Pentru ca am auzit-o azi pe doamna Anisie ca nu poate da publicitatii inainte de 10 septembrie un set de reguli, de proceduri, pentru inceperea anului scolar, am zis sa arunc o privire la altii. La francezi, spre exemplu.
Francezii au setul de reguli si protocoalele elaborate inca din luna iulie si au fost prezentate inca o data Presei pe 26 august. Pentru ca, spune Ministrul Educației Naționale, Jean-Michel Blanquer, e important ca parintii sa stie din timp ce trebuie sa le
comunice copiilor. Protocoalee sunt simple, nimic iesit din comun.
Pe scurt:
– distanțare
– igienă
– igienizare
– implicarea și suportul părinților
– instruirea și implicarea personalului
Nimic altceva decat simple reguli – proceduri – comportamentale.
Acesta e si principiul de baza: comunicarea elev-parinte-profesor. Pai daca in Romania regulile vor aparea cu cateva zile inainte de inceperea scolii, apoi trec alte zile pana ajung la toti parintii si elevii, putem spera oare ca ei vor fi pregatiti? Sau ne imbatam cu apa rece?
In Franta, măștile vor fi obligatorii în spațiile închise pentru toți adulții, elevii și liceenii. Apoi, doamna Anisie, onorati guvernanti romani, francezii au elaborat proceduri pentru FIECARE activitate scolara.
Postez cateva proceduri, sa nu va plictisesc, dar, doamna Anisie, daca vreti, puteti accesa direct site-ul Ministerului Educatiei Nationale din Franta.
Pentru recreatii:
Pentru internat:
Pentru orele de Educatie Fizica:
Pentru cantine:
Pentru activitatile muzicale, cor etc…
Vedeti, doamna Anisie? Mai ramane sa gasiti pe cineva sa vi le traduca, apoi puteti da publicitatii documentul.
Parca e alta viata atunci cand parintii au asa ceva pe masa si stiu exact ce trebuie sa faca si ce sa le spuna copiilor, nu?
Oferta speciala la CARTI!
PAGINI DE FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune
De Silviu Iliuta–cronicipebune
Cica e oferta la carti, de Sarbatori, tine cateva zile. Ambele carti la 49 de lei. Las link aici:
https://bookzone.ro/produs/pachet-silviuiliuta-semn/
Fragment din carte: Patul fecioarei era cel de sus, dean supra Alionei, o basarabeancă zdravănă de 0.12 tone.
-Crezi că au adormit? o întreb.
-Carmen, da. Dar Aliona nu, că încă nu a început să vorbească în rusește.
Am început să ne sărutăm în liniște printre sforăiturile lui Carmen.
Iar eu, mi-am trimis mâinile în expediție pe corpul ei.
Pfoai, ce excursii! Ce ținuturi noi am descoperit în noaptea aia! Zone tropicale umede, munți și dealuri pe unde nu mai călcase picior de bărbat.
Apoi podișul, unde fusese cândva o junglă amazoniană. Și pe care nici măcar Soarele nu-l văzuse până acum.
Nu mai știam nici cum mă cheamă, eram transpus tot în Manualul de Geografie al Ameliei.
I-am dezbrăcat bikini roz pe care îi văzuse toată Politehnica și am început să explorez cu grijă Marele Canion din Slobozia.
-Mai ușor cu mâna, Tăntălăule, ca îmi vine să gem, îmi șoptește la ureche.
-Bine, gemi!
-Nu pot, Aliona e trează. În pana mea!
Așa că mi-am chemat mâinile din expeditie și m-am mulțumit cu sărutări.
-Trebuie să îmi zici ceva trist, m-am încins prea rău și vreau să îmi treacă până adoarme, îmi zice.
-Mâine am predare la corporație. După ce facem dragoste, mă duc să termin câteva grafice.
-Nu așa de trist, Iubire, că îmi trece de tot.
Aliona aia era de comă! Trebuia să îi pun ceva în apă ca să adoarmă! Mă gândeam să bat pe la ușile căminului, să dau șpagă cuiva și să o mut acolo.
-Uşide becu’! Uşide becu’! urlă Aliona.
-Gata, doarme bestia? o întreb pe Amy.
-Nu încă, asta e în basarabeană. Îi intră lumina de la felinar
în ochi.”
„A venit elvetianul la noi la tara, de Craciun.
Şi l-am parcat în camera cea mai bună, cea de oaspeţi, cu salteaua de dormit aruncată direct pe laviţă şi cu sticle de băutură străine pe post de bibelouri în vitrine. Agăţată de un cui este o candelă care arde mereu, în memoria bunicului, iar pe perete te izbeşte o mare poză cu el. Era la o terasă la Neptun, prin anii ’70, singura dată când bunicul meu a ajuns să vadă marea. „Am făcut plajă șapte zile din șapte! Nimeni nu a mai prins atâtea zile frumoase la rând!“ se mândrea el.
Multe pagini din revista „Magazin Istoric“ pe pereţi, cu tot felul de domnitori. Aceasta fiind camera cea bună, nu a fost decorată cu poze din ziare de doi lei, ci au folosit hârtie lucioasă.
– It’s so exotic! Who is this?
Îmi arată altarul cu poze de pe pereţi.
– El e bunicu’, el e Cuza, aici e un verişor care a căzut din căruţă acum treizeci de ani, în stânga e Ştefan cel Mare, aici o avem pe bunica, atunci când era mică, Mihai Viteazul, fata de la pagina 5.
– Toţi rude?
– În ţara asta all are rude! ALL rude here! Mai puţin curva de la pagina 5! ţipă unchiul.”
#cronicileunuibarbat
