euro de persoana, sa zicem, la 10 milioane de mese (suntem mai putini si nu iesim asa mult ca englezii), v-ar fi costat on jur de 150 de milioane de Euro (3 persoane/masa), cam cat cele n-spe studii de fezabilitate ale unor autostrazi pe care nici PNL, nici PNL+PSD, nici PD, nici PDL nu le-au facut vreodata. Cu banii astia ati fi salvat o industie in care lucreaza 400 000 de oameni, iar cei mai multi n-ar fi tras oblonul. In plus, le-ati fi aratat ca va pasa. Macar putin.
„4-5%, nu-s asa importanti!” Ha?

.

Oferta speciala la CARTI!

PAGINI DE FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune

De Silviu Iliuta–cronicipebune

Cica e oferta la carti, de Sarbatori, tine cateva zile. Ambele carti la 49 de lei. Las link aici:
https://bookzone.ro/produs/pachet-silviuiliuta-semn/

Fragment din carte: Patul fecioarei era cel de sus, dean supra Alionei, o basarabeancă zdravănă de 0.12 tone.
-Crezi că au adormit? o întreb.
-Carmen, da. Dar Aliona nu, că încă nu a început să vorbească în rusește.
Am început să ne sărutăm în liniște printre sforăiturile lui Carmen.
Iar eu, mi-am trimis mâinile în expediție pe corpul ei.
Pfoai, ce excursii! Ce ținuturi noi am descoperit în noaptea aia! Zone tropicale umede, munți și dealuri pe unde nu mai călcase picior de bărbat.
Apoi podișul, unde fusese cândva o junglă amazoniană. Și pe care nici măcar Soarele nu-l văzuse până acum.
Nu mai știam nici cum mă cheamă, eram transpus tot în Manualul de Geografie al Ameliei.
I-am dezbrăcat bikini roz pe care îi văzuse toată Politehnica și am început să explorez cu grijă Marele Canion din Slobozia.
-Mai ușor cu mâna, Tăntălăule, ca îmi vine să gem, îmi șoptește la ureche.
-Bine, gemi!
-Nu pot, Aliona e trează. În pana mea!
Așa că mi-am chemat mâinile din expeditie și m-am mulțumit cu sărutări.
-Trebuie să îmi zici ceva trist, m-am încins prea rău și vreau să îmi treacă până adoarme, îmi zice.
-Mâine am predare la corporație. După ce facem dragoste, mă duc să termin câteva grafice.
-Nu așa de trist, Iubire, că îmi trece de tot.
Aliona aia era de comă! Trebuia să îi pun ceva în apă ca să adoarmă! Mă gândeam să bat pe la ușile căminului, să dau șpagă cuiva și să o mut acolo.
-Uşide becu’! Uşide becu’! urlă Aliona.
-Gata, doarme bestia? o întreb pe Amy.
-Nu încă, asta e în basarabeană. Îi intră lumina de la felinar
în ochi.”

„A venit elvetianul la noi la tara, de Craciun.
Şi l-am parcat în camera cea mai bună, cea de oaspeţi, cu salteaua de dormit aruncată direct pe laviţă şi cu sticle de băutură străine pe post de bibelouri în vitrine. Agăţată de un cui este o candelă care arde mereu, în memoria bunicului, iar pe perete te izbeşte o mare poză cu el. Era la o terasă la Neptun, prin anii ’70, singura dată când bunicul meu a ajuns să vadă marea. „Am făcut plajă șapte zile din șapte! Nimeni nu a mai prins atâtea zile frumoase la rând!“ se mândrea el.
Multe pagini din revista „Magazin Istoric“ pe pereţi, cu tot felul de domnitori. Aceasta fiind camera cea bună, nu a fost decorată cu poze din ziare de doi lei, ci au folosit hârtie lucioasă.
– It’s so exotic! Who is this?
Îmi arată altarul cu poze de pe pereţi.
– El e bunicu’, el e Cuza, aici e un verişor care a căzut din căruţă acum treizeci de ani, în stânga e Ştefan cel Mare, aici o avem pe bunica, atunci când era mică, Mihai Viteazul, fata de la pagina 5.
– Toţi rude?
– În ţara asta all are rude! ALL rude here! Mai puţin curva de la pagina 5! ţipă unchiul.”
#cronicileunuibarbat