.
Azi sunt foarte fericit ca traiesc in Romania si ca un tata isi umileste copilul cu vorbele „dobitoaca dracului, retardată, îţi trag un picior în cap”, apoi nu pateste nimic. E si el om, ba! Violent, parinte de rahat, psihopat, dar om, ba!
Sunt fericit ca traiesc intr-o tara in care mama unei fete silite sa stea in genunchi si umilita de acel imbecil – care pe nedrept se numeste in acte „tata” – a iesit azi cu o postare in care a explicat ca fetita este absolut fericita alaturi de parinti si ca sa nu mai credem minciunile altor candidati, haha! Pe principiul: o termina psihic pe aia mica, ne mai si terorizeaza, dar macar ajunge tati primar si ii ia o ciocolata.
Imbecilul e primar la Singeorz-Bai.. Era la PNL, acum nu mai e. Dar misto e si ca in tara asta, adversarii politici, alte otravuri, au tinut secret faptul ca un copil e umilit si au scos inregistrarea tocmai acum, la alegeri. Pe ei nu i-a interesat nicio secunda ca un copil e ranit, nu! Ei au vrut sa castige alegerile, atat! Nu s-au dus la Politie sa reclame, ci au gasit un postac care a facut clipul public, avand chipul copilului neacoperit, neprotejat, care e o mizerie ordinara.
Revenind la mama: sunt fericit ca traiesc in tara in care un copilas e umilit si batjocorit de tata, apoi nevasta imbecilului ii ia apararea sotului, iar statul NU le ia copilul. Pai daca era in Norvegia familia asta, acum statul ala de nebuni le lua copilul, fratilor! Si o lasau pe aia mica fara dragostea parinteasca a gibonului si fara protectia mamei. Doamne, bine ca nu suntem acolo ca ramanea copilul fara iubirea bolnava a unor parinti psihopati!
Ce scarba mi-ar fi fost daca eram in Norvegia! Hotii de copii, ba!
Oferta speciala la CARTI! Cu autograf:
PAGINI DE FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune
De Silviu Iliuta–cronicipebune
Cica e oferta la carti, de Sarbatori, tine cateva zile. Ambele carti la 49 de lei. Las link aici:
https://bookzone.ro/produs/pachet-silviuiliuta-semn/
Fragment din carte: Patul fecioarei era cel de sus, dean supra Alionei, o basarabeancă zdravănă de 0.12 tone.
-Crezi că au adormit? o întreb.
-Carmen, da. Dar Aliona nu, că încă nu a început să vorbească în rusește.
Am început să ne sărutăm în liniște printre sforăiturile lui Carmen.
Iar eu, mi-am trimis mâinile în expediție pe corpul ei.
Pfoai, ce excursii! Ce ținuturi noi am descoperit în noaptea aia! Zone tropicale umede, munți și dealuri pe unde nu mai călcase picior de bărbat.
Apoi podișul, unde fusese cândva o junglă amazoniană. Și pe care nici măcar Soarele nu-l văzuse până acum.
Nu mai știam nici cum mă cheamă, eram transpus tot în Manualul de Geografie al Ameliei.
I-am dezbrăcat bikini roz pe care îi văzuse toată Politehnica și am început să explorez cu grijă Marele Canion din Slobozia.
-Mai ușor cu mâna, Tăntălăule, ca îmi vine să gem, îmi șoptește la ureche.
-Bine, gemi!
-Nu pot, Aliona e trează. În pana mea!
Așa că mi-am chemat mâinile din expeditie și m-am mulțumit cu sărutări.
-Trebuie să îmi zici ceva trist, m-am încins prea rău și vreau să îmi treacă până adoarme, îmi zice.
-Mâine am predare la corporație. După ce facem dragoste, mă duc să termin câteva grafice.
-Nu așa de trist, Iubire, că îmi trece de tot.
Aliona aia era de comă! Trebuia să îi pun ceva în apă ca să adoarmă! Mă gândeam să bat pe la ușile căminului, să dau șpagă cuiva și să o mut acolo.
-Uşide becu’! Uşide becu’! urlă Aliona.
-Gata, doarme bestia? o întreb pe Amy.
-Nu încă, asta e în basarabeană. Îi intră lumina de la felinar
în ochi.”
„A venit elvetianul la noi la tara, de Craciun.
Şi l-am parcat în camera cea mai bună, cea de oaspeţi, cu salteaua de dormit aruncată direct pe laviţă şi cu sticle de băutură străine pe post de bibelouri în vitrine. Agăţată de un cui este o candelă care arde mereu, în memoria bunicului, iar pe perete te izbeşte o mare poză cu el. Era la o terasă la Neptun, prin anii ’70, singura dată când bunicul meu a ajuns să vadă marea. „Am făcut plajă șapte zile din șapte! Nimeni nu a mai prins atâtea zile frumoase la rând!“ se mândrea el.
Multe pagini din revista „Magazin Istoric“ pe pereţi, cu tot felul de domnitori. Aceasta fiind camera cea bună, nu a fost decorată cu poze din ziare de doi lei, ci au folosit hârtie lucioasă.
– It’s so exotic! Who is this?
Îmi arată altarul cu poze de pe pereţi.
– El e bunicu’, el e Cuza, aici e un verişor care a căzut din căruţă acum treizeci de ani, în stânga e Ştefan cel Mare, aici o avem pe bunica, atunci când era mică, Mihai Viteazul, fata de la pagina 5.
– Toţi rude?
– În ţara asta all are rude! ALL rude here! Mai puţin curva de la pagina 5! ţipă unchiul.”
#cronicileunuibarbat
