Stiu ca si noi eram prosti cand eram mici. Intram intr-o termocentrala, langa teava de gaz, si fumam, saream de la etajul unu, de pe liceu,
aruncam in aer rachete folosind carbid si ne scoteam ochii cu invizoace. Eram tonti, in multe momente.
Acum astia mici sunt tonti altfel.
Din cand in cand, apar pe Tik Tok niste provocari la care te uiti inchinandu-te si tot nu iti vine sa crezi ca e adevarat.
Acum, prostia e la fel, doar ca e cumva mai vizibila, mai in ochii tai. Are like-uri, are distribuiri, are share, inimioare. Prostia are azi comentarii, iar partea tampita e ca parintii nu mai sunt aia care te pedepseau o luna atunci cand faceai o prostie, te inchideau in camera ta. Nu! Acum parintii participa la provocari imbecile si nu-s in stare sa le zica alora: „ba, tzaca, danseaza, mamic, e ok! Danseaza cat vrei tu pe Tik Tok, da’ nu-ti pune esarfa de gat ca e jale!”
O fetita de 10 ani a murit la Palermo, in urma unei provocari numita „blackout challenge”, la care se pune practic o esarfa la gat pe
post de streang, apoi oamenii rad ca prostii si redistribuie filmul ca imbecilii. Cam asta se mai intampla
acum pe Tik Tok, iar provocarea e abia la inceput. Daca esti parinte, fa bine si vorbeste cu ala mic! Asta daca nu esti prea ocupat sa joci in filmul cu esarfa.
CITESTE! A APARUT. Click pe poza:
Cu autograf?
FOLLOW PE FACEBOOK SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune
FOLLOW PE FACEBOOK SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune
NU rata singura trilogie premiata chiar de autor! Vanduta in mirificul tiraj de 4 exemplare. Doua mai sunt in raft. Vin cu autograf. Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI.
Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
„La Botez, trebuie să avem și un fel de mâncare mai fițos, gen creveți prăjiți sau scoici sau melci. Pentru că Domnul Colonel va invita câțiva prieteni importanți.
– Din aceia care mănâncă des fructe de mare.
– În mare cresc fructe? a întrebat unchiul, cu expresia unui copil de un an care a primit prima jucărie din viața sa.
– Ești prostănac! i-a zis bunica. Este vorba de fructe ținute în mare, așa cum ținem noi gogonelele la saramură.
– Ce, noi nu băgăm pepeni la murat? a susținut-o mătușa, țipând la unchiul.
– Pepenii e fructe? a ripostat unchiul. Parcă știi tu că pepenii e fructe! Fără 100 de mililitri de țuică, unchiul meu nu e unchiul meu nu începe să circule prin sânge. Bunica a spus chiar că ar trebui să îi dăm să bea noaptea, în somn, printr-o pâlnie. „Ca să nu se trezească alt om, ca acum!” Mama Ameliei simte momentul greu și, cu o voce caldă, împăciuitoare, le explică țăranilor:
– Fructele de mare, domnule unchi, doamna bunică, părinte … Fructele de mare sunt, de fapt … A-NI-MA-LE. Creveți, stridii, languste, homari, crabi, caracatițe…
– Hai dă-o dracu’! răbufnește părintele. Absolut toți se întorc spre el.
Bunica îl mustră din sprâncene și din buze, apoi îl ceartă ca pe un câine neascultător
: – Părinte, părinte, nu ești ascultător! Dacă mai pronunți o singură dată „dracu”, te dau afară de la masă! – Cum să fie, bunică, creveții… fructe de mare?! Da’ ce, noi nu am fost la oraș să vedem creveți?
– Da, continuă ea. Chiar dacă este caracatiță, este o fructă de mare.
– Adica cum, doamnă? Poate ne spuneți că caracatița are frunze? continuă popa atacul. Toți din Armata Iliuță râd. Sunt cu capul pe spate, cu mucii la nas, cu cracii pe sus.”
