Am primit de la o cititoare un material si niste postari despre doi invatatori din Brasov, cu rugamintea sa scriu despre ei pe blog. O fac cu mare placere pentru ca oamenii ca ei sunt rari si misto.
Cei doi tineri vor sa transforme un autobuz vechi intr-un spatiu edicational pentru copiii defavorizati din Augustin. Vorbim despre copiii aceia care apar in statistici la rubrica „abandon scolar” sau „neinscris la scoala”.
Natalia Ginghină și Adrian Secal au licitat pentru un autobuz vechi scos din uz, iar acum mai au cateva zile pana sa e expire termenul.
Inainte de a va hotari daca ii ajutati sau nu, va mai spun ca:
-EduBus se va numi autobuzul, iar oricine vrea sa ajute la amenajarea lui este primit cu drag;
-autobuzul va fi folosit si de copiii care n-au inteles tot la ore si au nevoie sa aprofundeze;
-copiii care nu merg la școală vor fi ajutați să învețe să citească, să scrie și să socotească.
-„Natalia Ginghină (foto) are 35 de ani și este învățătoare la școala din Augustin în al doilea an în cadrul programului Teach for Romania. Anul școlar trecut a predat la clasa a IV-a și suplimentar informatică la gimnaziu, acum așteaptă să preia o nouă clasă, care nu i-a fost încă repartizată. Adrian Secal, 38 de ani (foto), a fost până anul trecut învățător în cadrul aceluiași program, dar a ținut în școală și ore la gimnaziu, la matematică, informatică și chimie. ” (Brasov.net)
„Timpul trece foarte repede la școală și este nevoie de ceva suplimentar. În al doilea rând, vrem să lucrăm cu copiii neșcolarizați sau care au abandonat școala. Sunt mulți în sat, fiind o zonă defavorizată. Ne putem întâlni cu ei dimineața și cu ceilalți după-amiaza, seara, în weekend-uri”, povestesc Natalia și Adrian.
-cei doi nu vor desfășura toate aceste activități singuri, vor apela la voluntari, deja au strâns în jurul lor oameni cu ajutorul cărora au desfășurat în această vară ateliere online pentru copii.
-10.000 de lei costă autobuzul și transportarea acestuia până în sat ;
Cei care doresc să sprijine visul pentru copiii din Augustin îi pot contacta pe Adrian Secal și Natalia Ginghina pe Facebook sau la numărul de telefon/WhatsApp 0746255104 ori pe adresele de e-mail [email protected] și natalia_ginghină@yahoo.com.
Oferta speciala la CARTI! Cu autograf:
PAGINI DE FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune
De Silviu Iliuta–cronicipebune
Cica e oferta la carti, de Sarbatori, tine cateva zile. Ambele carti la 49 de lei. Las link aici:
https://bookzone.ro/produs/pachet-silviuiliuta-semn/
Fragment din carte: Patul fecioarei era cel de sus, dean supra Alionei, o basarabeancă zdravănă de 0.12 tone.
-Crezi că au adormit? o întreb.
-Carmen, da. Dar Aliona nu, că încă nu a început să vorbească în rusește.
Am început să ne sărutăm în liniște printre sforăiturile lui Carmen.
Iar eu, mi-am trimis mâinile în expediție pe corpul ei.
Pfoai, ce excursii! Ce ținuturi noi am descoperit în noaptea aia! Zone tropicale umede, munți și dealuri pe unde nu mai călcase picior de bărbat.
Apoi podișul, unde fusese cândva o junglă amazoniană. Și pe care nici măcar Soarele nu-l văzuse până acum.
Nu mai știam nici cum mă cheamă, eram transpus tot în Manualul de Geografie al Ameliei.
I-am dezbrăcat bikini roz pe care îi văzuse toată Politehnica și am început să explorez cu grijă Marele Canion din Slobozia.
-Mai ușor cu mâna, Tăntălăule, ca îmi vine să gem, îmi șoptește la ureche.
-Bine, gemi!
-Nu pot, Aliona e trează. În pana mea!
Așa că mi-am chemat mâinile din expeditie și m-am mulțumit cu sărutări.
-Trebuie să îmi zici ceva trist, m-am încins prea rău și vreau să îmi treacă până adoarme, îmi zice.
-Mâine am predare la corporație. După ce facem dragoste, mă duc să termin câteva grafice.
-Nu așa de trist, Iubire, că îmi trece de tot.
Aliona aia era de comă! Trebuia să îi pun ceva în apă ca să adoarmă! Mă gândeam să bat pe la ușile căminului, să dau șpagă cuiva și să o mut acolo.
-Uşide becu’! Uşide becu’! urlă Aliona.
-Gata, doarme bestia? o întreb pe Amy.
-Nu încă, asta e în basarabeană. Îi intră lumina de la felinar
în ochi.”
„A venit elvetianul la noi la tara, de Craciun.
Şi l-am parcat în camera cea mai bună, cea de oaspeţi, cu salteaua de dormit aruncată direct pe laviţă şi cu sticle de băutură străine pe post de bibelouri în vitrine. Agăţată de un cui este o candelă care arde mereu, în memoria bunicului, iar pe perete te izbeşte o mare poză cu el. Era la o terasă la Neptun, prin anii ’70, singura dată când bunicul meu a ajuns să vadă marea. „Am făcut plajă șapte zile din șapte! Nimeni nu a mai prins atâtea zile frumoase la rând!“ se mândrea el.
Multe pagini din revista „Magazin Istoric“ pe pereţi, cu tot felul de domnitori. Aceasta fiind camera cea bună, nu a fost decorată cu poze din ziare de doi lei, ci au folosit hârtie lucioasă.
– It’s so exotic! Who is this?
Îmi arată altarul cu poze de pe pereţi.
– El e bunicu’, el e Cuza, aici e un verişor care a căzut din căruţă acum treizeci de ani, în stânga e Ştefan cel Mare, aici o avem pe bunica, atunci când era mică, Mihai Viteazul, fata de la pagina 5.
– Toţi rude?
– În ţara asta all are rude! ALL rude here! Mai puţin curva de la pagina 5! ţipă unchiul.”
#cronicileunuibarbat
